Îngerul din demon

Capitolul 5

Se priveau unul pe altul adânc în ochi. Anure nu înțelegea ce se întâmplă cu ea, după mii de ani în care a fost condamnată să trăiască sub formă de broască și să își ia forma umană doar în vis, când se hrănea cu iluziile muritorilor, acum își simțea brațele și picioarele, cum sunt încălzite de îngerul din fața ei. Îi știa povestea, îi știa dorințele și se amuza zilnic cu celelalte semizeități pe seama naivității sale. Iar acum, numa să râdă nu îi venea. Știa că este dezbrăcată în fața lui însă nici nu se schinsi să își ascundă goliciunea, cândva când fura împreună cu draga ei prietenă Freyja praf stelar din Templul Sacru al lui Tempus și fumau pe ascuns, spre amuzamentul Vechiului Zeu umblau dezbrăcate în ciuda protestelor vărului lor Zeus, care era un copilandru pe atunci. La aceste amintiri Anure zâmbi ușor și deschise gura pentru prima oară pentru a rosti câteva cuvinte. Emanuel zâmbea ironic observându-i sânii micuți ce erau presați de trupul său și își amintea gemetele ultimei lui iubite și cum săreau în sus. - Știu la ce te gândești, șopti cu voce sugrumată Anure, iar Emanuel tresări și se încruntă.

- Și ce? ridică el din umeri răutăcios. E absolut normal, uiți că ești în brațele mele și că ești dezbrăcată e normal să îmi stârnești poftele.  Anure se încordă și spuse scurt, dar de data asta puțin mai tare:

- Nu asta! Nu îmi place că te gândești la alta în timp ce sunt în brațele tale. Emanuel începu să râdă în hohote și îi spuse:

- Ușor iubire, nu ai nici zece minute de când ai scăpat de pielea de broască și deja ai pretenția să îmi controlezi gândurile. Anure se încruntă fiind jignită în orgoliul său, o fi fost ea o semizeiță de câteva zeci de mii de ani, dar în spatele puterilor supranaturale, rămânea femeie. Nu spuse nimic și dădu să se ridice în picioare, din brațele ce acum îi deveneau insuportabile, murmură o înjurătură într-o limbă la fel de veche ca ea și se ridică. Părul verde îi era greu, și lung până la pământ, iar mâinile și picioarele o dureau îngrozitor, iar acum că era în picioare, privirile celor din jur erau ațintite către ea. Se simțea umilită. Nervoasă intră în lacul ce mai înainte era privit de Emanuel. Acesta o privea curios și când văzu că are de gând să își continue mersul înainte în lac și să se afunde tot mai tare se sperie, dar hotărâ să o urmeze. Și asta făcu, simțea cum apa urcă tot mai mult pe corpul său, era rece dar mirosea frumos. Până îi ajunse la gură, iar apoi dispăru, brusc se trezi în fața unei clădiri ciudate. Nu mai era ud și doar mirosul frumos persista, era atât de frumos că nici nu știa cu ce să îl asocieze.  Anure dispăru și el rămase singur. Nu știa ce să facă, murmură un "Femeile astea..." și înaintă până ajunse la o ușă imensă ce părea a fi intrarea, însă acolo erau patru vietăți mici de statură, îmbrăcați colorat și aduceau puțin cu piticii din povestea cu Alba ca Zăpada,  numai că erau mult mai bătrâni și fiecare avea câte un obiect în mână. Primul avea un glob micuț de cristal și se uita insistent la Emanuel. Al doilea avea o pernă în mână și arăta ca și cum singurul lucru ce îl vrea să îl facă ar fi să doarmă. Al treilea avea o pancardă  pe care nu scria nimic iar ochii săi erau acoperiți de o banderolă neagră, iar al patrulea avea o sabie pe care o ținea ridicată, ceea ce îl făcu pe Emanuel să se întrebe ce mama naibii se întâmpla cu cei patru pitici și dacă ultimul nu are febră musculară de la cum ține sabia ridicată, fără ca măcar să se clatine, deși sabia era de două ori cel puțin mai mare ca el. 

Stătu o vreme și analiză cele patru creaturi din fața sa care înafară de cea cu globul, restul nici nu știau că e în fața lor. 

Într-un final primul pitic se hotărâ să îi vorbească îngerului:

- Emanuel Isa, mai ai de gând să stai mult aici sau ai de gând să ne întrebi o dată de Anure? Surprins de frumusețea vocii piticului și de faptul că știa cine este și ce vrea, se apropie de primul pitic și îndată se trezi închis într-un spațiu mic, în care nu se putea mișca, și mulți ochi mari îl priveau. Dădu să strige însă nu putea scoate nici un sunet, în schimb o voce puternică răsună în toată ființa sa:

- Pentru a rămâne în viață trebuie să treci patru probe, în funcție de cum te vei descurca se va hotărâ soarta ta pentru că ai îndrăznit să pângărești Iadul! Apoi se întunecă totul și un sunet de tobe se auzi. Apoi nimic.