Vântul este calm, adie ușor și lent, jucându-se puțin câte puțin cu frunzele. Frunzele acelea galbene cu picățele maro sau roșii. Copacii bătrâni care parcă îmi acordă toată atenția, neavând vreodată pic de atenție de la vreo persoană.
Persoanele reci și fără limite. Țară unde nu ai cum să-ți spui opinia. N-am fost niciodată mândră de ea.
Am început să mă întrețin singură, în fiecare luni sau miercuri plec din pădure pentru a ajunge în centrul orașului unde "locuiesc", loc în care găsesc diverse locuri de muncă, cu ajutorul diplomelor de VIII și XII clase.
Mă întrețin greu, dar mai bine izolată de oameni.
Pădurea noaptea este stranie, zgomotele lupilor se aud foarte tare, mii de umbre mi se văd în geam, iar diferite sunete mă înfricoșează. Ziua pădurea este minunată. Soarele, copacii, frunzele, fluturii, toți sunt minunați. Pădurea parcă este rupta dintr-o carte fantastică.
La nici un kilometru de căbănuța mea se afla o apă curgătoare cristalină, de acolo îmi iau provizii de apă pentru cinci zile.
Locul acela este foarte minunat, albine, fluturi, iepuri și buburuze își fac veacul zii de zii pe acolo.
Ce mi-aș dori cel mai mult în locul acesta, este să văd o căprioară sau un lup.
Primul capitol este gata. Chiar dacă este scurt, eu cred că este un început bun. În curând următorul capitol.
CITEȘTI
Singură în pădure
RandomSingurătatea e singurul sentiment care mă face să mă simt bine. O dată ce am terminat liceul, mi-am abandonat "familia". Adăpostindu-mă într-o căbănuță în mijlocul pădurii. Răul e aproape, îl simt. Poate nu sunt singura persoană din pădure.
