We are a secret, can't be exposed [Larry]

3. Louis

-Ne vedem maine Ele, i-am strigat brunetei inainte sa inchid usa casei.

O sa am probleme… Stiu sigur ca Harry s-a uitat la interviu. Cum o sa ii explic? Cum o sa il fac sa creada? Louis, esti oficial un idiot!

-Baieti! Am ajuns!

Nimic. M-am intors spre sufragerie si i-am vazut pe toti intinsi pe jos cu pernele in brate dormind. Cel putin trei dintre ei dormeau, nu eram sigur ce sa cred despre Harry pentru ca era cu spatele la mine. M-am descaltat repede si am pasit spre el.

Nu dormea.

-Harry?

Ma ignora si se ridica lenes de pe podea. Inchise televizorul la care puteai urmari cum stirile de seara faceau si mai populara greseala mea si trecu pe langa mine. Zgomotul pasilor sai  apasti pe fiecare treapta il facu pe Liam sa se trezeasca. La vederea mea ochii i se luminara si sari in sus prinzandu-ma intr-o imbratisare stransa.

-Felicitari! Sunt asa de fericit pentru tine Louis! Baieti, Louis a ajuns!

Tipatul sau care aducea intr-un fel cu chitaielile unei fetite de trei ani care primise papusa sa preferata ii trezi instantaneu pe cei doi. Zayn ma batu puternic pe spate provocandu-mi tusea si incepu si el sa ma felicite.

-Bravo frate! Stiam eu ca tu vei fi primul!

Niall se retrase pe canapea si deschise televizorul pe acelasi post dand mai tare volumul. Nu stiu daca o facea special dar reusea sa ma enerveze la culme. Idiotii de jurnalisti nu aveau alta stire de dat decat conferinta mea de presa. 

-Niall, tu nu ai sa ii spui nimic lui Louis?

Liam se uita urat la pitic parca asteptand sa faca ceva care sa conduca la o cearta. Blondul isi lipi un zambet fals pe fata si ii raspunse lui Liam in timp ce se ridica de pe canapea.

-Asteptam sa terminati voi.

Pasi incet spre mine si dupa ce trecu de Liam si Zayn se incrunta la mine. Ma asteptam sa imi dea un pumn in fata si totusi isi agata bratele in jurul gatului meu si ma ibratisa strans!

-Bravo! Ai facut-o!

Nu stiu de ce dar acele cuvinte, spuse cu siguranta cu toata bunatatea, ma faceau sa cred ca ascund ceva legat de cat de prost am fost. Chair am facut-o… cea mai mare greseala din viata mea.

-Mda, multumesc… Pa!

Le-am facut cu mana repede si am fugit pe scari lasandu-i fara cuvinte. Perfect! Acum cred ca sunt nebun! Si nici nu cred ca mi-ar putea pasa mai putin. Harry este probabil furios in camera noastra iar eu stau si accept sa fiu felicitat pentru cea mai tampita chestie pe care am facut-o vreodata!

Am deschis incet usa si am bagat capul inauntru. M-am uitat in stanga si in dreapta dar Harry nu era nicaieri. Am pasit inauntru incet si m-am asezat pe pat. Deodata peretele din fata mea parea foarte interesant. Nu stiam ce sa ii spun. 

Usa de la baie era inchisa si comutatorul de la intrare imi arata ca lumina era pornita deci Harry era cu siguranta inauntru ascuns acolo. Urma sa iasa, sunt prea galagios chiar si atunci cand sunt silentios ca sa nu ma fi auzit.

Si am avut dreptate. L-am auzit iesind din cabina de dus si aruncand ceva la gunoi ca mai apoi sa deschida usa si sa paseasca in camera. I-am simtit privirea atintita asupra mea. Simteam cum isi imagineaza ca are un cutit imens in mana si incepe sa sculpteze forme abstracte din corpul meu.

-Harry.

-Nu.

-M-au obligat.

-Stiu.

-Si atunci?

-Plecam.

-Poftim?

-Am banii de pe card scosi. In total 982 de mii de lire. Putem sa plecam fara sa stie nimeni.

Cuvintele sale ma loveau fiecare ca un sut, din ce in ce mai tare, din ce in ce mai aproape de inima. Cum sa plecam? A innebunit? Cum ramane cu viata noastra?

-Harry, nu putem sa plecam pur si simplu!

-De ce nu?

Parea revoltat, nervos si trist in acelasi timp. Privirea sa ma facea sa sufar mai tare.

-Harry, nu ii putem parasi asa pe baieti! Nu ar fi corect!

-Dar ce mai e corect, Lou? Zi-mi si mie ce mai e corect?

Mi-am plecat capul. Avea dreptate. Ar trebui sa avem dreptul sa fim impreuna fara sa ne ascundem! Nimeni nu are dreptul sa ne ignore doar pentru ca i se pare ca asa este mai bine pentru noi.

-Si totusi, cu tot acest tamtam, vietile noastre sunt minunate. Cine si-ar fi putut inchipui ca vom ajunge asa de departe Haz? Avem amandoi trei frati minunati si un iubit care ar face orice pentru noi. Adevarat?

Nu stiu de ce am spus tot ce tocmai am scos pe gura. Baietii au dreptate, chiar vorbesc fara sa gandesc! Si totusi am reusit sa il fac sa se mai linisteasca putin. Revoltarea si nervii disparura, fata lui Harry exprimand doar tristetea.

Veni si se aseza pe pat langa mine odihnindu-si capul in poala mea. Instinctiv, fara sa imi dau seama, am inceput sa ma joc cu buclele sale. M-am aplecat si l-am sarutat usor pe buze, apoi pe varful nasului, apoi pe frunte si inapoi pe buze ca mai apoi sa imi indrept spatele si sa il privesc. Imi zambea, sau cel putin incerca sa imi zambeasca. In spatele acelui zambet se ascundea o mare de tristete iar eu stiam asta…

-Louis, te-au pus sa te casatoresti cu ea!

Acum statea in fata mea si ma privea atent. Mi-am asezat o mana pe scobitura spatelui sau iar cu cealalta am reusit sa il aduc pe Harry in bratele mele. Il tineam in brate ca pe un copilas. Imediat ce mi-a simtit buzele apasate pe varful capului sau a lasat sa-i scape un oftat si si-a afundat chipul in tricoul meu inspirand puternic.

-Stiu Haz, dar vom reusi noi cumva. TREBUIE, sa reusim cumva!