Say her name (pauza)

Te vreau!

Ma trezesc cu lacrimi uscate pe obraz. Mă pregătesc sa deschid ușa dar îmi amintesc ce le-am spus Sarei și Sandey.
Ma îmbrac gros și în negru, numai pentru că nu vreau sa ma vadă trădătorii.
Cobor jos mai mult taris și aud o voce necunoscută. Ma strecor ușor, dar Sara ma vede și îmi spune
-Max! Vreau să-ți răspund la întrebarea de aseară.
-Acum?
-Max, te rog, asculta-mă!
-Te aud!
-Derek e la...
-La?
-În... Chi...s... S... Oare!
-Unde?
-La închisoare! Spune Damian.
-Acum plătim sa îl scoată. Continua Darius
-De ce? Adică de ce e la închisoare?
-Droguri!
Damian ma duce la mine în camera și ma dezbrac de hainele călduroase.
Cum? E vina lui? Doamne!!!!
Ma gândesc la ce e mai rău.
Aud o ușa care vrea sa se deschidă.
-Da!
-Vrei sa vii cu noi sa îl luam pe Derek?
-Da vin imediat!
Ma îmbrac și cobor, cu un ajutor, normal. Adică Darius. Ma duc în masina, supărată.
-Da ce e cu fata asta? Spune Damian supărat.
-Tu dacă ai afla ca iubitul tău e în închisoare nu ai fii supărat? Nici nu am știut și mi-ați ascuns asta tot timpul!
Damian nu spune nimic. Dar se vede după fata lui ca este supărat.
Ajungem la închisoare, dar eu rămân aici.
-Vii cu noi?
-Nu! Oricum dacă as veni m-ati cara.
-Bine.
Dau drumul la radio și după jumătate de ora îl vad pe Derek venind singur. Se așează în spate și se uita la mine cu entuziasm.
-Ce e cu fata asta? Spun eu
-Care?
-Asta?
-Deci, sa înțeleg ca nu-ți-a fost dor de mine.
-Poftim?
-Tu nu ma mai iubești?
Tac și el se da jos din mașina.
Se duce pe o bancă și își pune mâinile la ochi. Plânge?
Deschid ușa și îl strig.
-Derek!
Nu răspunde, dar vine la mine.
-Te rog, ajuta-mă!
-Cu ce?
-Nu pot sa ma mișc.
Ma ia stil mireasă și ma pune pe banca.
-Te iubesc! Spun eu și încep sa plâng.
-Și eu!
Îi vad ochii roșii de la plâns. El tine la mine. Și a facut asta numai pentru mine. Și îl înțeleg!
-Ai scăpat de rele? Spun eu printre suspine.
-Da, și am făcut asta numai pentru noi!
-Știu!
Stam câteva minute pana când am auzit o reglare a vocii. Era Damian. Ce mai vrea?!
-Gata? Spun eu nervoasa
-Nu vrei sa mergem acasă?
-Ba da.
De acum Derek se oferă sa ma i-a în brate.
Stam în mașina pana când eu opresc radioul și ma uit la Damian cum parca mașina.
-Sunt paralizata? Spun cu lacrimi în ochi.
-Nu. Spune incet
-Minți!
-... Max... Într-un fel. Nu ești paralizata. Îți trebuie timp sa te recuperezi.
-Doar picioarele nu?
-Puțin.
-Aha.
Încep sa plâng și mai tare.
Derek ma duce rapid la mine în camera.
-Vrei sa dorm cu tine?
-Da! Spun eu suspinând.
-Gata! Ești cu mine. Și numai cu mine!
Stomacul meu o lua razna!
Adorm în bratele lui. Cu gândul la el și la picioarele mele...