Am început prin a monta câteva camere de luat vedere în minunata sală de clasă unde aveam să realizez studiul.
Ghiciţi ce surpriză am avut când am văzut băieţii de aici bătându-se "în joacă" și aruncându-se unul peste altul de parcă asta ar fi cel mai normal lucru.
Și apoi, după ce se suna, toată lumea era în clasă, deși se întâmpla fenomenul "când stâpânul nu-i acasă, șoarecii joacă pe masă". Doar că șoarecii ţipau. Peste tot în jurul lor, era o hărmălaie atât de mare că nicio clasă aflată pe lângă ei nu putea lucra. La un moment dat, venea profesorul care se prefăcea că nu a găsit toată lumea împrăștiată și urlând în clasă. Nici nu cred că vă puteţi imagina cât de rău era atunci când lipsea vreun profesor. Directorul adjunct venea des să îi certe și să îi ameninţe, dar la cinci minute după ce pleca totul era ca la început.
Și aceasta era doar prima parte din referatul meu. Profesorul de psihologie ne ceruse răspicat să realizăm un studiu pe oamenii dintr-un anumit colectiv. Și alesesem chiar asta. Era sfidare dat fiind că nimeni nu mă obliga să rămân la acest liceu, dar oricine avea dreptul să își spună opinia. Și acești patru ani aici și-au spus cuvântul.
Poate îl voi publica într-un ziar, mi se pare că lumea ar trebui înștiinţată să se ferească de aparenţe.
