°weird°

•Unsprezece•

Iulie a trecut, august ne-a părăsit, iar septembrie ne primeşte cu brațele deschise.

-Chanyeol? Dormi?

-Nu.

-Trebuie să vorbim.

Chanyeol se ridică în capul oaselor.

Cât timp dormea la țară, îşi "achiziționase" ca pernă pieptul lui Chanyeol.

-S-a întâmplat ceva?

-Oarecum... Mama a zis... că trebuie să te lăsăm la țară.

-Poftim?! E formidabil! O să alerg toată ziua prin curte, o să mănânc când vreau, o să mă împrietenesc cu găinile... Doamne!

Chanyeol sări din pat entuziasmat.

-O să ne plimbăm împreună, seara, pe deal...

-Nu ai înțeles. Decât tu... vei sta aici.

-Poftim?...

Îşi lăsă brațele să îi cadă pe lângă corp, iar capul şi-l lăsă în jos. Tot entuziasmul de mai devreme se scurse din el.

-O să mă laşi aici? O întrebă cu lacrimi în ochi.

-Nu! Nu! Nu o să te las! Nu plânge!

Camile sări lângă el şi îi şterge lacrimile cu degetul mare de la mână.

-O să încerc să vin aici în fiecare weekend.

-Dar de ce mă laşi... aici?

-Am examen, Chanyeol. Mama crede că o să mă distragi de la învățat.

Fata îl trage într-o îmbrățişare.

-Priveşte partea bună: la liceu, peste un an, o să mă mut în apartament, singură, împreună cu tine.

Şi-a mărit ochii considerabil. Era fericit. Nu avea să-l părăsească cum crezuse la început.

Chanyeol îi lua capul între mâinile sale mari şi o pupă pe Camile pe frunte.