Hathor:The Princess Of Luxor *PAUZA*

Capitolul 14- Palatul dintre nisipuri

Oamenii sunt niște ființe care nu pretind că au nevoie de iubire.Sunt atât de complicați încât se răsucesc într-un sens giratoriu până când sunt siguri că au ales destinația corectă.Dar când ști că ai făcut ceea ce este bine pentru tine , și pentru sufletul tău? Când simți că ai atins apogeul vieții? Ei bine , nu vei ști niciodată.

Te vei simți împlinit când îți vei alege cu grijă gândurile.Știind că lucrurile rele , care te pun la încercare, nu durează mult și că fericirea se va întoarce înapoi la tine.Tu ești gazda.Ai grijă cui îi deschizi ușa.

Eu sunt atât de complicată încât îmi doresc să-i înțeleg pe toți.Vreau să le aflu secretele.Vreau să fie deschiși în fața mea.Vreau să aflu cum au fost înainte de mine.Vreau să ajut pentru că toți oamenii din viața mea au fost atât de distruși, măcinați de durere, încât nu mai suport gândul ăsta.

Analizând oamenii din jurul meu , îmi pot da seama că au supraviețuit războiului din interior.Au puterea să zâmbească.Toți sunt așa de calzi , de primitori.Te forțează, într-un fel , să le întorci zâmbetul.

Două figurine ale regelui junglei ne întâmpină la întrarea în palatul imens.Este aranjat în stilul clasic egiptean.Tablourile faraonilor completează pereții ascunși în spatele unor plante verzi.Holul este impunător și luminat în colțuri de făclii aurii.

Kirra mă îndeamnă de la spate să mă mișc pentru că mă oprisem în loc pentru a admira holul interminabil.Îi analizez pe cei trei bărbați care încearcă să-și ascundă emoțiile.Toți par așa de împietriți.Oameni care au trecut prin multe pentru a-și salva pulsul, care au fost răniți.

Au fost răniți în cel mai crunt mod.În special Hondo.Își menține spatele drept,își atașează masca impenetrabilă și se aruncă în focurile diavolului.Se luptă cu diavolul însuși.

El este genul de persoană care este nu permite nimănui să îi pătrundă în suflet.Este o ființă greu de iubit.Trebuie să lupți pentru el.Să-i câștigi încrederea,loialitatea iar apoi , sufletul.

Este genul de complicație cu care nu vrei să ai de a face.Necesită prea mult din tine.Dar trebuie să riști ca să câștigi, corect?Riști chiar îți vei pierde inima.

- Unde este această regină? Întreb întorcându-mă sper cei doi gardieni.

Kirra deschide gura să-mi răspundă însă este întrerupt de o voce feminină:

-Regina este chiar aici.

Mă întorc și rămân împietrită.Cum e posibil așa ceva? Regina poate fi considerată o copie a mea în varianta bătrână.

-Hathor -se aproprie de mine-nici nu ști cât de mult îmi doream să te întâlnesc!Mă trage într-o îmbrățișare de urs.

-Noi...suntem cumva ... de ce semănăm? Sunt prea șocată că să pot termina propoziția.

-Oh,draga mea! Trebuie să ne așezăm.Avem atâtea să ne spunem.Nici nu știi cât timp te-am căutat.

Aprob din cap și fac cum mi se spune.
Mă uit la Hondo și sunt mirată să văd că împărțim același sentiment.

-Nu-ți face griji pentru el . Gândurile îmi sunt întrerupte de către Regină.Sunt sigură că o să găsească pe altcineva mai bun de torturat.Gărzi , duceți-l în camera pentru oaspeți.Aveți grijă de el!

Privesc cum Scorpionul face cale întoarsă spre drumul pe care tocmai am venit.

-Deci , de ce semănăm?Întreb cu mai mult curaj decât data trecută.

-Semănăm pentru că suntem surori.

Liniște.
Liniște.
Cred că aud un greier de la atâta liniște.

-Cum ? Sunt absolut sigură că mintea îmi joacă feste și că nu am auzit bine.

