°weird°

°Zece°

-Speri gâştele, încetează!

Chanyeol fugea ca apucatul prin curtea bunicii ei.

Fiind vară, Camile i-a făcut o vizită bunicii sale care are casa la țară.

-Chanyeol!

-Lasă-mă! Ştii de când n-am mai fugit aşa... liber?!

"Câine nenorocit", îl înjură în gând.

-Am auzit asta.

-Ai auzit ce? se dă inofensivă.

-Îți pot citi gândurile, ştii? Şi putem comunica tot aşa, de la depărtare.

"Lasă-mă în pace şi nu te mai da mare" gândi fata, din nou.

-Nu te las. Trebuie să înveți arta "telepatiei".

-Eşti cel mai fain câine le care l-am avut.

°°°

-Chanyeol?

-Hm?

-Poți deveni din nou... uman? îl întrebă sfioasă.

-Mângâie-mă.

Camile îl mângâie sub bot şi se trezi cu Chanyeol lângă ea. Era uman. La fel de frumos. La fel îmbrăcat, cu acelaşi zâmbet de milioane.

Acum observă "mecanismul". Când îl dorea uman, doar trebuia să-l mângâie. Când îl dorea patruped, doar şi-l imagina în gând câine şi BOOM.

-Te poți... aşeza?

Chanyeol se recomformă. Se făcu confortabil în pat, aşezându-se pe spate.

Camile îşi aşeză capul pe pieptul lui. Era aşa tare... Îi plăcea.

-Noapte bună, îi ură Chanyeol zâmbind.

Băiatul o verifică dacă doarme. Fata sforăia uşor. O luă în brațe.

Începea să o iubească din ce în ce mai mult.