Nopţi Înflăcărate

7. Am pierdut-o

  Darwin părăsi clădirea şi se îndreaptă spre spital. Traficul era foarte lejer în seara asta. După zece minute de condus ajunse în faţa spitalului. Opri maşina şi se dădu uşor jos. Păşi încet pe scările spitalului ajungând pe holul în care se afla camera Davinei. O zări pe Chelsea care dormea ca un îngeraş pe scaunele reci şi uzate ale spitalului. A mers până lângă ea şi s-a aşezat. Şi-a dat jos sacoul şi a acoperit-o încet. O privea cum doarme. Era aşa fericit că o are atât de aproape de el. Dar cu cât o avea aproape, atât era de departe. Şi asta îl durea. Chelsea se mişcă şi se trezi speriată. Îl privea în ochi. De fiecare dată când făcea asta se întâmpla ceva. Îl văzu cum zâmbeşte şi se uită nevrând spre buzele lui.

— Hei, şopti ea uşor. Cât este ceasul?

— Este şapte. De ce nu ai mers acasă să te odihneşti? Eşti foarte oboşită! Remarcă el.

— Te-am aşteptat pe tine. Am crezut că ţi s-a întâmplat ceva de ai întârziat atât.

Darwin doar o privi. Îşi dădu seama de sentimentele ei pentru el. Asta îi dovedea cât ţine la el. Nu voia să o piardă niciodată. O voia cât mai aproape de el. Zi şi noapte. Îl frământa de câteva săptămâni bune ideea pierderii ei. Cu gândul alesese deja, iar sufletul nu părea să se opună. Era cel mai bine, o ştia şi el de multă vreme, iar ea... ea îi arătase asta obsesiv prin gesturi, tot timpul cât el încercase să nege cu vehemenţă acest lucru. Se uitau unul în ochii celuilalt, până un mic bâzăit îi scoase din tranşa asta. Era telefonul Chelsei.

'Vino repede acasă. Urgent!!!'  scria în mesajul primit de la Ivy. Când îl citi Chelsea se panică. Se aştepta la ce e mai rău.

— Trebuie să mă întorc urgent la vilă, îi spuse alarmată lui Darwin.

— Te duc eu. S-a întâmplat ceva? Chelsea îi întinse telefonul. Darwin doar citi şi se alarmă şi el la fel de tare ca ea. O luă de mână şi porniră spre maşină. Darwin porni maşina şi plecară alarmaţi spre vilă. Ploaia le îngreuna drumul. După ceva timp au ajuns spre drumul ce duce spre vilă. Pietrişul era şi mai asurzitor faţă de altă dată. Suspansul era vizibil în maşină. Secundele treceau de parcă ar fi fost ore. Minutele de parcă ar fi fost zile. După câteva momente au ajuns în faţa porţilor înalte. Drake, portarul, le deschise porţile. În curte se aflau mai multe maşini. Darwin a oprit maşina şi au intrat repede în vilă.

— Ivy! Ce se întâmplă aici? Ce este cu atâtea maşini aici? O întrebă Darwin.

— Măi, măi, măi! Uite cine s-a gândit să îşi facă simţită prezenta. Chelsea, scumpa mea, ce urât din partea ta că ne-ai făcut să aşteptăm. Nu ne prezinţi iubitului tău? Eu sunt Diana, verişoara Chelsei, îi spuse Diana, o tânără blondă cu picioare lungi. Ochii îi erau albaştri, un albastru de gheaţă. Privirea ei era plină de venin. Îi întinse mână lui Darwin, însă el o refuză nepoliticos. Scumpa mea verişoară... Ce dor mi-a fost de tine, spuse ea fals.

— Ce cauţi aici, Diana? Ce mai vrei? Nu este de ajuns cât rău mi-ai făcut?

— Oh, scumpo. Ce caut aici? Păi am venit să o iau pe Ivy de aici. Nu ştiu cum ai putut să îţi baţi joc de ea în halul acesta. Părinţii tăi ar fi fost foarte dezamăgiţi de tine. Şi în caz că nu mă crezi, tutela lui Ivy îmi aparţine. Poţi citi aici, spuse Diana şi îi întinde nişte documente.

