Psychopath

7.Unul din locurile preferate

Nu știu ce naiba căuta el chiar aici, chiar la ora asta în parcarea liceului, dar judecând după felul în care aproape făcea pământul să se cutremure în timp ce mergea, nu avea intenții bune.

Nu m-am putut mișca, ci doar îl priveam cum venea spre noi, cu o întreagă vijelie în spate, inima bătându-mi până în tâmple și având respirația haotică, făcându-mi griji pentru ceea ce avea să se întâmple cu mine, dar mai mult pentru Louis.

Ajunse într-o clipită în fața mea și mi-a prins brațul strâns, trăgându-mă brutal lângă el, aproape după spatele său pentru că aparent, interesul lui era să vorbească cu Louis. Sper să vorbească...

-În primul rând, să nu te mai văd o singură dată că o atingi că altfel îți rup nenorocita de mână și ți-o îndes pe gât.

Oh, Doamne.

Am încercat să mă mișc, însă eram bine pusă la locul meu, el strângându-mă cu forță încă, țintuindu-mă parcă în pământ.

-În al doilea rând, nu știu cum dracului te cheamă și nici nu mă interesează, dar-

-Uhm, sunt Lou-,întrerupe șatenul în timp ce își mută privirea după umărul lui Harry, uitându-se la mine.

-Nu dau niciun rahat pe numele tău idiot. Dacă ții la viața ta, ai face bine să stai departe de Rebecca.

-Pardon? întreabă Louis cu o expresie confuză, timp în care eu încercam din răsputeri să îmi scot brațul din strânsoarea lui Harry, care aproape îmi oprea circulația.

Însă spre mirarea mea, el îmi dădu drumul. Însă pentru un motiv pe care cu toate că îl presimțeam, am sperat că totuși gândesc prost.

În următoarea secundă corpul său mare se mișcă cu rapiditate, repezindu-se spre Louis, iar eu am icnit speriată și am intervenit cât am putut de repede înainte să ajungă să îl lovească, mutându-mă în fața prietenului meu, fiind pregătită să încasez orice pumn avea să țintească spre chipul său, închizând ochii strâns, pregătită pentru impact.

-Rebecca, dă-te de aici până nu încep să mă enervez.

Nu am simțit nimic, și am mulțumit în gândul meu pentru asta pentru că deja primisem o vânătaie de la el și mai participasem și la o bătaie astăzi. Nu aș fi fost destul de puternică să rezist altei runde.

-Harry, încetează, te rog. Nu a făcut absolut nimic, Louis n-are nicio vină. încerc să îl calmez, însă el pufnește și scutură din cap, după care se oprește brusc.

L-am privit în timp ce și-a mărit ochii cât cepele, iar pe fruntea sa apăru o încruntătură foarte urâtă și deloc prietenoasă, corpul său tensionându-se mai mult decât era deja.

-Louis? Ăsta este nenorocitul care te-a sunat în weekend? expiră uitându-se la mine la fel ca mai devreme, eu înghițind în sec.

-Nenorocit? Omule, mai controlează-ți limb-

-Serios, Rebecca? Tu tocmai ai sărit în fața celui pentru care nu ai vrut să îmi dai telefonul?

Mă enerva atât de tare și în același timp mă sleia de puteri. Aducea prea multe în discuția asta și nu voiam ca Louis să știe că Harry este motivul pentru care nu vreau ca el să mă mai sune sau orice altceva de acest gen. Nu vreau să își ridice și alte semne de întrebare și să mă privească ciudat și în mod clar nu vreau ca Harry să îl îndepărteze de mine.

-Harry, el este doar un pr-

-Nu mă lua pe mine cu rahaturile "doar un prieten" pentru că jur că îmi pierd controlul. amenință printre dinți, făcându-mă să mă agit.