Hathor:The Princess Of Luxor *PAUZA*

Capitolul 13-Bes află

Sala se goli iar Bes a rămas în același loc , impunându-și să nu se miște.

-Ia un loc. Spuse bătrâna.

-Mulțumesc dar nu mi-au obosit picioarele.

Bătrâna aprobă și începu să-și continue discuția.

-Mă numesc Nehbet și te rog să mă asculți fără să mă întrerupi.De asemenea, vei fi obligat să păstrezi tăcerea.Dacă altcineva află ce-ți voi povesti , va trebui să te ucid și nu-mi doresc asta.

-Te ascult.

-O să îți spun trecutul pe care tu îl cunoști.Aștepta aprobarea lui.Cunoști faptul că a avut loc un război între cele două regate și acesta s-a soldat cu o mulțime de decese ,inclusiv a regelui.Nehbet își trage răsuflarea ca și cum ceva imens o apasă.Ceea ce nu știi,e faptul că acest război a început din cauza mea și a bunicului lui Auset.Noi eram doi tineri care tocmai descoperiseră o atracție puternică unul față de celălalt.Descoperiserăm iubirea.Și tineri fiind,ne doream până la adânci bătrâneți.Trăiam propriul basm.Ne întâlneam pe ascuns , ne făceam cadouri și ne îmbibam mintea în zeci de cuvinte și promisiuni despre iubirea noastră.

-Și ce s-a întâmplat apoi? Întrebă Bes care ocupase un scaun cu gândul că va fi o poveste lungă.

-Începuseră certurile, iar încrederea se pierdea în fiecare moment petrecut cu propriile gânduri.Când am aflat că v-a trebui să se căsătorească, pur și simplu , am văzut iadul.Era ca o prăpastie.Îmi simțeam căderea.Și m-am cufundat în ea.Devenisem rece , de neclintit.Considerasem că mă trădase.Până într-o zi , când mi-a dovedit că mă iubise.El lupta , cu toată ființa lui , în timp ce eu n-o făceam.Refuzasem să lupt , refuzasem să-mi cunosc sentimentele.Mă mințeam singură , luptam cu eul meu , iar el lupta cu toată lumea pentru relația noastră.

-Tu de ce nu l-ai ascultat ? Bes devenea din ce în ce , mai atras de finalul poveștii.

-Să spunem că m-a orbit gelozia.Mi-a întunecat rațiunea și am pierdut cea mai importantă parte din mine . Mi-am pierdut sufletul pereche.Ochii lui Nehbet deveniseră sticloși.Mă scuzi! Se pare că încă-l mai iubesc.

Bes era plin de compasiune pentru doamna bătrâna din fața lui.Se gândea cât de mult a luptat bunicul lui Hondo pentru iubirea lor , cum ea renunțase așa de ușor. Fără să lupte pentru el,pentru ei.Începuse să o judece în gând.

-Apoi ... a izbucnit războiul.Familiile noastre aflaseră că dorim să fugim împreună,să ne luăm viața în propriile mâini.Și ei nu au fost de acord.Am fost obligați să învățăm metodele de luptă.Ne-a fost interzis să ne întâlnim.Am fost în situația asta un an de zile iar dorul ne măcina pe interior.Și venise ziua războiului.Vedeam cum cad oamenii , plini de sânge.Vedeam familii care-și plângeau soții sau copii.Era o imagine teribilă.Dar cel mai grav , a fost că trebuia să luptăm și noi.Eu și sufletul meu pereche.Luptam pentru viața noastră deși nu își dorea niciunul așa ceva.

Nehbet se așeză. Știa că trebuie să-și recunoască greșelile.Și regreta toată viața ei , decizia pe care a luat-o în momentul acela.Se ura cu propria-i ființă.Și-ar fi dorit să fie ea . Se urâse mult timp după terminarea războiului.

-Ce s-a întâmplat cu bunicul lui Hondo?

Liniște.O liniște atât de apăsătoare încât îi puteai auzi sufletul lui Nehbet cum se sfărâmă.

-Am ajuns față în față.Eram plini de sânge.Eram obligați să ne ucidem dar noi ne priveam.Eram schimbați.Ceva ne-a schimbat.O puteam simți.O vedeam în ochii lui.Era rănit.Eu îl rănisem.În cele mai grele momente, îți dai seama că viața nu așteaptă.Trăisem cea mai frumoasă perioadă din viața mea.

Și atunci , el îmi șoptise " Ucide-mă .Eu nu pot să o fac.Te iubesc prea mult". În momentul acela , mi-am dat seama că el trăise iubirea.Trăise prin mine.Am pus sabia jos și l-am strâns cu toată forța în brațe șoptind unicul "Te iubesc", simțind cum ne prăbușim în aceeași prăpastie. Împreună.

Am fost distrusă în acel moment.O sabie intrase în el , ajungând și în mine.Mă simțeam neputincioasă.Tot ce puteam să fac ,era să -l strig și să plâng.Vedeam cum se stingea.

Nehbet își ținea în frâu lacrimile.Retrăia fiecare cuvânt rostit.Se simțea regretul și suferința.

Bes șoptise un "Îmi pare rău" și ieșise din sală.

Nehbet izbucni în plâns.Curgeau râuri din ochii ei.Erau nesecați.Erau epuizați.Nu dorea ca acest război să izbucnească din nou.Își dorea ca nepoata ei să nu trăiască cum a trăit ea.Își dorea să trăiască adevărata iubire.Să o întâlnească și să o sfătuiască să nu-i dea drumul niciodată.Să lupte pentru ce i se cuvine căci nimic nu se întoarce.
Dacă i-ar fi spus și ei ,cineva aceste cuvinte , nu l-ar fi lăsat niciodată.Dragostea ei a murit odată cu el.Viața ei a luat altă întorsătură de la aceea întâmplare.Atunci i-a promis că o să aibe grijă de Hondo ca de propriul ei fiu.Ea a condus din umbră acest imperiu al lui Hondo.Ea l-a ajutat cum a putut.