Între Infern şi Paradis( Secretele Ametistului #1)

1. Ce a facut?

Rosemary pov.

Cand muritorii aud cuvantul „inger", se gandesc automat la pace, liniste si frumusete ,  neavand nici cea mai mica idee despre adevarata noastra natura, despre toate greutatile pe care noi trebuie sa le caram pe umeri doar ca ei sa aiba o existenta linistita. Din punctul meu de vedere, toate sacrificiile facute de-a lungul istoriei pentru a mentine in picioare zidul de ignoranta pe care l-am construit cu atata grija in jurul lor, au fost zadarnice. La ce bun sa ne dam vietile pentru niste creaturi care  nu au nici cea mai vaga idee despre adevarata noastra fire? Mi-am pierdut mama si, odata ce lumina i-a parasit frumsii ochi albastrii, am pierdut si mare parte din ceea ce era angelic in mine. Si totul din cauza razboiului cu nephilimii, niste fiinte abominabile care nu ar fi  trebuit sa existe niciodata, insa muritorii s-au imperecheat cu ingerii cazuti si ne-au condamant la o soarta umbrita de lupte crancene la sfarsitul carora numai un singur neam avea sa ramana in picioare.

Din pacate pentru ingeri, sacrificiile pareau ca nu se mai tarmina, iar tatal meu, marele arganghel Gabriel tinuse cu tot dinadinsul sa-mi demonstreze acel fapt. Ascultand una dintre sedintele Cercului Arhanghelilor, un lucru deloc demn de un inger, dar nu eram recunoscuta pentru a avea cel mai bine inradacint set de valori, aflasem ca nu mai faceam fata numeroaselor atacuri ale nehpilimilor. Ei erau prea puternici si prea multi, iar noi nu eram destul de bine antrenati. Asa ca singura varianta pe care o gasisera arhanghelii era sa facem pace cu nimeni altul decat Lucifer, rusinea intregului neam angelesc, si demonii lui. Acestia vor antrena ingerii, iar noi, in schimb, ii vom invata cateva dintre trucurile noastre. Cu un efort inimaginabil de vointa am oprit exclamatia dezgustata care mi se ridicase in gat in momentul in care am auzit aberatiile vociferate de "prea-iubitul" meu tata si restul capetelor pline de pene. Propuneau sa facem pace cu dusmanii nostri de la inceputul eternitatii, iar eu nu puteam accepta asa ceva. Trebuia sa le gasesc pe Emma si Emily si sa punem la cale un plan prin care sa le bagam mintile in cap arhanghelilor.

 Asa se face ca alergam de peste doua zeci  de minute, deschizand si inchizand fiecare usa a palatului, lucru deloc usor avad in vedere ca respectiva constructie avea in jur de un milion de camere, in cautarea celor doua prietene ale mele.Prietene care, in mod miraculos, nu erau niciodata usor de gasit intr-o situatie de criz.

-Rose, unde alergi asa? o voce la fel de placuta ca sunetul clopoteilor de vant se auzi din spatele meu .

M-am intors in directia vocii doar ca sa o vad pe Emma cu hainele sifonate, parul saten si lung pana la jumatatea spatelui cifulit si usor incalcit si ochiide culoarea caramelului impaienjeniti de somn, semne clare ale faptului ca pierduse inca o noapte . Nu mi-as fi facut griji daca ar fi stat treaza sa se antreneze, insa stiam prea bine ca romantica incurabila care statea ascunsa undeva in iteriorul ei o facuse sa stea treaza visand cu ochii deschisi la sufletul pereche care o astepta undeva. Desi eram constienta ca era doar o legenda si nimic mai mult, nu ma lasa inima sa-i spulber fanteziile, fiecare dintre noi trebuia sa spere la ceva.

-Unde-i Emily?

Emma ma privea cu spranceana ridicata si cu buzele usor tuguiate a confuzie. Lipsa somnului era evidenta, prietena mea era de-a dreptul aeriana

-Emily, stii tu, prietena noastra de cand eram in scutece! Blonda  ,ochi verzi, super energica...

-Stiu de cine e vorba! Rose ce ai patit? Esti  mai irascibila decat de obicei!

Mi-am dat ochii peste cap intr-un  gest exasperat, poate ca eram putin irascibila, dar incercam sa ma controlez si sa nu daram palatul din temelii la gandul ca tata voia sa faca pace cu demonii.

-Zi-mi unde e ! V-am cautat prin tot palatul ,unde naibii ati fost?

-Rose , ai grija la vocabular! imi zise satena in gluma.