Nopţi Înflăcărate

3. E greşit

Înainte de a citi, daţi drumul melodiei.

După ce Darwin dădu şi acest pahar peste cap, Caroline luă paharele şi le aşeză pe măsuţă.Se repezi la buzele lui, frământându-i-le uşor. Darwin îşi puse mâinile pe fundul ei trăgând-o mai aproape de el. Începu să-i sărute gâtul urcând până la lobul urechii, muşcând uşor şi sărutându-i locurile unde îşi înfipsese dinţii. Caroline îi dădu sacoul jos şi îi desfăcu mai apoi nasturii de la cămaşă. Acum Darwin rămânsese doar în pantaloni. Pentru că i se păru ciudat, începu şi el să o dezbrace, însă, în acelaşi timp era atent la buzele ei ce tânjeau după ale sale. Îi ridică uşor rochia şi o aruncă pe parchetul maroniu, proaspăt spălat. Coborî cu sărutări de la buze pe corpul ei până la beteala boxerilor ei unde se opri brusc.

— E greşit, se trezi el din beţie. Tot ce facem e greşit, Caroline! Nu te pot iubi cum vrei tu. Nu vreau să-mi bat joc de tine, fu tot ce putu el să-i spună. Îşi luă cămaşa şi sacoul de pe jos şi părăsi încăperea. O auzi pe Caroline cum ţipa în camera alăturară.

Coborî încet scările şi îşi căută cheile de la Range Rover-ul său negru. Ştia că o să regrete a doua zi dacă mai rămânea acolo. Urcă la volanul maşinii şi începu să conducă spre casă. Nici el nu ştia de ce, dar se gândea la Chelsea. Şi când o săruta pe Caroline şi-o imagina pe ea, tânăra sa angajată. Nu ştia dacă o voia a lui sau era o simplă atracţie. Ajunse în curtea vilei şi se dădu jos din maşină. Zări un corp ce stătea pe leagăn. Nu trebui să se gândească al cui e deoarece ştia. Chelsea era acoperită cu o pătură şi privea spre cer. Merse încep către ea, nefăcând zgomot. Când ajunse lângă ea îşi puse mâna pe umărul ei. O simţi cum tresări sub atingerea lui.

— Linişteşte-te, sunt eu, o calmă el.Iartă-mă dacă te-am speriat, îşi ceru scuze.

— Ce cauţi aici?, întrebă ea. E târziu, adăugă.

— Acum m-am întors din oraş. Tu de ce nu dormi?, întrebă el curios.

— Nu am mai putut dormi, spuse ea.

— Ai visat urât? Eşti transpirată, îşi făcu el griji.

Nici ea nu ştia de ce îşi face griji pentru ea. Probabil nu o voia bolnavă, se gândi tot ea.

— Da, răspunse ea scurt.

— Chelsea, ştii că poţi avea încredere în mine, poţi să-mi povesteşti ce ai păţit, te voi asculta, o anunţă.

Chelsea îşi închise ochii şi trase aer în piept. Îi era greu să vorbească despre ce visase. Îi era greu să-i spună coşmarul care s-a reîntors. Nu că nu voia, dar nu putea. De fiecare dată când respira, simţea că moare. Nu neapărat fizic, ci pshic.

— Am avut... am avut un coşmar, reuşi ea să spună înainte de a-şi da frâu lacrimilor. Părinţii mei au murit acum doi ani... Într-un accident de maşină unde mă aflam şi eu... şi Ivy. Noi am scăpat, dar ei nu, i se plânse ea.

El profită de ocazie şi o îmbrăţişă. Ea nu se foi, ba chiar o linişteau braţele lui mari. El se retrase uşor şi îi luă mâinile într-una din mâinile sale îi vorbi :

— Promite-mi că nu vei lăsa acest coşmar să te doboare şi mai promite-mi că nu vei regreta asta mâine.

Nu mai apucă să-i spună nimic căci el îşi lipi buzele de ale ei. Le frământa uşor şi cu grijă. Se aştepta ca ea să se retragă, însă nu se retrase. Gura ei era gingaşă sub a lui. Ştia cu cine avea de-a face şi nu se temea de personalitatea lui. Îl străbătu un fior de dorinţă şi fierbinte când Chelsea îi muşcă buza cu putere. Se aproprie şi mai mult. Abia acum îi atinse faţa, dându-i o şuviţă după păr. Îi luă faţa între palme ca să o poată săruta şi mai profund. O auzi cum scotea un mic sunet înăbuşit, insistent. Îi zâmbi în sărut şi se trase din sărut.