O liniște teribilă se așternuse în ceea ce de mult fusese o clădire. Ușa biroului directorului era închisă cu lanțuri. Pe porțile din curte încă se mai vedea sânge. Undeva, după o ușă trântită de perete, erau depozitate o mulțime de provizii, truse de prim ajutor și siringi cu ser alimentar... Dar totuși, pentru cine?
Brusc se auzi un zgomot ce stârni ecoul în sala de jos. Bucăți mari de piatră se cad de pe o gramada, o ființa trezindu-se disperată din strânsoarea marii porțiunii de tavan căzute.
După câteva secunde incepu un gâfâit intens. Fusese cuprinsă de o teamă cumplită.
Nu era pregătită pentru toate astea. Tremurand, amintiri bine ascunse incep a i se învârti în cap. O apucă ușor amețeala și cade în genunchi.
**
Lumini neon.
Haar sta pe culoarul slab iluminat verde, stând ghemuită, cu urechea lipită de usa, lacrimile curgand in şiruri pe obraji. O fată mai mare, cu parul împletit dat peste umăr, stă lângă ea privind-o furioasă, semnalizandu-i taios sa tacă. O vaga urma de durere i se reflectă în ochi.
De dupa ușă se aud voci. în șoaptă, o ceartă aprinsa ia loc in incaperea de dincolo.
"Nu ne putem permite! Ţi-a păsat vreodată de ei?!" suspină o voce răgușită.
"Nu vezi că lumea a devenit un coșmar? Sigur le putem lăsa pe cont propriu, cu asta se pricep".
Se aud două perechi de pași apasati apropiindu-se de ușă. Cele doua fete se ridica si o iau la fugă, cu inimile sarindu-le din piept. De după un colţ de perete întunecat, Haar privește în continuare scena. Nu știa dacă purtătorul vocii răgușite era bărbat sau femeie. Asta deoarece era condus de după umeri de alţi doi, avand o panza neagra pe cap. Haar știa încotro se îndreaptă, și chiar cand era cat pe ce sa se duca să îi urmărească, mâna prietenei sale o opri...
**
Deschise ochii roșii, spălați de lacrimi. Tot aici era. Deși momentele cele mai intense trecuseră, acestea au lăsat răni adânci orașului.
Avea mare dreptate persoana din vis, era un coșmar... devenit realitate.
