Mă las pătat de o otravă dulce amăruie
Ce-mi arde viața şi trupul înnegrit.
Văd cum mireasa neagră admira o statuie
Al cărui bust murdar e proaspăt șlefuit.Mă arunc orbește, ca un taur spre sânge,
În patul de cuie şi amintiri ruginite
Şi simt cum durerea, speranța-mi străpunge
Când găsesc printre coaste vise prăbușite.A sosit timpul să plec, dar nu fără o ruga,
Căci mi-a rămas dorința, cel mai usturător chin.
În apa păcatelor, leșul să-mi ajungă,
Dar sufletul s-adoarmă pe-o creangă de măslin.
CITEȘTI
Castele de nisip
Short StorySufletele trăiesc, iubesc și au nevoie de putere. Gândurile lor se adună, se fac ghem și se așază undeva în interiorul nostru, așteptând să le ardem. Alegem să le ignorăm, să le dăm uitării, să ne ascundem în spatele rațiunii. Eu am luat cenușa, am...