M-am trezit mult mai devreme decât ar fi trebuit, la 5 dimineața, o noutate pentru mine. Oricât m-am chinuit, somnul nu a vrut sa ma cuprindă din nou. Cu inima îndoită, am decis sa părăsesc căldura patului si sa-mi incep rutina zilnică; mi-am savurat dusul cald, restul etapelor facandule pe îndelete. Îmi aruncam o ultima privire in oglindă, când brusc intra femeia de serviciu. Asta insemna ca era 6:30. Fiind o ora nepotrivită pentru cafeaua si țigara de dimineață, am decis ca cel mai potrivit lucru de facut la acea oră era sa le ajut pe celelalte colege de cameră sa se pregătească pentru vizitele ce urmau. La acel moment eram singura care era pe picioarele ei si ma bucuram in sinea mea de asta.
Au inceput încet încet să apara vizitatorii asa ca am inceput sa-mi pregătesc cafeaua şi apoi am iesit afara căutând refugiu pe o bancă aflată la umbra unui copac bătrân.
Era o dimineață însorită si răcoroasă. Din locul in care stăteam urmăream agitația din interior. Radeam pe seama lor. Se agitau inutil. Oricum omul moare. Ce rost are daca se intampla mai devreme sau mai tarziu? Se încurcau in detalii inutile în loc să savureze acea dimineață superbă.
Ora 8. Am testat încet cu buzele temperatura licorii maronii. Era perfectă, caldă, dar nu fierbinte. Am început să sorb cu încredere. Înghitituri mici si aromate imi dezmierdau papilele si gâtul uscat. Pe sub gene am zărit un grup care cauta un refugiu cat mai potrivit. Exact cand credeam savuratul cafelei devenea plictisitor, situatia s-a schimbat datorita certei ce se iscase intre ei, atunci l-am vazut. Arătarea statea acolo si astepta pur si simplu, trăgând lenes dintr- o țigară, ignorând complet grupul.
Mi-a rămas cafeaua in gât. Singurul loc liber era exact langa mine. Superb. Minunat. Fantastic. Mi-a pierit tot cheful de viață. Nervoasă mi-am aprins o țigară si am inceput sa trag din ea de parca viața mea ar fi depins de asta. Făceau un zgomot îngrozitor, mi-am înfundat castile in urechi si am decis sa le ignor discuția pe cat posibil. În casti, Marilyn Manson imi dezmierda tipanele cu vocea aia sexy pe care o are din când in când, mai tot timpul. Încet am inceput sa ma relaxez tot mai mult, fara sa-mi pot da seama, am inceput sa fredonez si sa ma misc pe ritm, savurand starea de bine pe care mi-o crease mizica. Se uitau la mine si radeau, nu-mi pasa. Am terminat cafeaua, am aruncat chistocul inca fumegand la picioarele acelor ființe inferioare si am reusit sa execut cea mai frumoasa si glorioasă iesire din scenă.
M-am întors in camera inca râzând la amintirea acelor fețe uimite, de parca ar fi zis "cine se crede ea?!". M-am lăudat singura pe tot parcursul zilei, spre sfarsitul acestea am ajuns chiar sa astept cu nerăbdare ziua de maine, nu de alta, dar vreau sa ma distrez si eu putin. Nu sunt o persoana rea, doar una plictisită pana peste cap de oamenii care se holbeaza fara sa zică nimic. Dar totusi, pe El de ce nu il văzusem când imi făceam iesirea? Imposibil sa se fi integrat printre acei primitivi. El este altfel, este diferit, unic, special...este o arătare ce inca nu o pot pricepe.
