Între Infern şi Paradis( Secretele Ametistului #1)

3.Tot nu accept asta

Rosemary pov.

Transa in care intrase Emily se lungise destul de mult, chipul sau devenind din ce in ce mai alb pe masura ce ochii ii deveneau mai albastrii. Genunchii incepusera sa-i tremure atat de tare incat eram sigura ca s-ar fi prabusit la podea daca mainile mele nu s-ar fi grabit sa-i sustina greutatea. Din obisnuita, ochii mei au inceput sa-i scaneze trupul in cautatea vreunei rani fizice, era ceva ce faceam in mod automat de fiecare data  cand paseam pe campul de lupta, gestul inradacinandu-mi-se atat de puternic in minte incat ajunsesem sa-l facchiar si atunci cand nu stiam cum sa gestionez urmarile harului sau de Clarvazator.  Ochii blondei, care intre timp revenisera la verdele caracteristic, purtau o urma de neliniste pe  care nu o putuse ascunde prea bine. Oftand, am asezat-o pe una dintre bancile care se aflau ca cativa metrii in dreapta noastra.

-Ce ai vazut?am intrebat-o la unison cu Emma, amandoua fiind macinate atat de curozitate, cat si de framantarea de pe chipul prietenei noastre.

In loc sa raspuna, Emily doar a zambit usor, o incercare surtita esecului de a ne linistii nervii si asa intinsi la maximum.

-N-am sa inteleg niciodata cum faceti asta!Repetati in oglinda sau ce?

Exasperata, mi-am dat ochii peste cap si am incerat sa-mi stapanesc impulsul de a o zgudui zdravan. Ingrijorarea se diminuase considerabil si puteam simti cum iritarea incepea sa-si arate capul hidos impinsa de la spate de refruzul Clarvazatorului ne a ne impartasii ceea ce vazuse; de obicei acest lucru era o veste tare proasta. Iar daca la intreaga ecustie mai adugam s presentimentul subru care imi incoltise in inima si refuza sa-mi dea pace, puteam afirma cu toata increderea ca acea zi avea sa devina un absolut si total dezastru.

-Nu imi mai evita intrebarea! tonul meu fusese atat de calm si rece incat Emily a tresarit, privindu-ma cu capul inclinat intr-o parte inainte sa-si revina.

-Vestea rea sau cea groaznica?ma intreba blonda privind in jos.

-Cea groaznica, macar sa fim in ton cu ziua! se auzii vocea Emmei in spatele meu.

-Bine! In acest moment toti soldatii lui Lucifer, in frunte cu nenorocitul suprem sunt pe cale sa urce pe Pamant, iar noi va trebui sa le urmam exemplul in cel mai scurt timp! spusese totul fara sa respire, asa ca, la final, a tras o gura mare de aer si si-a rezemat coatele de genunchi, incepand sa-si maseze invinsa tamplele.

Am oftat si m-am asezat pe iarba, inca incercand sa ma resemnez ideii ca vom lucra cot la cot cu demonii. Poate ca acest "tratat de pace" pe care il semnase Cercul arhanghelior cu Lucifer avea o oarecare parte benefica, scutindu-ne de stresul constant ca putem fi atacati de demoni in timp ca incercam sa exterminam lighioanele acelea blestemate, dar continua sa fie gresit din atat de multe puncte de vedere incat capul incepuse a mi se invarta. Arganghelii nu isi mai puteau schimba decizia, mai ales cand lucrurile ajunsesera intr-o faza atat de avansata, asa ca singurul lucru il mai puteam face era sa ma inarmez cu multa rabdare, lucru care era aproape imposibil, si sa le demonstrez pas cu pas ce gresala enorma facusera .

-Si cea rea? intreaba  Emma, aruncandu-mi o privire cercetatoare, faptul ca trecuse atat de mult timp si eu nu rabufnisem probabil ca ii atrasese atentia in aceeasi masura in care o ingrijora.

-Gabriel se indreapta spre noi!  simpla propozitie declansase ceva in inauntrul meu; nu dorinta de a tipa si a lovi orice imi aparea in fata, asa cum s-ar fi asteptat fetele, ci una de a fi lasata in pace.

Calmul meu disparuse, dar lasase in urma o furie rece, care ma determina sa-mi gandesc in avans fiecare miscare inainte de a actiona. Era o furie calculata  de care ingeri si nephilimi de-o potriva invatasera sa se teama de-a lungul secolelor, iar in acel moment tatal meu avea sa o cunoasca la capacitate maxima.