Loving him

vii

Vacanța de iarnă era la două zile distanță. Eram așa fericită, dar totuși tristă. Da, urmau trei săptămâni de lenevit, de urmărit seriale, de stat în pat, trei săptămâni super, dar totuși urmau și trei săptămâni în care urma să nu îl mai văd pe Damian. Nu urma să îi văd zâmbetul șarmant și ochii atât de expresivi. Nu urma să îi mai urmăresc din umbră mersul acele mândru și arogant, dar așa fascinant pentru mine. Off, eram așa un clișeu, fata prostănacă și îndrăgostită de un tip perfect, dar arogant...

Ziua trecuse chiar rapid, iar înainte de ultima oră, aflasem că în ziua următoare nu mai trebuia să venim la liceu din cauză că renovau etajul nostru sau ceva de genul. Așa că mâine urma să fim în vacanță deja. Uraa!

După ce mi-am aranjat cărțile în geantă și mi-am pus fularul și haina, am ieșit din clasă cu gândul să o sun pe prietena mea cea mai bună și să îi spun că eu sunt deja în vacanță.

Afară era destul de frig. Deși era decembrie, nu mă așteptam să fie așa frig. Am ieșit pe poartă și am luat-o încet spre casă. La primul colț de stradă, m-am simțit prinsă de mână de cineva.

-Damian...i-am șoptit numele cu emoție, așteptând un fel de confirmare că nu visez

În fața mea era chiar el, frumușelul cu ochi căprui de care eram îndrăgostită până peste cap, care pe deasupra mă mai și ținea de mână. Ah, avea o mână așa caldă...

L-am privit în ochii, apoi, ca într-un vis, i-am simțit buzele presate de ale mele. Era așa gentil, mângâindu-mi cu delicatețe chipul cu o mână și cu cealaltă încă ținându-mi mâna într-a lui. Eram uimită, dar foarte fericită. Damian, superbul Damian mă sărută.

Dacă era un vis, speram să nu mă trezesc curând...

Când el încheie sărutul și îmi zâmbi dulce, nu m-am putu abține să nu îmi mușc buza. Damian chicoti, iar eu mi-am lăsat ochii în jos zâmbind. Cu o mână pe mijlocul meu, el își apropie buzele de urechea mea - ah, buzele alea pe care aș omoră ca să le mai simt măcar odată, și îmi șopti:

-O să-ți duc dorul, dulceață.

Îmi plasă un ultimul sărut pe linia maxilarului, făcându-mă să închid ochii, sperând că momentul va dura la infinit. 

Totuși, Damian îmi adresă un ultim zâmbet, apoi plecă cu mâinile în buzunar și mersul ăla legănat a aroganță.

Dulceață...

Mi-a spus dulceață.

Oh, cred că eram în rai!