6 nopti printre nebuni

Un drum cu sens unic

Când am primit acel mesaj, știam că Derek era rănit sau chiar mort. Cu siguranță sunt mai mulți pacienți ca nebunul însetat de sânge din faţa mea. Am luat-o la fugă închizând uși și trântind totul în urma mea. Părea ca am scăpat .Am ajuns într-o altă parte a ospiciului. Aceasta era mult mai frumos amenajată. Ceva era în neregulă. Am început să-l caut pe Derek cu toate că acesta era probabil mort. Am dat de nişte pacienți ce stăteau pe niște canapele. Nu m-au atacat. Doar aveau privirile fixe şi repetau într-una "forţa". Nu știam la ce se refereau şi nici nu voiam să aflu. Am început să explorez şi mi-am scos camera de filmat pentru a înregistra totul. Nu știam dacă voi scăpa cu viață, dar totuși cineva normal ar putea găsi camera. Am intrat în altă cameră unde erau oameni ce se rugau. Unii chiar erau coerenţi şi mi-au spus că dacă cineva va interveni în "cercetare" va fi ucis pe loc.

-Nimeni nu poate pleca de aici. Dar tu trebuie măcar să încerci, mi-a spus acesta, ştiind că pentru el e deja prea târziu.

Săracii oameni. Au fost mutilaţi şi marcați de aceste experimente. Ce scop aveau ele? Trebuia să aflu. Am continuat să merg pe holurile întunecate până am dat de o cameră securizată. Uşa era deschisă așa că am intrat. Acolo erau nişte computere şi puteam avea acces live la camerele de securitate. M-am uitat si am văzut că tocmai intraseră o echipă de trupe speciale pe ușa din faţă. Am crezut că sunt salvat, însă pe uniformele lor era scris M.H.S. De la ce naiba vine asta?

Toate speranțele mi s-au năruit când am văzut că tipul cu care vorbisem mai devreme a fost împușcat instant când a vrut să discute cu ei. Clar nu erau de la armată. Ceea ce am văzut mai apoi, nu mai ținea de puterea omului de a înțelege. Toți acei soldaţi au început să plutească, şi să fie rupți în bucăți. Organele, oasele şi carnea le fusesera împrăștiate fără niciun efort. Să fie oare "forţa"? Nu, nu se poate. Nu poate fi.

M-am ridicat, dar cineva intrase în cameră şi îmi înfipse o seringă în umăr. Am leşinat, însă îmi aduc aminte că acea persoană m-a prins. M-am trezit cu o durere groaznică de cap. Mă aflăm într-o cameră normală. Am incercat să ies, dar uşa era încuiată. Era din lemn, așa că mi-am scos briceagul şi am deşurubat cu ușurință încuietoarea. Camera mea de filmat era acolo, iar când am ieşit, am fost lovit parcă de un fulger. Mă aflam faţă în faţă cu ucigașul lui Derek.Abia atunci, la lumină, realizam că era mai mare ca Derek. Avea peste 2 metri și parcă luase steroizi. Mă mai lovi o dată, iar sângele îmi țâșni pe gură. Mi-am înfipt lama briceagului în pieptul lui, dar nu fusese afectat. Mă ridică și mă aruncă peste balustradă. Singura mea armă rămăsese la el. Ecranul camerei se spărsese, dar încă funcționa. În urma căderii nu am pățit nimic, în mod surprinzător. M-am ridicat şi am mers mai departe. Nu puteam abandona acum. Nu voiam să cred că Derek a murit degeaba.

Am continuat să cercetez, iar după puțin timp de mers pe holurile reci și întunecate am dat de o cameră cu un birou. Am scotocit prin sertare, iar într-un final, am găsit niște dosare. Unul dintre ele mi-a atras atenția fiindcă scrisul era îngroșat şi era mult scris roșu. L-am deschis şi în el scria"Proiectul Artificial Biology a decurs bine, însă pacienții par să își piardă rațiunea și controlul. Vă sfătuim să opriţi cercetările. Dacă le veți continua o veți face pe propria răspundere. Compania noastră nu vrea să fie asociată cu vreun incident neplăcut. Deja 10 oameni au murit, printre care doi savanți. Securitatea aici este o glumă, iar oamenii de securitate nu pot garanta siguranța personalului. Firma Murkoff şi-a asigurat propria firmă de securitate și anume Murkoff Hardline Security. În caz de "situație moartă" soldații vor intervenii ucigând toți cobaii şi personalul. Ospiciul va fi ars şi toate dovezile distruse. Sperăm să nu se ajungă la asta".

Am luat dosarul, fiindcă era o dovadă concretă. Nu puteam totuși să plec fără niște imagini şi fără să aflu ce s-a întâmplat cu Derek. Am auzit nişte paşi. Era un alt pacient. M-am ascuns şi am așteptat să plece. După câteva minute s-a plictisit şi a plecat. Arăta groaznic. Faţa sa era arsă de acid şi avea urme de sfori pe încheieturi. Abia acum realizez prin ce au trecut acești oameni. Am ieşit, dar nu era singur. Mai era unul ca el. Amândoi aveau cuțite. Am alergat cât am putut pentru viața mea. Am ajuns într-o altă aripă a ospiciului. Eram în fața unui lift de rufe. Toate ușile erau încuiate. Nu știam ce să fac. Deodată, ușa liftului se deschide şi cineva îmi aruncă o funie.

-Urcă dacă vrei să trăiești, îmi spuse persoana care mi-a aruncat funia.

Am apucat-o şi am urcat. Acea persoană m-a prins de mână, apoi m-a lovit puternic în cap, eu ajungând să leşin pentru a doua oară.