THE WINNER

Capitol 24

  Si fug ca si cum de asta depinde viata mea. Aveti dreptate, chiar de asta depinde viata mea. In fuga mea nebuna spre supravietuire aud un zgomot asurzidor, un glonte ce ricoseaza dintr-un panou publicitar imi trece prin fata ochilor si se opreste in capul unui trecator anonim.
    Rapid se instaureaza panica si se declanseasa anarhia. Sunt o adepta acestei metode de a conduce lumea. Intr-o lume in care toti putem face ce vrem e mult mai usor sa ii manipulezi pe cei din jur fara restrictii si impedimente, singurul lucrul de care ar trebui sa iti fie frica este razbunarea.
    Un al doilea glonte linisteste pentru o secunda vacarmul creat,  cea mai lunga secunda din viata mea tumultoasa in care apuc sa ma arunc la pamant cand o ploaie de gloate se dezlantuie. Masacrul nu se opreste aici, copii, batrani, tineri ajung sa plateasca pentru toate greselile generetiilor ce vor urma.
    Incerc sa ma tarasc spre iesire, insa marea de oameni panicati ma impinge cu usurinta spre sinele de metrou. Incep sa cred ca nu mai  am scapare si un gand uman rasare, insa nu sunt gata sa imi dau viata pentru necunoscuti si ce daca sunt multi si nevinovati, Dumnezeul lor are un plan pentru ei, dar asta nu ma priveste.
Simt ca timpul sta pe loc, o perdea de gloante trece deasupra capului meu cu incetinitorul, de parca Cronos se delecta cu nenorocirea asta. Depun eforturi titanice sa pot iesi dintre aceste corpuri transpirate ce duhnesc a frica si a disperare.
     Totul se opreste si simt o mana pe umar, o batrana impuscata in picior ma roaga sa nu o las sa moara.Ma uit mai atent la piciorul ei si realizez ca nu exista viata dupa acea rana, ii zambesc calm si ii spun ca totul va fi bine, dar nu pare sa ma creada si incearca sa se agate de mine. Gentil si totusi cu miscari dure incerc sa o indepartez, moment in care  realizez ca nu se mai aude nimic, ridic capul si la doar cativa metri distanta il vad pe un tip cu pistol apropiinduse de mine. O decizie de moment ma face sa ma ridic brusc sa lovesc cu salbaticie tot din jurul meu si sa ma arunc sinucigasa spre sinele de metrou, ma lovesc la fata destul de tare, si intr-un moment propice realizez ca statutul de kamikaze nu mi se potriveste si alerg din calea garniturii ce se apropie. Pret de o secunda vad fata celui ce-mi putea fi calau.
    Cu noul val de adrenalina ce imi creste in corp reusesc sa ma feresc si sa ma urc pe peronul opus celui ce acum seamana mult cu un lagar de exterminare rapida.

    Modul in care sangele  siroia direct in ochiul stang imi ingreuna situatie. Totusi am reusit sa ma urc intr-un taxi si sa strig febril unde trebuie sa ajung. Acasa la tata, unde nu am gasit pe nimeni. Pe scarile din spate ale casei, acolo unde m-am abandonat mi-am adus aminte de plic. L-am scos din buzunarul blugilor, si am realizat ca de jalnic arata nu doar plicul cat si eu. Mototolit si rupt pe-alocuri nu m-a dezamagit si a pastrat continutul intact, o adresa care sper din tot sufletul sa merite efortul.
    Mi-am dat tricoul jos si am ramas doar in sutien, l-am inmuiat apoi in apa din piscina si am incercat sa imi sterg sangele uscat de pe fata.
    - Buna.
    - Unde mama dracului esti?
    - Acasa, soptesc.
    - Acasa sunt eu, tampito, iar curu tau nu este pe-aici...
    - Acasa la mine.
    - Vin acum.
    Dar pana sa apara Andrei, femeia de servici isi face aparitia si cu chiu cu vai imi da voie sa intru in casa. Ma duc direct i  baie si la contactul vizual cu oglinda stiu ca arcada mea e sparta si mai stiu ca sunt jalnica. Fac dus si incerc sa imi inec tremurul ce a ramas de la adrenalina. Casa asta nu trezeste nimic in mine, e mai mult decat un hotel in care m-am cazat vrodata, dar prea putin. Aici nu sunt amintiri, ci doar energii si orgolii de prea mult timp uitate.
    Cu toate ca deja sunt imbracata si am luat si cheile de la decapotabila tatei il astept pe Andrei. Cand il vad calcand spre mine hotarat imi amintesc ca defapt el este cu cativa ani mai mare ca mine si nu este defapt atat de juvenil pe cat imi placea mie sa cred. E barbat in toata regula, puternic, dar indragostit, lucru cel face sa se puna la mintea mea.
    - Stii ca eu habar nu aveam unde sa ajung nu? Spune el in timp ce ma imbratiseaza bland.
     Cu capul sprijinit de pieptul lui pastrez tacerea.
    - Ce ai patit la fata?
    - Inceputul sfarsitului.
    Fata lui ingrijorata si ochii sai plini de o dureroasa iubire ma determina sa incep sa plang strangandu-l in brate si sa ma injur i  mintea mea ca am avut asa niste planuri egoiste cu el. Incet se aseaza cu mine pe podea si ma lasa sa vars lacrimi amare.