Sufletu-mi ranit se zbate iar haotic
Intre viata si moarte. Fericire, tristete.
Destinul meu e-un film melodramatic,
Pe care actorul nu-l stie. Si nici n-o sa-l invete.
Inima-mi ranita incearca sa-si revina.
Sa vindece rana. Sa mai bata inca.
Dar nici o incercare nu o mai alina...
Rana din ea e mult prea adanca.
Ochii mei secati mai vor sa se deschida,
Sa vada inca o data ceea ce-au pierdut:
O usa deschisa ce-avea sa se inchida,
Si-o lacrima stearsa c-un ultim trist sarut.
Dar eu, o fiinta goala, lipsita de viata,
Refuz sa accept ca nu-l voi mai avea.
Asa ca sper, inca mai sper, cu privirea in ceata,
Ca intr-o buna zi il voi mai revedea...
