După un timp, Lia îl văzu pe unchiul ei ( prin perete) cum înfuleca o bucată mare de prăjitură cu vișine. Nu știa de ce, dar de la un timp vedea prin pereți și auzea chiar și cel mai mic sunet. Dar nu voia să le spună rudelor ei despre asta. Lia se gândi că poate avea legătură cu ce-i spusese unchiul ei când a venit să o certe pe nedrept. A spus așa: "-Nu mai face pe neștiutoarea cu mine, zână neghioabă!". Cum adică zână? Deodată se auzi o bătaie în ușa de la intrare. Apoi o auzi pe mătușa Cara strigând:
- Lia, deschide ușa!
- Da, doamnă.
Lia deschise ușa și în fața ei apăru poștașul cu o mână de scrisori.
- Bună dimineața, domnișoară Crosswer, spuse poștașul.
- Bună dimineața, domnule poștaș, spuse Lia, care era fericită că în sfârșit se întâlnea cu cineva care o respecta.
- Astăzi am ceva și pentru dumneata, zise poștașul.
Liei nu-i veni să-și creadă urechilor. Ei nu-i scria nimeni niciodată.
- Poftim, spuse poștașul în timp ce-i dădea poșta.
- Mulțumesc și la revedere, domnule!
- La revedere!
Lia se duse pe terasă unde rudele ei se uitau la "Cum să slăbești fără să faci sport" ca în fiecare zi la ora aceasta.
- Scuzați-mă că vă întrerup, a venit poșta, spuse ea.
- Dămi-o! spuse Lucas.
Lia îi dădu toată poșta înafară de scrisoarea ei.
- Și pe aia! țipă el.
-Asta e a mea, domnule, este pentru mine.
Părinții lui făcură schimburi întrebătoare de priviri.
- Dămi-o mie! Acum!
Lia nu avu ce să facă așa că-i dădu scrisoarea unchiului ei. El o întoarse pe toate părțile și într-un sfârșit o deschise. Citi în gând și apoi îi dădu scrisoarea mătușei Cara. Și ea citi și apoi zise:
-E pentru mine, a scris numele greșit.
Apoi luă scrisoarea și o ascunse în buzunar.
