Good Girl, Bad Pussy

Lara Devil?!

Saluut! :* :) Scuzați mi greșelile gramaticale și sper că o sa va placă acest capitol! Aștept păreri! :* :* LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Perspectiva Larisei:

Stau cu valiza lângă mine în fața vilei pe care o numeam odată casă. Arată exact la fel cum am și părăsit o. Nimic schimbat. Păcat că nu pot spune asta și în privința oamenilor. Însă asta este viața, ne naștem, trăim iar apoi murim. Iar ticăloșia timpului mereu își va spune cuvântul si își va lăsa amprenta.
Nu mai stau prea mult pe gânduri deoarece simt cum mă fură îndată laşitatea și bat hotărâtă în ușa la care mă holbam de vreo 5 minute încoace.

> Imediat! Aud vocea suavă a mamei mele grăbindu se să deschidă. Însă îndată ce îi întâmpin chipul îmbătrânit simt cum inima mi o ia la galop.

> La»Larisa? Se bâlbâie ea surprinsă cu o voce tremurătoare nevinându i să creadă ce vede în fața ochiilor ei.

>Mamă! Spun eu dintr o suflare. Îmi pare rău pentru tot! Îmi pare rău că am plecat fără să mă uit în spate, continui cu un ton plin de regret, sper că veți putea sa mă iertați și dacă nu, nu vă condamn, poate chiar n o merit.Însă vreau să știți că vă iubesc! Termin eu mărturisirea înnecându mă deja în propriile lacrimi de dor.
Mama își dă și ea drumul lacrimilor, luându mă într o îmbrățișare strânsă și călduroasă, chiar pot spune în sfârsit că mă simt acasă, un cuvânt destul de învechit pentru mine.

>Dacă ai știi cât te am asteptat! Îmi șoptește mama ca apoi să se desprindă de mine trăgându mă după ea în casă.

>Ai mâncat? Ești odihnita? Cum a fost drumul până aici? Cum este cu facultatea? Și mama m a iertat rad eu în sinea mea, însă pot spune că tot la fel de cicălitoare a rămas chiar și acum. Se pare că timpul nu ne schimbă chiar pe toți...

> Mamă! Sunt bine! Nu mai am 8 ani ci 18! Tu cum mai ești? Unde i tata? O intreb așezându mă pe vechea canapea din piele neagră.

>Păi, eu sunt bine, tatăl tău însă acum are o afacere externă destul de importantă. Dar îndată ce l voi anunța că te ai întors, spune ea zâmbind si se uită la mine continuând, sigurat se va întoarce acasă. Dar tu? Cât vei sta? Mă întreabă mama cu o urmă de speranță in ochii! Oare mă întreabă cât voi sta acasă sau cât voi mai sta printre ei?!

>O săptămână! Îi răspund cu amărăciune, știind că nu pot să i spun încă adevărul.

>Off, draga mea! Spune ea uitându se in jos tristă, uh, încep să mă simt oribil că o mint însă încă nu i momentul potrivit să i spun. Nu vrei să mănânci? Mă întreabă sperând că nu o voi refuza, însă sincer, am chestii mai importante de făcut.

>Nu multumesc! O sa merg până sus să mă schimb iar apoi o să ies puțin în oraș! Spunând acestea o sărut pe obraz, și mă retrag rapid în fosta mea cameră, nevrând să i văd chipul dezamăgit și îndurerat de alegerea făcută de mine.

.............

Mergeam printr o gloată de adolescenți probabil beți atât de alcool cât si de viață. Îmi amintesc de mine in adolescență, țigări ascunse, poşete pline, nopți ieșite pe ascuns, sutiene uitate prin cluburi, hmm..cele mai frumoase vremuri din viața mea, zâmbesc lăsând amintirile sa ma fure pentru un moment din plictisitoarea realitate.
Însă m am trezit destul de rapid din visare îndată ce un dobitoc se lovește de mine.

> Ești cretin!? Uită te pe unde mergi! Țip la el lăsând nervii sa ma cuprindă, însă îndată ce i am întâlnit privirea glacială, mi aș fi dorit sa mi pot retrage cuvintele.

>Ai spus ceva? Spune el și îmi prinde părul în pumn trăgându mă mai aproape de el.Intimidată de înălțimea lui care o depășește cu mult pe a mea și de vocea lui răgușită care îmi trezește niste fiori pe șira spinării, nu i răspund dar încerc să l îndepărtez câțiva cm, deși îi imposibil.

>S a intamplat ceva, scumpo? Mă întreabă batjocoritor,oh! sau ți a păpat pisica limba? Continuă el cu un rânjet idiot, atrăgând atenția tuturor celor din jur, iar sincer privirile lor îmi cam inspirau milă.
Însă până aici. Nimeni nu mă umileste pe mine în asa fel, fără ca cel puțin sa își primească porția. Până la urmă am si eu reputația mea.

> Nu păpușă! Însă adevărul este că m a cam șocat bastardul din tine! Spunând acestea îmi plimb mâna pe abdomenul lui urcând cu ea spre gâtul lui însă acesta mi o prinde rapid si mă oprește. Cam prea sălbatic ești tu așa, nu ți se pare? Îi spun eu și îmi mușc buza inferioară, lăsându mi capul intr o parte privindu l in ochii din încercarea de a găsi un sentiment, ceva acolo, orice, însă nimic, nu exprimă nimic.

>Cam tupeistă! Îmi șoptește la ureche după care o mușcă puternic, eu lăsând un geamăt nevinovat sa mi iasă. Oh doamne, nici nu știu cum il cheamă și deja am fantezii cu ritmul in care respiră.

> Tupeu ai tu, să mi spui mie asta! I o întorc eu ieșind rapid din transă si îl împing încât sa l desprind de tot de mine.
Printre fluierăturile si țipetele unor adunături de oamenii care privesc acest show cu poftă, el începe a rade haotic împreună cu mulți alți.

> Și cine ești tu mai exact? Cine te crezi tu încât sa mi spui mie cum sa vorbesc, in orașul meu, aici, pe pista mea!?mă întreabă el încă râzând.

> Sunt Larisa. Larisa Wilson. Însă ,aici, pe pista ta, sunt cunoscută sub numele de Lara Devil. Îi răspund eu ridicând capul superior si zâmbind atunci când grupurile de adolescenți, s au oprit din râs, zbierat, fluierat și tunarea mașinilor.
Iar acesta se făcu alb la față uitându se la mine fără să i vină sa creadă ce a auzit.

> Ok, scuze că ți stric momentul de holbare dar de ce dracu nu mai spune nimeni nimic?! Tip eu simțindu mă deja penibil de liniștea ce s a așternut intre noi toți, nici muzica nu mai cânta, nici motoarele mașinilor nu se mai auzeau, nici râsete, absolut nimic, pur si simplu toți acei oamenii se uitau șocați la noi doi, de fapt, mai exact la mine.

> Lara, eu sunt...

                              Stay valoare! :))))