THE WINNER

Capitolul 6

Si cand te gandesti ca viata este asa de frumoasa, insa greu de trait. Puteam face si eu parte dintr-o familie modesta, puteam fi o oarecare din orice loc, puteam fi o simpla fata pe care nici n-o observi, care sa aiba o viata simpla si plictisitoare. Puteam sa fiu naturala, ce ciudat imi suna asta sa fii natural, eu nu mai stiu de mult sa fii natural, naturaletea mea este doar intre cei 4 pereti intre care locuiesc. Am invatat si pot sa spun ca mi-a intrat in reflex sa-mi calculez orice miscare, orice gest in jurul celorlalti deoarece si ezitarea in unele momente poate fi o dovada de slabiciune si eu nu am nevoie de asa ceva. Am invatat sa nu arat defapt ce se intampla in interiorul meu si cel mai simplu mod de a face asta este indiferenta, nepasarea, aceea stare pe care ti-o induci treptat si care la un moment dat va face parte din tine. 

Am invatat multe si am cunoscut multi oameni dispusi sa ma invete, insa unele trebuie sa le traiesti ca sa poti sa le respecti, pentru ca degeaba iti spun alti ce sa faci cand tu nu stii defapt consecintele faptelor tale, si uneori e greu sa accepti aceste urmari si o sa incerci sa fugi de ele, dar nu rezolvi nimic deoarece asta am facut eu de un an de zile am fugit de consecintele faptelor mele, am fugit de prostia mea, defapt am fugit de mine, incercand sa ma ascund sub masca unei fete normale care s-a mutat intr-un oras nou si care nu are un trecut ci doar un viitor. M-am mintit pe mine si pe toti cei din jur doar de dragului unei iluzii, insa e ceva gresit in faptul ca am vrut sa-mi fie mai bine? E ceva gresit in faptul ca am incercat sa ma schimb? Urasc ce se intampla acum, urasc destinul care s-a dovedit ca si el ma uraste, urasc si doar cu asta am ramas cu o ura morbida pentru toti si defapt pentru nimic. Urasc ca nu pot sa spun ca am si eu un prieten pe care sa ma bazez sau macar care sa-si aminteasca de mine din an in pasti si sa ma sune sa ma intrebe de sanatate, urasc acest lucru insa nici nu mi-l doresc pentru ca pentru a avea un prieten care sa tina la tine inseamna a darui si tu la randul tau incredere, afectiune si multe altele pe care eu nu ma simt in stare sa le detin dapa-i sa le si impart cu cineva. Din pacate am aflat ca lumea se invarte in jurul banilor si ca oameni sunt dispusi sa se distruga in lupta , in lupta oarba pentru bani. Insa eu nu m-am luptat pentru bani ci pentru a fi cineva, dar nici asta nu mi-a reusit pentru ca acum sunt cineva, cu totul altcineva decat am vrut sa fiu, sunt un mort viu care acum nu face altceva decat sa-si apere propriile interese si sa raneasca pe cat posibil pe cei din jur, cu sau fara stiinta, si desi incerc sa uit asta, in fiecare dimineata cand intru pe poarta blestematului asta de liceu imi aduc aminte cine sunt defapt si imi mai aduc aminte ca nu mai are rost sa ma ascund pentru ca de-acum inainte totul va fi cum vreau eu si oricine imi va sta in cale nu va mai sti ce inseamna ziua de maine sau macar a doua sansa.

***

Acum merg singura pe strada in obisnuitul drum spre purgatoriu, sunt singura doar eu cu gandurile mele si asta nu prea imi place. Ma indrept cu pasi repezi spre scoala pentru ca stiu ca sunt in intarziere si chiar nu am dispozitia sa ma mai cert cu vrun profesor care stie doar sa tipe si sa ma bata la cap ca intarzii, eu ii sfatuiesc sa se simta mandri ca mai dau pe la orele lor care nu ma ajuta cu nimic ci doar imi provoaca o mare durere de cap si o somnolenta greu de nebagat in seama. 

Intru pe poarta liceului ca de obicei cu capul sus si nemasurata greata in mers, observ ca nu am intarziat chiar cum credeam ,deoarece curtea era inca pe jumatate plina de elevi cu zambetul pe buze, insa unora li s-a transformat intr-o grimasa la vederea mea, ops, greseala mea! Imi continui drumul spre clasa nevrand sa mai las cu sechele pe viata vrun elev din acest liceu, nu de alta, dar stiind ca o sa ma viseze in fiecare seara nu e chiar ceea ce vreau. La intrarea in laboratorul de biologie erau doua fete care vociferau cat de tare le place o haina sau cat de la moda e sa porti fuste extra scurte si credeti-ma ele erau cele mai la "moda". M-am apropriat de ele si mi-am dres vocea stiind ca o sa sara in sus cand o sa observe cine este. Si am avut dreptate cea mai inalta in spatele careia eram se intoarce cu gandul sa comenteze, insa cand a vazut ca defapt sunt eu a facut o miscare lenta intr-o parte lasandu-mi loc sa intr-un clasa. Cand am dat sa intr-un clasa observ ca in banca mea foarte relaxat sta Tony, probabil a gresit scaunul insa asta nu inseamna ca nu-mi voi recupera locul. Ma indrept spre el si ii observ vaditul amuzament din priviri, imi trantesc ghiozdanul pe banca si ii fac semn sa se deplaseze pentru ca aici stau eu, el doar mi-a transmis un mic zambet si nici nu s-a clintit. Ok, joci dur,da? Ma aplec spre el cu cel mai senzual zambet pe care-l poate avea o fata care defapt e dezgustata de creatura din fata ei, si-i soptesc un dulce "da-te sau ti-o iei", insa se pare ca nici asta nu la facut sa se dea asa ca pumnul meu mai avea putin si se imprietenea cu fata lui cand el mi la oprit la cativa centimetri de destinatie. S-a ridicat in picioare inca tinundu-ma de-ncheietura, fiind foarte serios, ma sfrijeleste cu privirea acea de lup infomentat, el chiar crede ca o sa ma sperie? Am reactionat rapit dandu-i un sut zdravan intre picioare, insa tot ce am reusit sa scot de la el a fost simplul fapt ca mi-a dat drumul la mana doar pentru a-mi da un pumn in umar, nici eu nu am reactionat prea tare singurul lucru pe care l-am facut a fost sa ma dau cu 2 pasi in spate, stiu cu se bate el si este deajuns ca si asa stau prea aproape, el fiind obisnuit sa atace frontal si cu lovituri. Insa toata tactica mea de lupta este distrasa de o voce feminina destul de cunoscuta: