Ca in orice dimineata din saptamana, m-am trezit cu greu din cauza alarmei. Dupa ce m-am pregatit de scoala m-am indreptat spre bucatarie si, ca de obicei, mama m-a intampinat cu *nici un mic dejun* frumos.
Mamei mele nu prea ii pasa de mine sau de ce fac, asa ca nu ma surprindea comportamentul ei. Sunt si am fost un copil nedorit...Cand s-au despartit parintii mei, mama a fost nevoita sa ma ia pentru ca nici unul din ei nu ma dorea... De aceea mama abia imi dadea de mancare, dar nu ma deranja, ma obisnuisem. Nu am nevoie de afectiunea ei sau de mila cuiva! Nu imi mai pun sperante in nimic.
Am coborat usor scarile iar mama doar mi-a aruncat o privire neutra si s-a intors la treburile ei.
Mi-am luat ghiozdanul si am plecat spre scoala. Vedeam in fiecare zi aceeasi copii zambitori, ma obisnuisem si cu ei, nu ma deranjau de obicei.
Mergeam pe drum cu castile in urechi si priveam oamenii ce treceau pe langa mine. Toti se uitau la mine ca la o chestie ciudata. Dafuq? Zici ca nu au mai vazut oameni imbracati in negru. Nimeni nu ma intelege... Mergeam si mergeam...tot observand cum lumea se holbeaza la mine. Am vazut un baietel ce se uita ciudat cu ochii lui mari se verzi.
-Ce e? Ce e asa interesant?! Am strigat la el. Deja imi ajunsese, dar se pare ca asta a atras si mai mult atentia. Mi-am continuat drumul repede uitandu-ma doar in jos.
Cand am ajuns la scoala am observat pe cineva in ultima banca... Era un baiat. Nu il mai vazusem pana acum, dar mi se parea cunoscut. Era retras fata de ceilalti, diferit de ei. Imi amintea de mine.
M-am dus in banca unde era si i-am spus:
-Locul asta e ocupat?
-Nu. spune el cu capul in pamant si privirea in telefon. Nu stiu de ce, dar mi-a atras atentia, era altfel.
Cand si-a ridicat ochii de la ecran mi-a aruncat o privire fara sa zica nimic.
Dupa cateva ore plictisitoare in care tot ce am facut a fost sa stau si sa scriu, am incercat sa intru in vorba cu el:
-Buna, eu sunt Emily, pe tine cum te cheama? am zis eu cu ezitare. Ma simteam ca un copil de gradinita fara prieteni care incearca sa vorbeasca cu ceilalti copii.
-Jeff. mi-a raspuns scurt, cu incredere.
Imi placea firea lui, parea asa sigur pe sine. Voiam sa-l cunosc neaparat, mi se parea interesant.
In ziua aceea l-am lasat in pace...Nu voiam sa par insistenta. Am stat restul zilei singura, oricum nu aveam cu cine vorbi, nimeni nu ar vrea sa stea cu una ca mine. Eh, nu-i invinovatesc, chiar nu sunt ca restul...
*Perspectiva lui Jeff*
De curand m-am mutat intr-un oras mic, "Millow", dar deja il urasc. Nu cunosc pe nimeni aici, dar nici nu vreau. Dimineata m-am trezit cu gandul de a merge la scoala noua la care m-am inscris.
Am ajuns in clasa si am aruncat oprivire la noii mei colegi enervanti. M-am pus intr-o banca, singur, si am inceput sa ma joc pe telefon, nu voiam sa am de-a face cu ceilalti. Am stat singur pana cand o voce de fata m-a deranjat, intreband daca poate sta cu mine in banca. I-am aprobat, fara a-mi desprinde capul din telefon. Cand am privit-o am facut ochii mari. Era exact ca mine! Simteam ca trebuie sa o cunosc!
Okee, al doilea capitool :D personaj nou, alea alea. La media e Emily (frumix csf) :>
CITEȘTI
Broken Smile
ActionEmily este o fata normala de 16 ani. Era o fire mereu fericita si prietenoasa. Asta pana cand implineste 10 ani, iar parintii ei se despart, ea trebuind sa ramana cu mama sa. Desi era doar un copil, isi dadea seama ca nu e dorita si pe timp ce vreme...
