Smarty Pants

Capitolul 8 - De ce eu?

Heeey, m-am intors dupa o vreme lunga luuunga , am fixat problemele mele pe care le-am avut cu internetul de cateva saptamani deja, imi cer scuze ca nu am mai postat. MY SINCERES APOLOGIES TO EVERYBODY :(:(:( sorry, sper ca nu sunteti foarte suparati pe mine :(

Si in afara de asta, nu am mai verificat greselile de ortografie de aici pentru ca am vrut sa il postez cat mai repede asa ca imi cer scuze si pentru asta, anyway enjoy! :D

Capitolul 8 - De ce eu?

Nu imi vine sa cred ca aproape am facut asta! Unde ti-a fost capul Andie? Credeam ca nu iti pierzi mintile asa de usor! A fost doar momentul care te-a impins sa faci acest gest total neadecvat intr-o biblioteca, biblioteca scolii, unde putea sa intre un profesor!

-Ce faceti voi aici? intreaba Sebastian, de cat timp e el aici? Sper ca nu a fost aici sa vada scena de mai devreme, stai dar de ce imi pasa? Nu trebuie sa dau explicatii nimanui! Daca vreau acum sa sar pe Sebastian, sar pe el, nu? Pentru ca asa vreau, nu? Stai...asta nu a iesit cum trebuie.

-Am deranjat ceva? Intreaba din nou incrucisandu-si mainile.

-De fapt, da ai deran-

-Nu! Nu, nu, nu ai deranjat absolut nimic, ce ai fi putut deranja? Cred ca arat ca o adevarata fraiera acum! Mai ceva ca atunci cand a trebuit sa ma imbrac in iepure pentru piesa de teatru, asta a fost anul trecut, inca mai am cosmaruri cu coada aia pufoasa, mica si alba prinsa de posteriorul meu!

-Doar am alunecat incercand sa iau cartea asta si Dylan a fost aici sa ma prinda, nu-i asa Dylan?

-Mdea...carte, alunecat, cum spui tu, mormaie furios si pleaca asemenea unui uragan din biblioteca dupa ce isi ia la revedere grabit.

Ok...cam multa tensiune aici, am impresia ca rafturile cu carti o sa cada peste mine. Chiar cand Sebastian vroia sa spuna ceva il intrerup zicandu-i ca am treaba si ca trebuie sa plec dupa care ies fugind din biblioteca atat de repede incat ai putea spune ca personajul ala ciudat cu masca de hokey si drujba ma alearga prin holurile scolii. Ce prima zi de scoala nasoala!

*

Ok, nu o vad pe Lilly sau Lilly care i-o fi numele pe nicaieri asa ca inaintez spre terenul de fotbal si observ ca multi studenti stau in randurile din fata si multi stau in picioare, e un eveniment chiar atat de important, acest discurs al directorului? Mie imi pare o totala pierdere de vreme, trebuie doar sa stea in fata si sa dea din gura, de parca as avea nevoie sa imi umple urechile cu tot felul de cuvinte pline de spirit care sa ne impinga sa invatam.

-Da-te la o parte tocilarule, aici stau eu! Striga o matahala de fotbalist unui sarman suflet educat si cultivat, ala nu e tocilarul din tomberon? Il impinge de pe banca din primul rand, saracul! De obicei neanderthalienii astia stau in ultimele randuri, care apropo toate sunt libere, nici o tipenie de om care sa isi aseze posteriorul pe bancile reci ca metalul neinsufletit, hai ca acum dau in poezii si nu am nevoie de asta.

Ma indrept spre ultimele randuri si imi imbratisez hanoracul pe corp astfel incat sa ma incalzesc un pic, este cam racoare afara iar eu sunt rea de frig, ma imbolnavesc foarte repede si serios nu vreti sa stiti cum arat atunci cand sunt bolnava.

Chiar cand sa ma pregatesc sa ma asez pe banca, simt doua brate care imi inconjoara talia si ma ridica cu picioarele de pe pamant, imi ia cateva secunde sa procesez ca nu mai am contact cu pamantul iar cand realizez asta, ei bine sa zicem ca urechile atacatorului au nevoie de un doctor.

Ma intorc sa il pocnesc pe cel care m-a atacat doar ca pumnul meu sa fie oprit chiar la jumatate de Dylan care isi tinea o mana la urechea dreapta si cu cealalta imi tinea pumnul strans in al lui, auci, auci, auci, asta doare.