Vânând Lupul

Capitolul VII

-Eu... eu, nu știu de ce ați avea încredere în mine. Sunt considerată un monstru..., spune fata cu vocea ștearsă.

-Alpha, nu cred în ce spun oameni, nici dumneavoastră nu ar trebui să vă pese. O asigură Dante.

Bellonei îi scapă un surâs și spune:

-Te rog, nu mă lua cu dumneavoastră, probabil ești mai mare ca mine.

Bellona oftează și acceptă să-l antreneze pe Dante. Îi este greu să creadă că acel băiat cu privire de copil ar fi putut avea încredere în ea, monstrul de care le povestesc părinții fiilor și fiicelor lor când sunt răi, vârcolacul cunoscut pentru cruzimea sa, pentru haitele pe care le-a ucis fără să clipească. Deși astea sunt povești, lumea le crede și cu timpul ajunsese până și ea să le creadă.

-Trebuie să știți că fiul dumneavoastră este de acum sub protecția vampirilor, dacă o lăsați pe regină să îl antreneze, e că și cum ați face un pact cu noi. De azi înainte suntem aliați. I se adresează Vladimir lui Alpha Dacian.

-Sunt de acord, tot ce vreau e ca fiul meu să nu mai fie un pericol pentru el însuși, să controleze aceste puteri.

Lona se ridică de la masă și spune:

-Atunci Dante te rog să vi la antrenament.

-Stai, acum? Spune el confuz.

-Da, dacă ești elevul meu o să te antrenezi doisprezece ore pe zi și lucrezi din greu. Îl avertizează ea și îi face semn să o urmeze.
Băiatului îi cade fața, apoi înjură în barbă.
Dante se ridică și o urmează încetișor.
Charon începe să râdă incontrolabil, primind de la Bellona o privire urâtă.

-Ron, astăzi o să ni te alături și tu, zice fata cu o privire malefică.

-Nu, te log nu! Se roagă el cu voce de copil, dar știe că nu-și poate îndupleca prietena pusă pe răutăți.

Cei trei ies în rând indian pe ușă.
Ron merge afară să facă optzeci de ture pe lângă palat, iar Bellona și Dante merg spre camera fetei cu pretextul că nu poate ține un antrenament în rochie încălțată cu tocuri.

Îndată ce ajung în cameră Bellona intră într-o stare de vizare. Camera era la fel cum o lăsase, aceleași așternuturi sângeri, acelaș miros de trandafiri, aceași curățenie impecabilă. Sute de amintiri îi năvăliseră în minte.

O atingere pe umăr o trezește din visare.

-Deja visezi la mine cu ochi deschiși? Spune Dante jucăuși dând din sprâncene.

-Da sigur. Du-te și așază-te pe pat.

Fata merge și deschide dressing-ul căutând ceva mai comod de îmbrăcat, dar toate hainele erau de acum câtțiva ani și erau prea mici.
Într-un final găsi un tricou larg, iegări și papuci de casă înblăniți.

-Yey, antrenament! Spune Dante ironic.

-Da pe papanași mei. Nu-s așa rea, vreau să vorbim. Răspunde ea aruncându-se pe imensul pat acum stând întinsă lângă băiat.

Dante se întoarce pe o parte acum stând față în față.
Bellona se simte ciudat alături de el, simte că l-ar cunoaște de o viață.

-Ai papanași?

-Aș vrea eu. Amândoi încep să râdă.

Dante o studiază pe Bellona încercând să găsească ceva ce ar putea divulga de ce bătrâni spun că poți simți cele mai îngrozitoare frici doar uitându-te la Alpha Celest. Tot ce vedea el e o copilă frumoasă cu suflet bun. Îi putea simți puterea, e o aură ciudată.

-Ai zis că vrei să vorbim...

-Vreau să ne cunoaștem, tu îmi pui trei întrebări eu ție alte trei. Poți începe tu.

-Okey. Ăm... Cum îl cheamă pe lupul tău? Betaul tău e tot fată? Cum de ai ajuns Alpha? Spune el întrebările fiind deja în capul lui.

-Pe lupoaica mea o cheamă Abeona, și ești al doilea care știe asta, Betaul meu e băiat, dar nu prea mai e Betaul meu. Am ajuns Alpha pentru că l-am învins pe cel dinaintea mea. Răspundea ea încet. Fiecare întrebare fiind subiecte sensibile.

Simt unde ciudate de la lupul lui, nu știu dacă de rău sau de bine. Spune Abeona, făcând-o pe Lona să zâmbească.

~Chiar nu-mi pasă acum. Abeona de ce nu mai îmi vorbești. Au trecut ani întregi de când nu mi-ai mai vorbit.~

Dante își dă seama după fața ei că vorbește cu lupul ei și decidă să nu o întrerupă.

Lona, eu sunt aici să te protejez, dar tu nu ai nevoie. Te-ai pierdut, eu nu pot face nimic, doar tu te poți regăsi. Și cu asta întrerupe linkul.
O lacrimă îi curge Lonei pe obraz, lupoaica ei avea dreptate se pierduse. Nici ea nu știa cine e. Monstrul care ziceau restul, adolescenta care zicea Casian, regina pe care o crescuse Vlad?

Fără să-și dea seama ajunge capturată brațele blondului. Spre fericirea fetei el nu pune nici o întrebare, pur și simplu o mângâie pe spate.

-Pe colți mei! Eu alerg ca retardatul prin curte și voi mă înbrățișați aici. Intră Ron în cameră, arătând dea dreptul obosit. Nici nu așteaptă un răspuns și iese afară.

Cei doi încep să râdă dinou.

-Am și eu trei întrebări. Zice Bellona zâmbind.

-Dap.

-Ți-ai găsit suflet pereche? Ai frați sau surori? Vrei să vi la mine în haită pe timpul antrenamentului?

-Nu am suflet pereche, de ce? Mă dorești? Spune Dante senzual.

-Da, m-am îndrăgostit de tine la prima vedere. Îl ironizează bruneta, primind un chicot din partea lui.

-Nu am frați sau surori. Oh și da vreu să vin la tine în haită. La mine în haită lumea nu vrea să-mi fie cu adevărat prieten. Spune el cu entuziasm.

După o plimbare în care Bellona i-a prezentat lui Dante palatul S-au întors în cameră. Fără ca vreunul din ei să-și dea seama au adormit cu zâmbetele pe buze în patul Bellonei.

Din ascunzătoarea sa, Alec o privea pe Bell a lui, dorind să o strângă în brațe. Încă se întreba de ce ea și Vlad se sărutaseră la restaurant, dar spera să nu fie între cei doi mai mult decât o relație tată-fică. Decide că e timpul să se întoarcă acasă și să facă apoi o vizită haitei Celeste.