Războiul Iubirii

Prolog

Agonia. Disperarea. Suferința. Toate trei într-un singur cuvânt, o singură zi; înmormântarea. A jurat că o va proteja mereu, indiferent de circumstanțe. Dar a dat greș, iar fiindcă pe el însuși este încă al naibii de supărat, îl blamează și pe tatăl său, pentru că a dus o viață desfrânată până a întâlnit-o pe mama lui și nu a fost în stare să îi protejeze ființa cea mai dragă fiului său.

Începuse rugăciunea preotului iar Matthew a privit corpul persoanei celei mai importante din viața lui pentru ultima oară. Privirea i-a fost încețoșată de lacrimi pe care nici măcăr nu și-a dat seama ca le varsă atunci când corpul ei era dus pe ultimul drum. Ar fi vrut să se miște, să facă ceva ca să-i opreasca pe nemernicii care o cărau de parcă ar fi fost un..nimic. Sau cel puțin așa privea el scena din perspectiva unui băiat îndurerat ce simțea că rolul lui în viață s-a terminat.

Nu mai avea pe cine să protejeze, pentru cine să lupte, cu cine să își împartă trăirile cele mai profunde dar și bucuriile cele mai mari. A murit ea și uite așa, a murit și o parte din Matthew pe care îl cunoscuse toată lumea. Simțea cum ura îl acaparează când a privit lumea plângând, criminali cu sânge rece suferind alături de el deși au comis crime la fel de sfâșietoare.

Îi ura pe toți. Voia răzbunare. Și-a construit un nou scop în viață, acela de a distruge tot ceea ce-l supără pe el. Dreptatea și nedreptatea nu mai aveau loc în viața lui, ziua înmormântării era decisivă pentru noul Matthew Jones. Să devină un criminal cu sânge rece, fară absolut niciun sentiment de compasiune, de mila și mai ales de iubire.

Daimon îl bătușe ușor pe umăr în semn de consolare, dar și el era distrus de moartea ei. Matthew aproape că a plecat de lângă tatăl său, era scârbit de el. Nu mai voia să audă nimic de el. De ce a lăsat-o să moară? De ce are tatăl său un trecut atât de întunecât încât faptele sale de acum mulți ani se răsfrâng asupra prezentului? Asupra lui? Întrebările acestea îi alimentau ura și pofta de răzbunare. Nu putea să își imagineze decât sângele criminalului pe mâinile sale. Și îi plăcea.

Acum îl năvăleau amintirile, zâmbetul său molipsitor, îmbrățișările lungi pe care el nu prea le voia dar le accepta de dragul ei, mofturile și râsul ei angelic..și..vocea ei în momentul în care a pierdut-o pentru totdeauna, fără cale de întoarcere. Iar plângea, sau poate nu se oprise până atunci..îi era greu să mai facă diferența dintre lumea visului și realitatea. Parcă era sedat, așa se simțea. Credea că a văzut lacrimi pe chipul tatălui său. Sau poate se înșela.. Dar când a auzit vocea groasă, înfricoșătoare și plină de durere a lui Daimon strigându-i numele ei, a știut că totul e real.

"Își merită suferința" își zise Matthew. "Nu a fost acolo când a fost măcelărită în fața mea.."

La sfârsitul înmormântării, a primit susținerea multor persoane. Au venit la el și au avut numai cuvinte de laudă la adresa ei. Deja știa cât de norocos a fost să o aibă în viața lui, nu avea nevoie de alții care să-i amplifice suferința vorbind despre ea. Așa că, aruncând o ultimă privire spre mormântul ei, a pornit spre casă. Singur. Mergând încet și reflectând asupra vieții sale. Avea doar paisprezece ani când s-a întâmplat totul. De fapt, de abia ce împlinise acea vârstă că a și fost martor la moartea ei.

Și totuși, în război, orice este permis. Iar el se va răzbuna chiar dacă viața lui se va rezuma numai la un singur scop. Și anume; să-i provoace criminalului de două ori mai multă suferință decât a îndurat el. Iar asta era foarte greu de îndeplinit dar nu imposibil.

A început un nou război iar Matthew de abia așteaptă să-și folosească toate armele letale pentru a-l câștiga.