Loving him

ii

A fost ciudat că nici marţi, nici miercuri, Damian nu a dat pe la liceu. Auzisem că avea vărsat de vânt. Bietul de el. Bine că stă acasă.

Totuşi, mi-era aşa dor de el...Tânjeam să îl văd, să îi aud vocea, să îi văd zâmbetul... Aveam nevoie de el. 

Marţi ceva mi s-a părut ciudat.Tipul blond care m-a ajutat să îmi strâng cărţile când mă "împrăştiasem" pe jos, trecu pe lângă mine şi mă salută zâmbind...Nu îl mai văzusem de la acel incident...Și mi se părea ciudat că își amintea de împiedicata de mine și că mă și bagase în seama.

Cam toată ziua mă gândisem la el. Și într-un fel mă simțeam vinovată, ca și cum îl trădam pe Damian.

Era o prostie, știu.

Nu aveam nici o legătură cu el. Deși în scrisorică îmi spusese că sunt specială, asta nu schimba prea multe.

Nici măcar nu îl mai văzusem de la bal...

Timp de o săptămână înainte de prima oră, eram cu ochii spre ușă, sperând ca următorul care va intra pe ușă să fie Damian,

Priveam scaunul gol de lângă mine, și oftam.

Voiam să îl văd.

La naiba, cred că îl iubeam...