Psychopath

3.Salvare

-Unde numele lui Dumnezeu ați fost? strig eu și fug spre ele.

Mi-am dus un braț după gâtul lui Sue și celălalt după cel al lui Grace,îmbrățișându-le strâns.

Mi-au răspuns la îmbrățișare,fiecare ducându-şi câte un braț după mijlocul meu.

În sfârșit au apărut. Chiar îmi era teamă și chiar mă întrebam ce s-a întâmplat de nu și-au mai făcut apariția,dar acum sunt aici.

Mi-am făcut atâtea griji. M-am întrebat tot timpul ăsta unde au fost,de ce nu au mai venit la liceu,ce mama naibii au făcut cu mobilele lor,dar acum să le văd în fața mea m-a liniștit.

-Am fost foarte îngrijorată,fraierelor! spun eu încruntată și mă despart din îmbrățișare,privindu-le.

Zâmbeau,însă zâmbetul lor nu era același,părea unul trist și forțat,ceea ce m-a făcut să mă încrunt și mai mult.

Doar nu au pățit ceva. Ce ar fi putut să pățească?

Sau poate tocmai acesta este motivul pentru care au dispărut zilele astea? Au pățit ceva?

-De ce vă uitați așa? întreb eu,iar ele afișează niște expresii triste.

-Salvează-ne,Rebecca. vorbiră ele în cor,iar eu le privesc năucită.

Ce?!

-Fetelor despre ce naiba vorbiți?

-Salvează-ne. vorbi Sue,iar Grace își așeză mâna pe umărul meu.

-Te rugăm. zise ea.

-La ce vă referiți?

Ele își măriră ochii speriate și se uitară peste umărul meu părând terifiate.

Le-am privit nesigură încercând să îmi dau seama care era faza cu teroarea din ochii lor și apoi mi-am întors capul în spate,rămânând șocată.

L-am văzut pe cel ce m-a luat cu forța,uitându-se încruntat la noi și am țipat speriată.

Mi-am deschis ochii larg și am început să respir rapid,mulțumind în gând că a fost doar un vis,însă atunci când am încercat să mă ridic de pe patul pe care stăteam mi-a dat seama că acest coșmar nu s-a încheiat.

Mi-am privit brațele întinse,având încheieturile înfășurate într-un fel de sfoară, legată undeva prin spate,probabil de spătarul patului și mi-am plimbat apoi privirea prin cameră.

Nu o recunosc,habar nu am unde sunt,dar mi se pare că nu e tocmai o cameră...unde cineva locuiește.

Era oarecum întunecată,pereții erau din beton,reci,și mai nimic nu se afla aici decât patul pe care stăteam și un birou în dreapta patului la o anumită distanță.

Ciudatul ăla de aseară m-a răpit!

Mi-am amintit că trebuia să mă întâlnesc cu Bruce în parcul din fața casei mele,vorbisem cu el prin mesaje și...

Fir-ar!

Nu avea cum să fie Bruce! Cum am putut fi atât de oarbă? Mi-am dat seama că era ceva în neregulă în felul în care mesajele lui arătau,dar nu am băgat de seamă și la naiba cu mine,sigur nu era el. Era cel de aseară care m-a luat din parc.

Dar în legătură cu Bruce...mesajele erau de pe numărul lui.

Fir-ar din nou!

Înseamnă că telefonul era la cel de aseară...s-ar putea ca Bruce să fi pățit ceva.

Am început să trag de brațe disperată vrând să mă eliberez,însă nu am reușit,mai mult oboseam oricât de multă forță aș fi depus nu puteam să rup nenorocirile astea.