Psychopath

2.Întâlnire la miezul nopții

Mi-am întins mâna și am pipăit noptiera fără să îmi deschid ochii,vrând să opresc alarma ce m-a trezit din somn și după ce am dărâmat ceasul și m-am și lovit la mână,am reușit.

Am căscat și m-am ridicat în șezut,întinzându-mi brațele după care am privit în pat,văzând pe perna mea telefonul a cărei baterie era aproape moartă și asta fiindcă am vorbit cu Louis la el până am adormit din cauza fricii pe care am tras-o aseară.

Sper că așa ceva nu se va mai întâmpla.

M-am ridicat din pat și am luat telefonul,lăsându-l pe birou,conectându-l la încărcător înainte,bateria fiind sub 10%.

De asemenea,m-am gândit să îmi deschid din nou caietul de desen,să verific dacă acel semn mai este prezent pe foi,sau am avut eu halucinații.

Am oftat și l-am deschis,luând de la început fiecare pagină,iar semnul este existent lângă fiecare desen de al meu.

Nu știu ce înseamnă asta,nu știu cine l-a făcut,dar este foarte dubios. Cel puțin mie așa îmi pare.

Am hotărât să nu mă mai gândesc la asta momentan și să merg la baie,unde mi-am luat periuța de dinți pe care am pus pastă și am început să mă spăl pe dinți și tot acum am realizat și că nu am vorbit cu Bruce aseară.

Oh,Doamne diseară ar trebui să mergem la întâlnire.

Nu e mare grabă,vorbesc cu el azi la liceu până la urmă. Prea mult entuziasm în mine.

Dar ies cu Bruce.

Am zâmbit în sinea mea și mi-am dus periuța sub jetul de apă,îndepărtând ce a mai rămas din pastă,după care mi-am clătit gura în mod repetat.

M-am spălat rapid și pe față,după care am trecut pieptănul prin părul meu blond-nisipiu,ieșind apoi,coborând scările până în bucătărie.

-'Neața,bunico! spun eu,zâmbind larg,așezându-mă la masă.

-'Neața,scumpo. răspunse ea,însă fără zâmbetul ei dulce,pe un ton aproape stins.

-S-a întâmplat ceva?

Bunica afișează o față îngândurată și oftează,presându-şi buzele într-o linie fină și dreaptă,punându-mi în față o farfurie cu clătite.

-Beth s-a îmbolnăvit. zise ea oftând,iar eu fac ochii mari.

Beth este verișoara bunicii și totodată,un om minunat. Mereu venea la noi de Crăciun,de Paște,sau oricând de sărbători ,și ne înveselea mereu,pe mine mereu mă surprindea cu cadouri frumoase și niciodată nu pleca dacă nu îmi împletea părul așa cum voia.
Să aflu că acum e bolnavă nu mi-a picat bine.

Am înghițit în sec,privind-o nesigură pe bunica ce părea tot mai tristă.

-Îmi pare rău,dar sigur se va face bine. Beth e puternică știi asta. spun eu.

-Poate fi și cea mai puternică de pe Pământ,Becca. Dar la bătrânețe,orice boală poate fi fatală. Iar ea este deja internată în spital din cauză că a făcut pneumonie.

Nu am mai spus nimic ci am privit în jos,oftând.

-Astăzi plec,vreau să stau cât mai mult cu ea și să o ajut. Mai ales în cazul în care...

-Nu bunico,nu spune asta,totul va fi bine. încerc să o încurajez,dar nici măcar urmă de zâmbet nu era pe chipul ei.

-Am încredere că te pot lăsa singură? Te descurci? întreabă ea,iar eu aprob din cap.

-Normal că da.

-Bine,scumpo. Ai în casă tot ce trebuie. spune ea,iar eu aprob încă o dată din cap.