TRANSFORMATĂ

Capitolul 5

Aceasta clasa, conceputa pentru 30 de copii, dar umpluta cu 50,era plina ochi.Unii copii erau asezati la locurile lor,iar altii umblau pe culoarele dintre banci,strigand si tipand unul la altul.
Clopotelul sunase in urma cu cinci minute intregi,dar profesorul,ciufulit,purtând un costum șifonat nici macar nu incepuse ora.De fapt el statea cu picioarele pe birou,citind ziarul,ignorandu-i pe toti.
Caitlin s-a apropiat de el si a pus pe birou noua ei carte de identitate.Ea statea acolo si astepta ca sa se uite in sus,dar nu a facut-o.
În cele din urma,ea si-a dres glasul.
-Scuzati-ma.
El a coborat fara tragere de inima ziarul.
-Sunt Caitlin Paine.Sunt noua.Cred ca ar trebui sa va dau asta.
-Sunt doar un substitut -a raspuns el si si-a ridicat ziarul blocand-o.
Statea acolo confuza.
-Deci...-a intrebat ea- ...nu faceți prezența?
-Profesorul vostru revine luni! s-a răstit el.O sa se ocupe el de asta.
Dându-și seama că disvuția s-a terminat,Caitlin și-a luat înapoi cartea de identitate.
S-a întors și s-a confruntat cu sala.Haosul nu se oprise.Dacă era vreun avantaj aici,cel puțin nu ieșea in evidență.Nimănui de aici nu părea să-i pese de ea,sau chiar să o observe.
Pe de altă parte,să studieze sala plină era cumplit: nu părea să existe un loc liber unde să se așeze.
S-a oțelit și,ținându-și jurnalul,a mers timid pe unul dintre culoare,tresărind de câteva ori în timp ce mergea printre copii indisciplinați care țipau unul la altul.Când a ajuns în spate,a putut vedea în cele din urmă întreaga sală.
Nu era niciun loc liber.
Stătea acolo,simțindu-se ca o idioată,și a simțit alți copii începând să o observe.Nu știa ce să facă.Cu siguranță nu avea niciun gând să stea acolo toată ora,iar profesorului înlocuitor nu părea să-i pese de fel.Se întoarse și se uită din nou,privind neputincioasă.
A auzit râsete la câteva bănci distanță,și a simțit ca acestea au fost îndreptate spre ea.Ea nu se îmbrăca la fel ca acești copii,și nu arăta ca ei.
Obrajii eu s-au înroșit pe când a început să se simtă cu adevărat vizibilă.
Tocmai cãnd era gata să iasă din clasă și chiar din această școală a auzit o voce.
-Aici.
S-a întors.
În ultimul rând, lângă fereastră,un băiat înalt s-a ridicat din bancă.
-Stai jos,a spus el.Te rog.
Camera s-a liniștit un pic,iar ceilalți așteptau să vadă cum va reacționa.
Ea a mers până la el.A încercat să nu se uite în sus în ochii lui - ochii mari,verzi,strălucitori,dar nu se putea abține.
Era superb.Avea pielea netedă și măslinie - nu putea să-și dea seama dacă era negru,hispnic,asiatic,alb sau o combinație - dar nu mai văzuse niciodată o astfel de piele netedă și moale,complimentând o linie parcă sculptată a maxilarului.Părul lui era scurt și castaniu și era slab.Era ceva in legătura cu el,ceva atât de nelalocul lui aici.Părea fragil.Un artist poate.