Fake Actress (BTS fanfic) - HIATUS

22. Nu stiu

-Jimin-

Mi-am cuprins bratele in jurul trupului sau firav incercand sa o opresc din tremurat. Mi-am asezat usor barbia pe capul sau, rasufland usurat. Miile de intrebari pe care mi le pusesem pana acum isi gaseau pe rand raspuns, mintea mea nemai impotrivindu-se lucrurilor deja evidente. Momentul in care o vazusem neajutorata, privind in jurul ei cu disperare cautand o cale de scapare, desi fusesem extrem de usurat ca am gasit-o, acel moment cu siguranta nu il voi uita prea curand. Privirea ei terifiata si confuza, imi este intiparita in minte precum un tatuaj, si desi o tineam aproape de mine, stiind ca acum este in siguranta, inima continua sa imi bata. De ce? Deoarece ea imi zdruncinase toata existenta din momentul in care am facut contact prima data cu acei ochi verzi, pe care ii puteam vedea chiar si atunci cand imi inchideam ochii. Nu stiam cum sa reactionez, atat psihic cat si fizic, asupra unor sentimente pe care nu am crezut vreodata ca le pot capata, nu atat de rapid. Am incercat sa o indepartez, apoi singur am atras-o inapoi. Mi-am pus o gramada de intrebari, la care mereu refuzam sa raspund cu ceva concret. Simteam cum fierbe sangele in mine de fiecare data cand ma obligam sa o ignor, sa o tratez cu raceala. Imi spuneam ca asa e mai bine, apoi o vedeam iar colturile gurii mi se arcuiau inconstient. Era gresit, dar era ce simt. Si nu stiam ce simt mai exact, dar o voiam langa mine. Am ignorat amanunte, am fost orb, m-am mintit pe mine insumi si am pus-o in pericol. Am crezut ca toate astea sunt din vina ei, toate aceste stari din cauza carora nu putea inchide un ochi noapte. Insa eram singurul vinovat, incercand sa sting un foc ce se aprinsese de mult, si ce ardea mai puternic decat as fi crezut. O simt cum isi desprinde usor mainile din imbratisare, eu indepartandu-le de asemenea. Se da doi pasi inapoi continuand sa aiba privirea in pamant. Isi tinea bratele pe langa corp, respiratia ei redevenind normala.

"De ce ai facut asta?" Intreaba mai mult in soapta, strangand usor cu mana materialul tricoului pe care il purta.

Nu i-am raspuns, tot ce am facut a fost sa o iau de mana si sa merg cu ea pana in capatul aleii infundate, asigurandu-ma ca nu suntem deloc la vedere. Aceasta m-a urmat tarandu-si mai mult picioarele, capul sau ramand in pamant.

"Nu putem pleca acum. O sa ii sun pe ceilalti, ok?" Ii spun aceasta incuvintand fara a ma privi.

Fac in tocmai, sunandu-l pe Taehyung. Discutia cu el fusese ciudata, incercarea mea de ai descrie locul in care ne aflam nu era foarte folositoare, ceea ce rezulta ca vom astepta ceva pana sa fim gasiti. Emma se asezase pe bordura, strandandu-si genunchi la piept, insa expresia ei nu exprima nici o urma de teama ba mai mult, as fi putut spune ca nu exprima nimic. M-am aplecat pe vine in asa fel incat sa fiu la acelasi nivel cu ea. Si-a mutat privirea spre mine, ochii sai verzi avand o usoara nuanta rosiatica. I-am indepartat o suvita de par de pe fata, retragandu-mi rapind mana.

"Se pare ca va trebui sa asteptam aici." Spun zambindu-i , aceasta incercand sa mimeze de asemenea un zambet, o incercare care fusese esuata. "Stai linistita. Acum, totul va fi bine. Sunt aici." Ii spun magaind-o usor pe crestetul capului pentru a-i transmite putina incredere.

"Imi pare rau." O aud soptind, ochii marindu-mi-se. "Am fost inconstienta si v-am cauzat probleme, am vrut doar sa ajut, insa mereu sfarsesc prin a face totul pe dos." Spune unindu-si buzele intr-o linie perfect dreapta.

Un chicot inconstient imi paraseste buzele in timp ce ma asez langa ea, facand-o pe aceasta sa ma priveasca confuza.

"Daca te ajuta cu ceva, se pare ca sunt la fel de inconstient ca si tine. Insa pentru prima data dupa mult timp, am iesit pe o usa, ajungand sa alergand pe strazi, fara sa-mi pese daca cineva m-ar putea observa." Spun rezemandu-mi palmele de ciment si ridicandu-mi privirea spre cer. "S-a simtit placut." Spun afisand un mic zambet, inchizandu-mi ochii pret de cateva secunde.