Inger cu chip de demon ,, PAUZA ,,

Capitolul 13. Noapte întunecată

Pamantul era rece. Muzica s-a oprit. Oamenii tipau alarmati si socati, iar eu? Eu stateam stana de piatra in picioare cu bratele cuprizandu-mi corpul inghetat langa un stalp de lumina care era putin mai departe de toata agitatia din fata clubului in timp Jay era undeva langa mine in spatele meu sunand si vorbind cu Aeron sau mai stiu eu cu cine , privirea mea fiind atintita doar intr-un punct fara sa scot nici macar un sunet. Adica ce-as putea sa spun pana la urma din moment ce propria masina mi-a sarit in aer?

Flacarile care o cuprindeau ca un fel de haina fierbinte, iar fumul negru se intalta tot mai sus in aer in timp ce multi altii erau ba speriati de accident, ba radeau ca idiotii de la prea mult alcool care le-au afectat creierul, altii vorbeau la telefon ingroziti mai stiu eu cu cine, iar altii? Altii plangeau pentru masinile lor care au sfarsit arse din moment ce s-au aflat langa minunatul meu audi care a facut buf sarind in aer.

Inca nu puteam sa realizez ce tocmai s-a intamplat. Nu puteam. Oricat m-as chinui, oricat as incerca, cert este ca... nu poteam. Emotiile pe care le simteam imi rascoleau intreaga fiinta. Eram ingrozita, speriata, inspaimantata, panicata, ingrijorata, iar pe langa acestea, mai simteam si o urma nervozitate, de furie si de ura care cresteau tot mai mult in sufletul meu.

Intrebari care mai de care imi circulau prin minte, dar preferata mea era, care a fost omul cu probleme psihice care s-a gandit in mintea lui bolnava sa ma faca sa-mi i-au zborul pana in tara de nicaieri? Nu am facut niciun rau nimanui din cate stiu eu, asa ca, cine mi-ar dori moartea? Uite asta nu intelegeam eu. Ce rau as fi facut cuiva ca sa-si doreasca ca eu sa nu mai exist sufleteste si din cate se vede nici fizic?

Cu gandurile inca vraiste am inceput sa-mi misc mainile in sus si in jos pe bratele inghetate de la frig. Fiind mijlocul lui octombrie, e si normal sa fie asa.
Cu siguranta.

Inchizandu-mi ochii mi-am sprijinit capul de stalpul de lumina din beton epuizata din cauza a ce-am baut in club, iar valul de greata pe care il simteam din cauza bauturii nu ma ajuta chiar deloc in momentele acestea.
Nu a durat mult pana sa simt pe umerii mei ceva moale, iar o caldura mica a inceput sa-mi cuprinda bratele inghetate, asta ca sa nu ma zic de parfumul lui barbatesc care ma inebunea nu alta.

Intorcandu-mi capul l-am vazut pe Jay zambindu-mi bland luandu-ma tandru in bratele lui calduroase strangandu-ma la pieptul lui. Pentru ca purtam tocuri eram putin mai mare decat el cu cativa centimetri, dar asta, sincer, nu mai conta nici cat negru sub unghie. Sunt norocoasa ca il am pe el langa mine si in plus, daca nu era el, daca nu ma avertiza, daca nu ma lua de acolo la timp, atunci...

Mi-am strans ochii incercand sa-mi alung gandurile negative din minte si am inceput sa-l strang si mai tare in brate. Puteam sa o patesc chiar rau, foarte rau acolo.

- Sunt aici iubito. Mereu voi fi aici.

Da, era aici si asta conta cel mai mult pentru mine. Faptul ca am gasit un om ca el ma face norocoasa. Poate am mai avut certuri si suparari, ca orice alt cuplu normal, dar am trecut mereu peste. Am mers mai departe si am inceput sa ma indragoatesc de el. Si el de mine. Deci da, ma puteam considera o fata norocoasa.

Peste putin timp pe strada si-au facut loc echipajele de politie, pompierii si bineinteles, ambulanta. A stai asa sa nu uitam si de Aeron care a venit intr-un suflet in locul in care ne aflam eu si Jay luandu-ma in brate ca un tata ingrijorat si usurat ca si-a gasit copilul pierdut printre raioanele de la supermarket. Numai ca aici era o mica problema. Copilul era sa sara in aer.

- Of Jennifer, magnet de probleme, esti bine? Am inspirat aerul rece expirandu-l dupa cateva secunde.

- Sunt bine. M-am indepartat putin de el, iar cand i-am vazut privirea neincrezatoare am zis si cu mai multa seriozitate. Serios Aeron, sunt bine. Nu am nimic, vezi? Am aratat spre corpul meu care inafara de murdaria de pe haine nu avea nimic. Privirea lui era clar una care nu credea nici macar un cuvant din ce-am spus. Si nici nu il invinuesc. Nici eu nu ma credeam pe mine, apai el. Adica ce naiba, era sa fiu aruncata in aer! Cred ca ar trebui sa fi batut in cap sa nu-ti dai seama de minciunile care imi ieseau pe gura, plus ca intrebarea lui avea doua sensuri. Poate eram bine fizic, dar sufleteste nu eram deloc.