Au trecut multe săptămâni de când cei trei s-au întâlnit, dar starea orașului pustiu nu se îmbunătățea. Cerul râmase gri și poluat ca și în prima zi, râurile verzi de gunoaie se vărsau cu smoală și noroi în ape mai mari, pline de ființe moarte de la mizerie. Alice a început să asculte de ordinele lui Ruby, învățând că trebuie să asculte întotdeauna de lider.
Locuia cu ei de multă vreme într-o cabană micuță prin mijlocul pădurii. În fiecare dimineață, Ruby se întorcea cu un iepure în mână, spunând că îl va păstra pentru cină, iar Felix se ducea să umple bidoanele cu apă, iar Alice se ducea la cules de fructe și ciuperci.
În timp ce petrecea prin casă mult timp singură, Alice dădu de mai multe camere cu diferite lucruri în ele. Cea mai interesantă fiind cea de sub scări, o cămeruță mică plină-ochi de arme și capcane. Se gândea dacă va avea și ea ocazia să le încerce. Doar gândul acesta îi dădeda fiori, așa că se întorcea la activitatea ei zilnică.
Din nefericire, diminețile păreau din ce în ce mai stresante, mâncarea și rezervele terminându-se cu timpul. Ruby petrecea foarte puțin timp pe acasă de la o vreme.
În fiecare seară, se adunau toți pe canapeaua din sufragerie, cu mâinile cufundate în obraji, uitându-se în față, la radioul pe care l-au luat din debaraua școlii, într-o liniște deplină, și așteptând pentru un semn. Felix încerca într-una canale, dar fără răspuns, aceasta determinându-i să se ducă însfârșit în sacii de dormit de pe podea.
După-amiezele de weekend, se duceau toți trei în sătucele din apropiere pentru reînoirea de provizii, pe drum Felix și Ruby încercând să o învețe trucuri pe Alice, despre spionaj, arme, apărare și multe altele. Eventual, mai rămânea Felix cu ea, după ce ajungeau înapoi, să o antreneze pe Alice în grădina de lângă cabană. Nesurprinzător, cei doi luptători aveau o grămadă de manechine și ținte în acea pădure, fiecare puse în locuri complet aiurea.
Cu timpul, Alice începea să prindă mișcările, dar tot se încurca la unele.
-De câte ori ți-am spus?! Capul sus, genunchii încordați, talia lăsată jos și... ATAC! Da! Bine! O, nu! Nu acolo! Spune-mi, a câta oară e când îți spun care sunt punctele sensibile?
Alice se uită descurajată la el, încercând a doua oară.
-'Ai de capul meu! A fost mai rău ca data trecută!
Încercă încă odată, de data asta pai sigură pe sine.
Dar, după ce termină, Felix se uită la ea cu o privire dezamăgită. Își aruncă jacheta pe spate și plecă în cabană.
Alice era absolut frustrată. Lecțile acestea erau mai grele decât și-ar fi putut imagina.
Încercă încă odată, și încă odată, și încă odată. De fiecare dată dând cu pumnii în păpușa de paie mai tare. Începuse să nu-și mai simtă degetele, dar nu se dădu bătută. Îi veni gândul la Susan, la părinții ei, la Hazel, care însemna o grămadă pentru Ruby, la oricine drag lui Felix, la pădurea aceea, la cerul fumegând, la animalele pe moarte din cauza poluării, la lumea asta! la timpul pe care l-a petrecut în ea, la toate pierderile orice om de pe planetă a avut de suferit. Și lovea cu și mai mare putere. Era mai nervoasă ca niciodată. Își auzea inima cum bătea cu mare putere în pieptul ei, ca o tobă nesfârșită. Nici nu realiză că sărmana păpușă era zdrobită sub atacul ei.
Pe neașteptate...Se opri.
Manechinul de paie era într-o stare cumplită. Alice se liniști treptat. Toate gândurile rele îi evadaseră din minte. Învățase să fie puternică. Își aruncă privirea în față, admirând arta abstractă pe care tocmai a creeat-o, zâmbind mândră.
Se auzi o pereche de palme aplaudând încet:
-Woohoo! Chiar nu mă așteptam de la tine.
Alice făcu o reverență frumoasă în fața lui Ruby.
-Mulțumesc, și zâmbi iar.
Ruby tăcu un moment și își drese voea ca și pentru o știre oficială:
-Păi, dragă Alice, spune Ruby, în timp ce Felix i se alătură, venind din cabană. Cred că e timpul să trecem mai departe. Ai trecut primul test, și încheie cu un zâmbet pișicher.