Era adevărat! Tutela lui Ivy nu îi mai aparţinea. Îşi pierduse sora. Se pierduse şi pe ea. Asta o durea cel mai mult! Îi jurase mamei ei că indiferent ce se va întâmpla nu o să plece de lângă Ivy. Cu bune, cu rele, vor trece împreună peste. Dar totul se făcuse scrum.

— Minţi! Nu este adevărat. Nu mi-o poţi lua pe Ivy. O vei distruge. Ştii şi tu asta. Te rog, Diana, nu mi-o lua. O imploră Chelsea, dar fără rost.

— Chelsea, nu vreau să plec de lângă tine. Nu mă lăsa, Chelsea. Lacrimile îşi făcură apariţia pe faţa blândă şi inocentă a lui Ivy.

Se spune că atunci când lupţi pentru ceva, lupţi până la capăt! Dar ce se întâmplă când acel ceva este cineva? O persoană dragă. Chiar sora ta! Lupţi pentru ea până în pânzele albe? Chelsea avea mii şi mii de întrebări în minte. Întrebări ce o sufocau. Se gândea cum Diana putuse să i-o 'fure' de sub ochi pe Ivy. Erau întrebări fără răspunsuri. Întrebări în zadar.

— Haide, Ivy, i-aţi rămas bun de la sora ta. Nu o să o mai vezi o perioadă lungă de timp, îi spuse Daiana verişoarei ei.

Ivy o privea cu dezgust. Începuse să o urască şi pe Chelsea. Chiar dacă sora ei lupta pentru ea şi pentru educaţia ei nu era de ajuns. O voia aproape. Voia să îi povestească despre băiatul ce-l plăcea, despre primul ei sărut şi despre povestea de dragoste pe care o trăia. Dar Chelsea nu îi oferea posibilitatea să facă asta. Chelsea era mai tot timpul ocupată cu Davina, cu Darwin, persoane străine ei. 

  —  Ştii ceva, Diana? Ai dreptate! zise ştergându-şi lacrimile. Chelsea chiar şi-a bătut joc de mine. Haide să plecăm de aici, îi spuse Ivy Dianei, privind-o cu dispreţ pe Chelsea.

  —  Vezi, scumpa mea? Până şi sora ta te urăşte! Eşti un nimic, îi zâmbi triumfător Diana. Cele două părăsiră încăperea, urcând în una dintre cele trei maşini.

Chelsea căzu în genunchi. Era distrusă. Era ruinată. Era terminată psihic. Nu ştia ce să mai zică.  Acum îşi dăduse seama cât o neglijase pe Ivy. Diana avea dreptate. Nu o merita. Era rea cu oamenii ce o iubeau. Pentru un  moment se gândea la lucruri sinucigaşe.

- Stai liniștită, o vom recupera, îi zise Darwin.

Chelsea își așeză capul pe umărul lui și cazu într-un somn adânc. Somn ce o liniștea. Nu mai dormise de câteva zile, fapt ce îi afectase grav gândirea. Când își dădu seama, Darwin o ridică pe brațe și urcă cu ea în stilul miresei pe scările lungi ale vilei. Urcă până în camera lui. Nu mai fusese aici niciodată. O așeză, cu grijă, pe patul moale. Darwin își luă o pereche de pijamale și se schimbă rapid. Se întinse și el, abia după câteva clipe. Trase pătura peste ei și o îmbrățişă strâns. O privea întrebător. Oare cum reuşise această femei să îi schimbe planurile? Era îndrăgostit de ea? Nu, asta era imposibil. El nu putea să iubească. Încercase asta, înainte, de nenumărate ori. 

După o pauză lungă, am revenit cu un nou capitol. Sper să vă placă. M-am apucat de o nouă carte, Privind în trecut, poate treceţi şi pe acolo. Aş vrea să îi dedic acest capitol unei fete, Maliaa- Angel, care mi-a citit de fiecare dată cartea. Dar şi vouă, celorlalţi, că mă susţineţi.