Bilet de tren

Capitolul 5

" Dragă Liam, la început când s-a hotărât definitiv căsătoria dintre noi am fost la fel de devastată ca și tine. Poate chiar mai mult. Apoi știind că nu am ce să fac am început să caut o soluție și pentru puțin timp chiar am crezut că o să meargă. M-am gândit că nu poate fi așa de rău. Că în caz de ceva v-om putea divorța. Dar erau doar vise, vroiam să fiu optimistă.
Acum după ce am vorbit cu tine cred că ai dreptate. Cel mai important lucru într-o căsnicie este iubirea. Între noi nu poate fi vorba de așa ceva. Poate doar o iubire nevinovată dintre doi prieteni. Dar doar atât și nimic mai mult. Drept urmare tot planul meu nu avea cum să meargă.
Sincer, nici nu știu de ce m-am gândit la asta. Mi-am zis ca măcar să încerc sa vad lucrurile pozitiv. Dar nu merită să plătești tu pentru greșeala mea. Nu îți pot distruge viața din vina mea. Ești cel mai bun prieten al meu încă din copilărie. Nu vreau să te fac să suferi...
Tocmai de aceea am luat decizia de a plăti singură pentru ce am făcut. O să plec. O să ies definitiv din viața voastră. Adio!
Cu multă dragoste
Faith! "

Imediat ce Liam a primit scrisoarea s-a dus să-i anunțe atât pe părinții lui cât și pe ai ei. Unde să plece? Dacă vrea să se sinucidă? E numai vina lui că a plecat iar dacă pățește ceva nu o să și-o poată ierta toată viața.
În timp ce cu toții o căutau disperații Liam mai primește un ultim mesaj de la ea: " Îmi pare rău pentru tot! Sper să mă ierți cândva. Te iubesc!". A sunat-o înapoi chiar după ce a primit mesajul dar deja avea telefonul închis, la fel ca și înainte.

Cu două ore mai devreme:
După ce a terminat de scris scrisoarea către Liam și-a pus câteva lucruri esențiale într-un ghiozdan, și l-a pus pe spate și a plecat. Știa că dacă o să meargă să ia un avion pentru a ieși din țară o s-o găsească așa că după ce a lăsat scrisoarea în fața ușii apartamentului lui Liam și-a închis telefonul și a plecat către cea mai apropiată gară.

Prezent:
Ajunsă acolo a luat un bilet de tren către prima cursă, a deschis telefonul pentru a-i da un ultim mesaj lui Liam și apoi și-a aruncat cartela la un coș de gunoi. Aici se sfârșește totul. Știa asta și deși nu avea de gând să se întoarcă, lacrimile îi curgeau în continuu pe față. Plângea asemenea unui copil care s-a pierdut de părinții săi. Dar nu îi păsa. Spera că ploaia să-i ascundă lacrimile și astfel nimeni să nu își dea seama că plânge.
- Cred că ai nevoie de o umbrelă! Se aude o voce în stânga ei și picăturile de ploaie se opresc instantaneu. Se întoarce spre sursa sunetului și vede un bărbat în jur de 20 de ani care îi ține acum o umbrelă deasupra capului. Ea nu spune nimic așa că el se apropie mai tare de Faith pentru a încăpea amândoi sub umbrelă.
- Ce ai pățit? Spune acesta îngrijorat observând că plânge
- Sunt bine... Zice și își șterge lacrimile cu un gest rapid. Mulțumesc!
- Nu ai pentru ce să îmi mulțumești... Mai bine mi-ai spune ce ai pățit. Poate te pot ajuta.
- Nu am nimic. Pe bune.
- Bine, e clar că nu vrei să-mi spui așa că nu mai insist.
Faith aprobă printr-o simplă mișcare a capului apoi își îndreaptă privirea înainte uitându-se în gol la ploaia care nu înceta să mai curgă.
- Eu sunt Keith, apropo
- Faith, încântată
- De asemenea! urmează o tăcere scurtă după care Keith reîncepe discuția. Și încotro mergi? Sau nu aștepți trenul.
- Ba da. Spune și îi întinde biletul de tren pe care îl cumpărase. Nu știa unde merge, vroia doar să plece de aici cât mai repede.
- Oh... Se pare că avem același drum. Și mai sunt doar zece minute până la plecare.
- În sfârșit!
- Ești cam nerăbdătoare să pornești la drum. Mergi în vizită la cineva?
- Nu
- Dar unde mergi, dacă nu te superi că întreb?
- Nu știu...
Și astfel s-a terminat conversația lor. Se vedea clar că Faith nu avea nici cheful și nici dispoziția necesară pentru a purta o discuție cu cineva așa că nu a mai insistat. Au așteptat în liniște să vină trenul iar mai apoi au urcat împreună la drum.