Black Angels

capitolul 22

Doi ani...
Destul de mult timp aşai?
Ei bine...acum totul incepe să revină la normal. Andrew nu mai pleacă atât de des, ba chiar a început să spună mai mult decât 'trebuie să plec'. Nu este chiar ca înainte dar este bine.
A început să nu mai fie atât de nervos, chiar zâmbeşte uneori. Rare sunt momentele în care face asta dar...măcar o face...
Am continuat cu lecţiile de zbor. Andrew a spus că încep să mă pricep. Am început să zbor cu el, dar aripile îmi cedează aşa că o luăm încet. Parcurgem distanţe mici, apoi cu mai mult antrenament sper să pot zbura ca un înger normal.
Nu mă aştept la miracole, ştiu că este greu.
Puţin azi, puţin mâine, tot aşa şi voi reuşi.

   Ochii lui au rămas la fel. La fel de negrii si profunzi. Încă nu exprimă nici o emoţie...
Cine ar fi crezut că băiatul brunet cu ochii negrii care m-a salvat, m-a adus în casa lui şi a avut grijă de mine acum este un bărbat în toată firea? Au trecut ceva ani de când ne-am cunoscut...
Îi tot repet că îi sunt datoare pentru că m-a adus aici, dar spune că este bine atâta timp cât nu îl părăsesc.
Sună banal, ştiu. Dar pentru noi nu este...
Am devenit mai apropiați acum. Puţin mai apropiaţi ca in primele luni când abea ne cunoşteam. Am aflat mai multe despre el acum. Ne spunem orice lucru, oricât de mărunt sau banal ar fi. Să fiu sinceră mi-a fost dor de acest Andrew chiar dacă nu este ca înainte. Mi-a fost dor sa facem antrenamentele, mi-a fost dor de acel abis întunecat în care mă pierdeam mereu când mă uitam la el chiar dacă acum rare sunt momentele când exprimă vreo emoţie, de acea voce calmă şi caldă chiar dacă nu mai vorbeşte des, de acele îmbrăţişări frăţeşti chiar dacă rare ori mă mai imbrăţişează. Da suntem ca nişte fraţi. Nu am avut unul pănă acum.. Nu ştiam cum e să fi protejată de un frate mai mare, un frate care să te iubească nemărginit chiar dacă nu arată asta mereu...
 
Da ştiu era şi timpul să postez.
Btw a inceput şcoala/liceul. Dacă sunteţi la liceu ca mine cum vi se pare? Sunt sigura ciudată care are emoţii?