Loving him

viii

Azi mă trezisem cu un zâmbet enorm pe față. Din nou îl visasem pe el. Trecuseră doar două zile de la ultima noastră întrevedere, dar deja îi duceam dorul...

Vorbind la telefon cu mama, nici nu am realizat când am ajuns în parc. Prietena mea cea mai bună mi-a făcut semn cu mâna. Noi două, împreună cu fratele ei, George și un prieten de-al lui, Vlad, urma să mergem la o cafenea. Dacă aveam destul noroc, urma să-l văd și pe Damian, care în general la cafeneaua aia își pierde timpul. 

 După puțin timp am ajuns. Locul era destul de plin. 

-Ce facem? Vedeți vreo masă liberă? întrebă prietena mea.

-Eu nu văd nici una, răspunse George, fratele ei.

Înainte să spun și eu ceva, îl zăresc pe el, pe Damian, care se uită spre mine și îmi zâmbește. Vlad îi face semn cu mâna și se îndreaptă spre el. Noi, evident, ne luăm după el. Ajungând la masa lui, văd că nu e singur. Lângă el se află două fete și un băiat, una din fete și băiatul fiind în picioare și probabil pregătindu-se să plece. Uitându-ma la cele două, încep să cred că nu a fost o idee bună să vin și eu aici. Erau frumoase, mult mai frumoase ca și mine.

-Ce mai faceți? întrebă Damian.

Cei doi băieți îl salută și ei, iar eu și Crina ne simțim din ce în ce mai inconfortabil.

-Nu vreți să stați cu noi? Oricum, Florin și Cris voiau să plece.

Cei la care se referea îl aprobă, apoi își iau la revedere și pleacă. Eu și Crina ne uităm unele la altele. Eh, ce poate merge rău dacă rămânem? 

Ne așezăm, iar eu încerc din răsputeri să nu mă holbez la Damian, care arăta parcă și mai bine decât de obicei. 

Băieții încep să discute, iar Crina își scoate telefonul și îmi arată niște poze. La scurt timp, mă ridic, scuzându-ma că trebuie să mă duc la toaletă. 

Înainte să ies din baie mă privesc în oglindă și îmi spun că sunt destul de drăguță.  Ies, apoi merg pe holul mic ce conecta cafenea propriu-zisă și toaletele și dau de Damian.

-Damian...

-Șșș..el îmi pune degetul la gură în semn să tac și mă trage într-o cameră mică și întunecată, probabil un fel de debara. Arșș, zici că suntem într-un film! Unul extrem de interesant.

-Ce faci? îl întreb eu ușor șocată.

El nu mai spuse nimic, doar își unii buzele cu ale mele într-un sărut la fel de dulce ca primul. Aș fi vrut să dureze o eternitate. Doar eu și el. Împreună. După puțin, prea puțin timp, se îndepărtă și mă privi în ochi. 

-Vrei să..., dar înainte să termine ce avea de zis cineva apasă pe clanță și forțează ușa, făcându-mă pe mine, care eram rezemată de ea, să tresar.

Am rămas amândoi tăcuți până când nu s-a mai auzit nimic.

-Ar fi mai bine să plecăm, a zis Damian.

Eu l-am aprobat dezamăgită, deși aș fi dat orice să mai rămân acolo cu el și să aflu ce voia să îmi spună...