Altă zi, altă poveste.
Mi-am început ziua în cel mai oribil mod posibil. Lumina puternică m-a orbit, iar gălăgia infernală m-a surzit pentru o secundă. Era timpul să mă trezesc. Cu greu am reușit să cobor din pat şi să mă îndrept spre baie. Era acel tip de zi în care vrei doar să stai în pat si să lâncezeşti, dar agitația aceea oribilă pur şi simplu nu voia să accepte faptul că n-am chef să mă trezesc.
Mi-am făcut rutina zilnică şi m-am îndreptat spre ieşire pentru cel mai frumos moment al zilei: cafeaua şi țigara de dimineață. M-am așezat pe aceeași bancă sub același copac şi am început să-mi savurez lichidul aromat şi aburind.
Cu coada ochiului am văzut o persoană care s-a așezat pe banca alăturată. Nu i-am dat mare importanță, nu aveam starea necesară pentru o conversație.
-Ai un foc? întrebă străinul.
"Cine naiba fumează şi nu se deranjează să care şi un foc cu el?"
Întind bricheta şi o mână mă strânge ferm, forțându-mă să mă uit în direcția persoanei. Am înghețat. Era arătarea. Am reuşit în cele din urmă să îmi revin şocului.
-Mai doreşti şi altceva sau ai de gând să-mi rupi mâna fără motiv?
Pentru prima oară am reuşit să-l privesc cu adevarat. Avea nişte ochi negri minunați umbriți de nişte gene lungi, părul ciufulit era de un negru intens. Buzele cărnoase erau bine delimitate de restul feței de o barbă de două zile.
-Scuză-mă. Nu mi-am dat seama că te strâng atât de tare.
Şi atunci s-a întâmplat cel mai groaznic lucru care se putea, şi-a aşternut pe chip cel mai leneş, pervers şi senzual zâmbet pe care l-am văzut vreodată. M-a luat cu călduri în momentul în care am văzut că mă trage tot mai aproape de el până am ajuns destul de aproape de fața lui, destul cât să şoptească ce avea de spus.
-Vrei să-ți dau drumul?
-Da. Da, chiar asta vreau să faci.
-Bine, dar vei regreta.
Al dracului om, avea dreptate. Imediat după ce mi-a dat drumul am şi simțit nevoia de a avea din nou mana mea în a lui. Îmi venea să-mi trag două perechi de palme doar la gândul că aş fi putut să tânjesc după atingerile lui.
-Cum te numeşti? întrebă, întrerupându-mă din gândurile mele.
-Ema.
-Tu nu vrei să ştii cum mă numesc eu?
-Nu. De ce? Trebuie?
-Nu, nu trebuie.
Zâmbește, îşi stinge țigara şi pleacă. Merge puțin şi se întoarce spre mine.
-Îmi pare bine, Ema.
Şi pleacă. Se pierde în mulțimea din interior.
Rămân o bucată de timp cu privirea spre uşa pe care a intrat. Ce naiba tocmai se întâmplase? Lăsând acest gând la o parte, reuşesc să mă ridic şi să mă îndrept spre uşă. Acum vreau doar să merg în cameră şi să mă pregătesc. Aveam de gând să ies puțin în plimbare. M-am îmbrăcat, machiat, încălțat şi am plecat.
Când m-am întors era deja întuneric. El era acolo cu încă câțiva tipi. Am încercat să-i ignor. Când aproape intrasem, o mână a prins uşa, ajutându-mă să intru.
-Ce faci, Ema?
Ce drăguț suna numele meu rostit de el. M-aş fi putut obişnui.
-Bine, tu ce faci?
-Bine. Tot nu ai de gând să mă întrebi cum mă cheamă?
-Nu. Nu cred că vreau asta.
-Afurisită femeie, râde el.
Îmi ține uşa să intru, ar apoi mă prinde iarăşi de mână.
-Noapte bună, Ema.
-Noapte bună...tu.
"Noapte bună tu! Tu?! Ce mama dracului! Eşti o femeie matură şi independentă, mă rog, aproape independentă, iar tot ce poți să spui este TU!"
Fără să-i mai dau importanță vocii mele interioare, decid să merg în camera mea şi să dorm, era cea mai înțeleaptă decizie luată pe ziua aia.
