Inger cu chip de demon ,, PAUZA ,,

Capitolul 3. Ochii din umbră

   

   Pe față mi s-a format un zâmbet de fericire când am văzut unde m-a adus Jay și eram și mai fericită că Aeron, ei bine, a făcut o altă faptă bună pe această lume. Aeron nu e un om rău, ba din contră, e cel mai bun șef pe care l-am avut vreodată, chiar dacă mă mai calcă câteodată pe nervi, și aici mă refer la toți, tot cel mai bun rămâne, iar Jay, ei bine Jay e un e genul de iubit invidiat de toți. Cu părul lui ciufulit și ochii lui verzi ca piatra de jad e imposibil să nu te îndrăgostești de el.

   L-am luat de mână ridicându-mă pe vârfuri și i-am dau un sărut pe buzele lui moi în semn de mulțumire pentru tot cea făcut el pentru mine. Ne-am desprins din sărut și am mers într-o liniște comodă spre ușile mari ale restaurantului unde Jay făcuse rezervare. Am intrat, iar admosfera plăcută din restaurant mi-a adus automat aminte de prima noastră întâlnire. Tablourile împrăștiate peste tot, candelabrul făcut parcă din cristale, iar de florile așezate în buchete imense prin diferite vase mari care formau un fel de coloană pe covorul roșu spre recepție, nici nu mai vorbeam. Ajunși acolo, Jay și-a spus numele, iar o doamnă drăguță care cred că avea peste treizeci de ani, ne-a condus spre masa noastră care, se pare, era în același loc. Același că la prima noastră întâlnire. Ne-a desfăcut vinul care era așezat pe masă și a plecat, nu înainte de a ne spune dacă mai dorim ceva.

   - Nu pot să cred că ai făcut toate astea. Am spus zâmbind așezându-mă pe scaun, iar Jay mi-a urmat exemplul zâmbind și el în colțul gurii.

   - Mă poți învinui că mă gândesc la iubita mea? Mi-am ridicat sprâncenele amuzată, iar el a continuat pe un ton puțin mai serios. În plus, crezi că nu știu când ai și tu nevoie de vreo pauză?

   - Bine punctat. Și totuși, am zis jucându-mă cu un șervețel de pe masă, când puteai să alegi orice alt loc, m-ai adus aici, unde a început totul. M-am uitat la el și puteam observa în ochii și în zâmbetul lui cum retraieste fiecare moment din aceea seară.

   Fiecare clipă petrecută cu el după aceea a fost pentru mine că un fel de cadou. Un cadou pe care nu știam dacă am să-l mai primesc după, ei bine, după moartea părinților mei. Din acea seară nu știam ce să mai fac cu viața mea. Din acea seară am început să-mi pun tot felul de întrebări referitoare la plecarea mea spre academie. Dacă nu plecăm, oare se mai întâmpla ce s-a întâmplat? Dacă nu plecam, mai eram oare în situația în care sunt acum? Vă spun eu, nu mai eram. Părinții mei erau încă în viață și asta conta cel mai mult pentru mine. Chiar dacă se comportau ei cum se comportau cu mine, tot părinții mei erau. Mă iubeau, dar mă iubeau în felul lor.

   Cu privirea nostalgică am luat meniul în mâini uitându-mă peste el, iar tot ce vedeam în el erau acele mâncăruri care în momentul acesta îmi provocau greață. Mâncăruri pe care le făcea mama mea. Mâncăruri pe care le mâncăm cu atâta poftă, iar acuma simțeam că dacă mai văd vreuna din toate aceste feluri mi se va întoarce stomacul pe dos.

   - Hei, i-am spimtit mână lui Jay peste a mea, ce-i cu privirea aia Jennifer? Te simți rău?

   - Ce? Nu! Sunt doar, am șovăit puțin mutându-mi privirea în altă parte, sunt doar puțin emoționată că ne aflăm aici.

   Mi-am întors capul înapoi spre el, și l-am surprins uitându-se la mine cu niște ochi neîncrezători, dar nu a mai zis nimic și și-a mutat privirea în meniul din fața lui deschizându-l și uitându-se peste el. Am respirat ușurată că nu a mai pus alte întrebări legate de starea mea și mi-am mutat privirea prin restaurant ochii oprindu-se pe un cuplu nu departe de masa nostră, care îmi amintea de noi. De mine și Jay la întâlnire.

   Un zâmbet s-a format pe fața mea și mi-am mutat privirea spre Jay vrând să îi spun și lui despre descoperirea mea, dar telefonul lui mi-a ruinat întreg planul. L-a scos vizibil enervat din buzunarul blugilor săi și a răspuns fără măcar să se mai uite cine l-a sunat. Tipic lui.

   Pe fața lui s-a format o încruntătură urmată de o privire îngrijorată și a închis telefonul nu înainte de-ai spune celui care la sunat că vom fi acolo.

   - Ce s-a întâmplat? Am spus ridicându-mă în picioare și privindu-l pe Jay îngrijorată.

   - Aeron s-a întâmplat . M-a sunat și mi-a spus că o fată pe nume Allysa și-a găsit propria casă întoarsă pe dos.

   Când i-am auzit numele mi s-a pus un fel de nod în gât și nu mai puteam respira la fel de bine ca până acum. Sper doar să fie bine și să nu fi pățit nimic. Mi-am zis în gând lundu-mi geanta de pe scaun și l-am urmat pe Jay afară din restaurant. Ajunși afară am luat-o la fugă spre mașină intrând ca fulgerul în ea, Jay pornind-o lund-o din loc în viteză spre casa lui Allysa. Și când te gândești că totul era bine azi dimineață, bine, cu excepția găsirea dosarului unui criminal țicnit.

   Luminițele roșii și albastre îmi dansau pe fața îngrijorată semn în sfârșit am ajuns. Am oftat uitându-mă la Jay și i-am spus să meraga el după Aeron, iar eu după Allysa. A aprobat deschizând portiera mașinii, eu urmându-i exemplu, iar amândoi am plecat în direcții diferite.

   Treceam în fugă pe lângă mulțimea de oameni uitându-mă după Allysa, dar nu o vedeam nicăieri. Mă uităm peste tot în jurul meu crezând că poate am trecut pe lângă ea și nu am observat-o, dar nu era așa. Ea sigur m-ar fi observat alergând pe aici și m-ar fi strigat. M-am întors cu spatele la mulțime și am luat-o pe o cărare care ducea în spatele casei. Am mers pe ea și nu a durat mult până să o văd pe Allysa așezată pe treptele de la ușă plângând, mâinile ei fiind așezate în jurul genunchilor strângându-i la piept. M-am îndreptat spre ea în liniște punându-mi mână pe umărul ei așezându-mă jos lângă ea. Și-a ridicat capul spetiata spre mine, iar când m-a văzut lângă ea și-a pus mâinile în jurul gâtului meu strângându-mă cu putere. Pe față mi s-a format un zâmbet trist punându-mi mâinile reci pe spatele ei mișcându-le în sus și în jos încercând să o liniștesc.

   Am stat îmbrățișa-te până când am simțit că se mai calmează cât de cât și mi-am pus mâinile pe umerii ei îndepărtând-o de gâtul meu ștergându-i cu mânecile cămășii lacrimile fierbinți ce-i curgeau pe obrajii palizi.

   - Totul o să fie bine. Ai să vezi. I-am spus, iar ea mi-a zâmbit trist lundu-mă în brațe de data asta fără a mai plânge, iar eu mi-am pus capul pe umărul ei. Privirea îmi fuge la casa de peste drum, iar ochii mei au rămas ațintiți spre silueta întunecată din spatele zidurilor.