Broken Smile

The only person who cares...

*-Promite-mi ca imi vei fi alaturi pentru totdeauna...

-Promit*

Aceste cuvinte imi rasunau in minte. Nu puteam sa cred ca in sfarsit cuiva ii pasa de mine..

M-am aruncat in patul mare cu lenjerie neagra si pufoasa. Ma simteam ca acasa...

Am stat asa cateva minute, pana a venit Jeff si a batut in usa spunand ca a facut de mancare. Oh, de cand nu mi-a mai pregatit cineva o masa calda... Am mancat, vorbind si razand cu Jeff, dupa care m-am retras in noua mea camera. Voiam sa raman acolo pe veci, uitandu-ma pe geam.

Dupa putin timp am auzit niste batai in usa. Jeff a intrat dupa in camera dandu-mi o bluza larga, de-a lui. Ah, da, nu aveam hainele mele. A plecat spunandu-mi "noapte buna", dupa care m-am schimbat si am intrat in pat. Am adormit repede, simtind parfumul tricoului lui Jeff. Mirosea a Rai *-*. M-am trezit dimineata din cauza alarmei de la telefon. Era 6 dimineata, trebuia sa merg sa-mi iau hainele de acasa. M-am dus direct in bucatarie pentru ca am simtit miros de clatite. Wow, Jeff gatea?

-Tu asta faci in fiecare dimineata? spun eu chicotind usor

-Nu, doar voiam sa te simti ca acasa, dar desigur, daca iti plac clatitele facute de mine facem cand vrei tu, spune el zambind

-Ok ok, rad eu. Iti multumesc..pentru tot, nu stiu de ce esti asa dragut cu mine...

-Emily, ti-am zis, as face orice pentru tine.

Ii priveam caldura din chip, pur si simplu doar il priveam, ca si cum l-as fi putut pierde in orice secunda.

L-am imbratisat strans si i-am spus:

-Trebuie sa merg sa-mi iau hainele.

-Nu vrei sa vin cu tine?

-Nu, e ok.

-Bine, dar dupa ce mananci.

-Ok..

[...]

Am ajuns repede la "vechea mea casa" si cand sa intru pe un geam deschis de la parter, am vazut-o pe mama. Era cu cativa politisti si cred ca le povestea ce s-a intamplat. Nu, acum politia ma căuta! Unul si-a intors privirea spre mine. In momentul ala, am inceput sa fug, in timp ce el striga "Hei tu, stai pe loc", ca si cum daca zicea asta m-as fi oprit. El a iesit din casa cu inca vreo 3 politisti si fugea spre mine. Eu imi dadeam sufletul incercand sa alerg cat mai repede, stiam ce imi va face mama daca ma intorceam la ea. Am fugit pana dupa o cladire unde m-am oprit sa respir, dar politistii inca erau pe urmele mele. L-am sunat repede pe Jeff.

-Alo, Jeff, te rog, ajuta-ma, 4 politisti sunt pe urmele mele si nu stiu unde sa fug. Te rog!

-Du-te spre intrarea in parcul central, vin dupa tine!

Dupa asta a inchis, iar eu am inceput sa fug din nou. Am regretat la scurt timp ca am plecat de dupa cladire pentru ca politistii voiau sa o ia pe strada din sens opus, insa vazandu-ma au inceput sa ma urmareasca din nou. Fugeam cat puteam de repede, inca nestiind ce voi face la intrarea in parc si unde o sa ma intalnesc cu Jeff. Ma gandeam deja cum o sa fie sa stau din nou cu mama. La intrarea in parcul central, am tras o privire in jur, imi pierdeam usor speranta. Ma uitam peste tot, dar vedeam ca Jeff nu a ajuns inca aici... Asta era, eram ca si moarta. Niste lacrimi reci au inceput sa-mi curga pe obraji, pana cand o masina neagra s-a oprit langa mine si m-a claxonat. La volan era chiar Jeff! Aveam atatea intrebari in minte, insa am urcat grabita in masina, dupa care Jeff a pornit cu viteza pe strada, politia ajungand la intrarea in parc prea tarziu si privind spre noi cum ne indepartam.

Am privit in gol cateva secunde, dupa care am izbucnit in plans.

Jeff s-a uitat spurprins la mine, dupa care a zis:

-Emily, ce s-a intamplat?

-Imi era frica, imi era asa frica ca voi fi obligata sa locuiesc iarasi cu mama, imi era frica ca te voi pierde...

-Emily, nici sa nu iti imaginezi asa ceva, nu se va intampla niciodata.

Asta m-a facut sa ma mai calmez. Am tacut tot restul drumului, pana am ajuns acasa.

Cand am intrat pe usa, primul lucru pe care l-am zis a fost:

-Jeff, dar politia nu poate sa ne gaseasca dupa semnul de inmatriculare al masinii?

-Nu are.

-Stai, ce?

-Nu are semn de inmatriculare.

-Pai nu e masina ta?

-Ba da...

-Si cum o folosesti asa, fara semn de inmatriculare?

-Nu conteaza, nu mai pune atatea intrebari.

Eu nu am mai zis nimic, ii eram deja recunoscatoare ca ma scapase de politisti, nu mai voiam si sa il bat la cap cu , curiozitatea mea.

Nu mai aveam de gand sa ma duc in ziua aceea la scoala, era deja 7:43, iar eu nu aveam decat hainele pe care le purtasem ieri.

M-am dus in camera gandindu-ma cand ma voi mai duce sa imi recuperez lucrurile din fosta casa de cosmar, si cum o voi face in asa fel incat sa scap de politisti.