De vorbă cu el

II

Oricât de ciudat ar părea, vreau să ştii că uneori mă gândesc la tine şi zâmbesc, dar apoi îmi amintesc ceea ce mi-ai făcut şi mă cuprinde un sentiment apăsător pe care nu îl pot descrie.E un amestec de iubire, ură, dor, dorință de răzbunare, teamă, ambiție.Apoi îmi trece,brusc.

Am încercat să uit, dar e greu să uiți.E greu să uiți ce ai trăit, e greu să nu îți aduci aminte prin ce ai trecut.Pentru mine e imposibil.În schimb,uneori, e foarte uşor să ierți.Alteori e mai greu, dar faci un sacrificiu şi ierți până la urmă.
Eu iert foarte uşor, dar nu uit.Niciodată.Partea proastă este că îmi amintesc orice, orice detaliu, orice conversație avută de-a lungul timpului, orice cuvinte frumoase sau nu, pe care oamenii mi le-au spus, iar partea bună este că îmi amintesc orice.

Pe tine te-am iertat demult.Am şi uitat când am făcut-o, dar am făcut-o deşi îmi spusesem că nu o voi face vreodată.Nu credeam că voi putea ierta aşa de repede pe cineva care m-a distrus, care m-a schimbat, care m-a făcut să pierd nopți, zile, să irosesc timp, să urăsc, care mi-a dezgolit sufletul şi l-a lăsat aşa, care mi-a smuls inima şi a luat-o cu el deşi nu avea nevoie de ea ,care m-a mințit privindu-mă în ochi.Nu credeam.Se pare că nu se întâmplă întotdeauna aşa cum credem sau cum sperăm noi...

Am încercat să te uit, dar nu pot uita o persoană care mi-a dat atâtea motive să îmi amintesc de ea.De fiecare dată când spuneam că de mâine nu te voi mai iubi, exista ceva care îmi aducea aminte de tine şi, astfel, încercarea mea eşua.
Îmi pare rău că nu am putut, dar tu erai fericirea mea, aveam nevoie de tine, viața mea depindea de tine.Nu înțelegeam cum aş putea să nu te mai iubesc, cum ar putea exista ziua aceea în care să îmi dau seama că nu mai simt nimic pentru tine.Nu te puteam uita.
Nu mi-am dorit niciodată cu adevărat să te uit.De aceea am început să te caut...