Harry's Depression // Volumul II ✔

lumea reală - doi

A trecut ceva timp de cand am scris o alta nenorocita de pagina in acel jurnal inutil, si niciunul dintre baieti nu m-a vizitat astazi. Nu sunt suparat, macar asa am si eu spatiul meu. Ma simt bine cand sunt singur dar as fi preferat sa fiu singur cu tine. Stiu ca incep sa vorbesc cu tine si cand nu am stiloul in mana, dar imi place. Cateodata privesc in jurul meu cand te intreb ceva, si astept un raspuns. Cateodata uit ca nu ai cum sa imi raspunzi.

M-am ridicat de pe scaun, acesta scartaind usor. Ma voi muta pe podea data viitoare cand scriu. Am privit pe fereastra la ploaia linistita, incercand sa ma relaxez. Si a functionat, pana cand mi-am inchis ochii si am vazut chipul tau. Am pornit pick-up-ul primit de la Louis, lasand pe fundal sa se auda discul cu Lana Del Rey. Versurile sale imi dau de inteles ca nu sunt singurul care simte asa. Acele cuvinte sunt cuvintele pe care nu le pot spune, deoarece sunt sentimentele mele. Dar ea are curajul chiar sa le cante. M-am asezat pe podeaua rece, prinzandu-mi genunchii la piept, privind in gol. Ma gandeam la tine si la tot ce imi place la tine, incercand sa imi aduc aminte cum este sa vorbesc cu tine.

— Harry.. Mi-am ridicat privirea, observandu-l pe Louis langa mine, ce oprise muzica.

— Ce faci aici? Intreb stergandu-mi lacrima.

— Te deranjeaza daca petrec noaptea aici?

— Nu, desigur ca nu. Ii spun el zambind, lasand micul bagaj din mana sa, sa cada pe podea. S-a apropiat de mine, lasandu-se pe genunchi in fata mea.

— Nu-mi spune ca totul e bine si alte rahaturi de genul acesta, te rog. M-am saturat.. ii spun lasandu-mi privirea in jos. I-am auzit oftatul, ridicandu-mi privirea inapoi spre el. M-a tras in bratele sale, capul meu fiind ingropat in pieptul sau.

- Voiam sa iti spun, ca este bine sa plangi. Mi-a soptit, insa eu plangeam deja. Mi-am lasat toate emotiile sa evadeze din inima si sufletul meu, eliberandu-le in numeroasele lacrimi si suspine. Nu plansesem niciodata in acel fel. Simteam ca imi plang sufletul, ca ma dezintegrez secunda cu secunda.

- Louis..

- Da, Harry?

- Mor. ii spun indepartandu-ma, stergandu-mi lacrimile cu maneca pulovarului lung si albastru.

- Ce vrei sa spui? ma intreaba confuz. Ma ridic in picioare, incepand sa ma plimb agitat prin camera. Incepeam sa respir sacadat, gandurile mele schimbandu-se incredibil de repede. Vedeam imagini cu ea zambindu-mi si spunandu-mi numele, insa imediat corpul ei a cazut in ocean. Palmele imi transpirau si simteam cum urma sa ma sufoc.

- Harry? a spus Louis ridicandu-se in picioare, insa i-am intors spatele nevrand sa ma vada in starea aceea. Trageam de gulerul pulovarului incercand sa imi fac aer, continuand sa ma plimb agitat prin camera. Am inceput sa plang din nou, simtind cum innebunesc la propriu. Mi-am atins fata vrand sa ma asigur ca inca eram acolo si ca eram eu, lasandu-ma apoi pe genunchi prinzandu-mi fata in palme. Ii sopteam numele cu ochii inchisi, incepand sa nu il mai aud pe Louis cum ma striga, sau ii simt macar mana pe spatele meu. Imaginea cu ea zambindu-mi mi s-a aratat din nou, insa imediat ce am vazut corpul ei cazand in ocean, am strigat ca si cum inima mea fusese strapunsa de cel mai ascutit lucru. Picioarele parca mi-au disparut, corpul meu cazand la pamant, fata fiindu-mi lipita de parchetul rece. Am continuat sa plang, insa de data aceasta era un planset silentios, insa la fel de dureros.

- Harry, preia controlul propriului tau corp. Nu lasa gandurile sa te afecteze. mi-a spus Louis luandu-ma de bratul stang, incercand sa ma ridice.

- Esti aici, esti in siguranta. Mi-a spus insa doar priveam in gol. M-a ridicat in sezut, prinzandu-ma de ambii umeri. L-am privit pentru cateva secunde, incercand sa inteleg ce imi spune.