-Tatăl nostru a avut o relație cu mama mea.El credea că este pregătit să se căsătorească cu mama dar a cunoscut-o pe mama ta.A realizat că a făcut o greșeală.Mama a vrut să mă păstreze și uite -mă aici.Am propriul meu regat.

-Cred că mă urăști în momentul de față.Cum ai dat de mine? Sunt încă foarte multe întrebări care-mi irită limba , însă trebuie să asimilez cele întâmplate.

-Nu te urăsc.O făceam acum 6 ani. Mi-am dat seama că greșelile părinților noștri nu ar trebuii să fie aruncate asupra noastră.

Am aprobat și ea a continuat.

-Mi-am pus oamenii să te găsească.Nu a fost ușor , mai ales când am aflat că te-a capturat acest bastard.E mai drăguț decât mă așteptam.Spune-mi despre el.

Am început să îi povestesc câte puțin din viața mea și despre scorpion.Bineînțeles că a râs când i-am spus porecla pe care și-o merită cu vârf și îndesat.Iar ea mi-a spus despre copilăria ei.

Din vorbă în vorbă, nu observasem că se făcuse așa de târziu.Am decis să merg în camera mea dar ceva m-a oprit pe hol.Se auzea ca și cum ar fi avut loc o luptă.

Deschid ușa camerei de unde se aude zgomotul și îl văd că este locul unde ar trebui să stea Hondo , însă acesta stă întins pe jos , plin de vânătăi.

-Ce vrei? Scuipă cu amărăciune cuvintele.

-Ce ai pățit?

-De ce te interesează? Te simți bine văzându -mă în halul acesta? Spune adevărul . Știu că îți face plăcere.

Mă îndrept spre el deoarece vreau să-i văd mai bine vânătăile.Cei drept , îmi face plăcere.

-Hondo, îți curge sânge.Lasă-mă să te ajut.

În momentul acela , expresia de pe fața lui mă face să îngheț pe loc.

-Nu am nevoie de ajutorul tău sau de mila ta.Ieși!

-Ai putea să nu mai fi așa de nesuferit o singură clipă în viața ta? Te-ai uitat măcar în oglindă să vezi în ce hal arăți? Simțind că îmi pierd răbdarea,tonul mi se ridică câteva octave.

-Dar tu ai putea să te uiți la tine sau la surioara ta?

Presimt că discuția dintre noi nu o să revină pe calea cea bună.Un mârâit gutural îmi scapă atrăgându-i și mai mult atenția.

-De ce îți este atât de greu să crezi că vreau să te ajut?! Pentru numele tuturor zeilor , cine ți-a făcut asta?

Tăcere.
Întrebarea mea cu două înțelesuri se pierde în tăcere.

-Dacă nu curățăm astea , se vor face mai urât. Trebuie să mă lași, Hondo!Promit că nu fac nimic altceva.

Însfârșit a înțeles intenția mea de a avea grijă de el.Astfel îmi pot dovedi mie că pot îmbina cele două părți ale mele.

Hondo se așează și mă lasă să-mi fac treaba.Cu grijă, îi ating părțile afectate și încep să le dezinfectez.

Corpurile noastre sunt apropiate încât îi pot simți respirația pe pielea mea.Pulsul începe să-mi crească iar mâinile să-mi tremure.Încerc să mă stăpânesc cât mai mult.

-Gata . Mai ai și altele? Îl întreb în timp ce mențin contactul vizual.

-Nu.

-Se spune mulțumesc după ce ai fost ajutat.

-Din moment ce tu m-ai pus în situația asta , nu cred că există loc pentru acel "mulțumesc".

-Ești imposibil! Trântesc vorbele și mă decid să ies din această cameră.Nu aș mai putea suporta alte două minute cu el.

-Scuză-mă regină, ți-am atins orgoliul.

-Nu știu cine te-a rănit în halul ăsta dar știu ceva sigur : Eu nu ți-am făcut nimic.Nu-ți mai arunca veninul spre mine.O să ți se întoarcă înapoi.Ești doar un scorpion fără inimă, care se așteaptă să fie ucis.

Trântesc ușa...

--------------