Loving him

iii

Lunea următoare începuse urât. Vremea era mohorâtă și mai uitasem și de testul la tic. Mai pe scurt, începusem deja să mă pregătesc psihic de o zi urâtă și obositoare.  

Și totuși, ziua îmi  devenise instantaneu mai frumoasă, iar soarele începuse să îmi zâmbească atunci când, lângă poarta liceului am dat cu ochii de el. Rezemat de gard și cu țigară în mâna dreaptă era chiar Damian. Pe fundal se auzea o melodie de-a lui Maximilian, redată probabil chiar de telefonul lui, dar nu i-am dat atenție. Probabil zâmbisem sau mai bine zis rânjisem la el, căci un prieten de-al lui începuse să râdă pe înfundate și să îi spună ceva ce l-a făcut să își îndrepte atenția asupra mea. Devenise serios pentru o secundă, apoi îmi adresase un zâmbet diavolesc, mai mult decât fermecător când trecusem pe lângă el. Ahh, simțeam că plutesc!

În pauza de după prima oră mi-am făcut curaj și i-am spus să stea puțin pentru că trebuie să îi spun ceva.

-Eu, ăăă, îți mulțumesc pentru scrisorică și floare și te...

-Stai, stai, stai...ce scrisoare?  mă întrebă el confuz.

Eu mă blocasem. Uitase de biletul pe care mi-l trimisese?

- Cea pe care mi-ai trimis-o după bal...i-am răspuns eu timid.

Damian ridică dintr-o sprânceană.

- Ăăă, eu nu ți-am trimis nimic.

Rămasem uimită. El nu mi-a trimis nimic mie? Și totuși eu am primit ceva de la el? Cum e posibil?...

-Ce? Atunci nu crezi nimic din ce era scris acolo? Nu regreți ce ai făcut la bal?

- Dacă mi-aș aduce aminte ceva de la bal...zise Damian, râzând

El plecă afară, iar eu rămăsesem acolo, în bancă, blocată. Toate speranțele mele se spulberaseră. Simțeam cum în mine se rupsese ceva. Lui Damian nu îi păsa defapt de mine...

În momentul ăla tot ceea ce voiam să fac era să mă bag în pat, sub o pătură călduroasă și să stau acolo pentru tot restul vieții mele.