Prima Noapte -[ Volumul I + Volumul II ]

Volumul II- CAPITOLUL IV

Răspunsul sau se făcea așteptat, având în vedere ca se lăsase un moment de liniște de câteva minute.
Îmi zâmbi cu jumătate de gura, înainte sa se întindă sa mă ia în brațe. M-am crispat, sărind înapoi.
-Hey... Ce ai? Mi-ai lipsit, atâta tot.
-Dacă Luke nu e aici, asta nu înseamnă ca subit ai permisiunea de a mă lua în brațe, bine?
Ridică din umeri, înainte sa se dea un pas înapoi.
-Doar ce m-am mutat aici. Vom învața la aceeași școală, Katey!
M-am încruntat, căutându-mi sprijin pe peretele opus. Era ireal... eu nu pe el îl voiam, ci pe micul meu bou blond. Chiar dacă vorbea cu mine acum, tot ce auzeam eu era vocea lui Luke. Am clipit des sa-mi ajung lacrimile.
-Aww... ești atât de fericita încât plângi?
L-am privit fierband de nervi.
-Ți se pare ca plâng de fericire!?
Mi-am luat capul intre mâini, sperând ca am sa mai alung temperatura ridicata cu mâinile mele înghețate. Chipul sau pe care speram sa nu-l mai văd vreodată acum se înfățișa dinaintea mea.
-Asculta... Dacă tot vom învața la aceeași școală, nu ai vrea sa lăsăm certurile și neînțelegerile trecutului?
L-am analizat din cap pana în picioare. Se schimbase... și nu numai înfățișarea era problema, ci și modul calculat de a vorbi acum. Nu mai era tantalaul pe care îl întâlnisem pe vas acum aproape un an. Un an poate face multe, ce-i drept. Parcă priveam o cu totul alta persoana.

-Nu, am spus simplu, lăsându-l în curtea scolii singur. Luke nu te plăcea si vreau sa respect asta.
Toți ochii erau ațintiți spre mine, în timp ce treceam în goana pe lângă privirile lor mirate. Pentru mine cel mai important în acel moment era sa ajung mai repede la următoarea ora, departe de Felix. Da, cât mai departe de el. Dacă as fi fost o persoana slaba m-as fi aruncat în brațele sale și i-as fi spus cât de dor îmi era de Luke. O parte din mine urla pentru sprijin, dar cealaltă îmi spunea sa-mi păstrez problemele pentru mine și sa învăț sa găsesc singura o soluție. Uram sa trebuiască sa depind de alții.

Am intrat într-o sala din capătul holului, luminata mai palid de neoanele ce străluceau albicios pe tavanul scolii. Era goala, semn ca toți ceilalți erau încă afară. Tipic unei prime zile de școală.

Mi-am așezat cărțile pe masa, privind cu inima bătându-mi nebunește ceasul. În stomac simțeam acei fluturași enervanți ce îți dau senzația ca ai sa vomiți în orice clipa. Respiram adânc și ușor, sperând ca îmi voi alunga senzația aceea ciudata din mine. Mi-am așezat mâinile pe burta și lăsat capul în jos.
-Va veți cunoaște tatăl în curând... Va promit asta.

Ușa se dădu de perete, făcându-ma sa tresar automat. O mare de elevi își făcu apariția, fiecare găsindu-si loc, dar nu înainte sa se mai holbeze o data la mine. Eram doar atracția principala a liceului... Pff, am ajuns sa detest oamenii.
Mi-am lăsat capul pe masa, închizând ochii. Mă întreb ce face el acum... Mă întreb dacă o duce mai bine decât mine. Dacă as putea măcar sa îi mai aud vocea o data... O data e tot ce pot cere.

Am deschis ochii la auzirea unei voci destul de cunoscute. Felix se așezase lângă mine, iar acum ranjea cu toți și dinții. Am oftat zgomotos. De ce aveam impresia ca tipul ăsta este mai mare decât mine?
-Tu nu erai mai mare decât mine?
-Cu un an. M-a dat târziu la școală.
Am aprobat fără interes, închizând din nou ochii. Nu era destul ca de când ajunsesem aici, colegii mei dragi avuseseră grija sa îmi omoare tot cheful de viață, dar acum chiar și universul se răzbuna pe mine, aducându-l pe el dintre toți aici.
-Hey, de ce ești așa abătută?
Mi-am dat ochii peste cap, întorcandu-mi capul în partea cealaltă. De parcă nu ar fi știut motivul de la toți ceilalți bârfitori. Pur și simplu urăsc când cineva aduce vorba de niște subiecte atât de deranjante pentru cealaltă doar de dragul de a vorbi.
-E din cauza sarcinii, nu? Nu ti-o doreai, așa-i? 
Am strâns din dinți, prefăcându-ma ca vocea sa nu era altceva decât un bâzâit enervant.
-Mi se pare și normal ca nu vrei copilul unui delicvent... Vreau sa spun, dacă as fi fost mama ta sunt sigur ca...
-TACI! Doar taci! De ce faci asta? De ce repeți tot ce aud în fiecare zi din nou și din nou? Știu deja toate lucrurile astea și fără ca tu sa torni sare pe rana...
Zâmbi într-un fel trist spre mine.
-Speram doar ca ai uitat măcar un pic de el acum ca a plecat, dar se pare ca nu...
-Normal ca nu... ce nu pricepeți voi toți este ca îl iubesc. Nu are importanta ce a făcut, nu are importanta ca acum nu e aici, eu il iubesc necondiționat.
Ofta și ceva din oftatul sau paru fals.
-Păcat... Atunci măcar lasa-ma sa te ajut sa te simți mai bine. Lasa-ma sa te sprijin. Lasa-ma sa iti fiu prieten. Știu ca ai nevoie de așa ceva.
L-am privit preț de câteva clipe, înainte sa-l întreb contrariata.
-Ce poți face tu pentru mine?
Zâmbi.
-Nici nu îți dai seama, frumoaso.
Am ridicat din umeri.
-Nu am nevoie de ajutorul tău.
Apoi m-am ridicat repede și am pornit spre ușa.
-Unde pleci?
-Am uitat ca aveam o programare acum. Păcat ca nu voi putea sa mai petrec timp cu tine.

De când cu sarcina, scuza acesta mergea de fiecare data, atât la elevi cât și la profesori. Am zâmbit în sinea mea, ieșind pe ușile liceului. Mama îmi spusese ieri ca ar putea aranja sa primesc lecții de la un profesor particular pentru fiecare materie, doar ca ceva din mine voia sa revadă locul unde eu și Luke devenisem cei mai prieteni și apoi ceva mai mult din nou. Ceva din mine încă spera ca toată chestia asta nu era altceva decât un coșmar și ca în orice moment el va alerga pe holuri în întâmpinarea mea. Doar ca nu a fost așa, iar clădirea asta nu făcea decar sa trezească în mine amintiri de care nu aveam nevoie acum.
Am format repede numărul mamei, iar într-un sfert de ora mergeam deja pe străzile aglomerate ale orașului. Picăturile de ploaie se scurgeau leneș pe geamul mașinii. Era ca și cum lacrimile vărsate de mine pentru el se adunaseră în nori, acum căzând peste întregul oraș monoton. Mi-am lipit mana de geam, simțind răcoarea sa cum îmi îngheață și mai tare mana. Uite și ultima mea zi aici... Ultima mea zi la un liceu de stat. Am inchis ochii, zâmbind. A fost frumos... cât a durat.