Zehel

A fi sau a nu fi

Am fost acolo cu ceva timp în urma, nici nu știam ca mai exista, dar pare asa rupta de realitate, Hannah, trezește-te Hannah, ești în cartea mea acum, îmi aparții. Tot vedeam acea imagine sumbra cu Hannah de parca prelua controlul asupra lui ALUCARD. Simplu, nu vroia sa se trezească, energia ei devenise un pericol pentru demonul meu, trebuie sa fac ceva repede.
În aproximativ următoarele doua ore stand în camera mea lângă laptop pe marginea patului cu cana de cafea pe birou și cu tigara aprinsa încerc sa găsesc o melodie familiara aveam impresia ca o știu deja dar nici nu aveam habar ce ar trebui sa caut defapt. Aud o șoaptă în spatele meu, "Zehel", poate mi se pare, și din nou, "știu ca ești aici",  în acel moment am simțit cum o forță superioara mie încearcă sa ma sugrume dar pare ca nu are destulă putere.  Repede îmi iau de pe altar "Book of shadows" și îl chem pe ajutorul meu, mica mea creație, micul meu demon, ALUCARD. Dintr-o data m-am simțit eliberat de parca nu a fost nimic acolo. Devon vine în graba de la parter prea târziu ca de obicei, bunul meu amic ce pretinde ca ma cunoaște și îmi vrea binele, ha, de parca as avea nevoie de ajutorul cuiva. Ma pregătesc sa ies afara pentru a vizita un cimitir despre care am citit ca este "prietenos ziua și primejdios noaptea" desigur era intre miazăzi și miazănoapte. Cimitirul Williton este unul din cele mai preferate de wiccanii experimentați din UK deoarece se spune ca noapte se pot deschide porți către lumea morților. Ajuns acolo ma fac destul de comod pe o pomenita acoperita cu iarba perfect tunsa, îmi las greaca pe undeva pe jos și geanta cu lucruri de pe altarul meu undeva pe o piatra de mormânt ce pare ca este veche de mai bine de 500 ani. Se insereaza, nimic special asa ca îmi permit sa îmi aprind o țigară și sa mai aștept ceva vreme, dintr-o data ma cuprinde o căldură ca atunci când folosesc energia demonului meu sau când sunt foarte nervos, vocea ei îmi suna în cap ca o alarma de incendiu "Îmi dai sufletul tău?" , tulburat de rapiditatea cu care se petrece întâmplarea o parte din mine îmi spunea sa accept, poate asa ma simt mai eliberat de toate, dar răspund clar "NU".
Îmi adun lucrurile în graba și ma grăbesc spre casa, dar la ieșirea cimitirului îmi amintesc de Book of Shadows, oops am lăsat-o pe piatra veche de mormânt, fug repede în același loc, dar dispăruse, probabil nu am fost asa panicat vreodată, încerc sa ma adun și arunc o privire rapida în jurul locului, apoi zăresc ceva ce seamănă cu cartea mea undeva pe o alta piatra care avea aproape 2,5 metrii înălțime. Ma întrebăm oare cum a ajuns acolo, neavând nici o opțiune de a ma urca acolo am început sa arunc cu lucrurile mele pana a căzut. Am luat repede absolut toate lucrurile și am fugit spre ieșire unde se afla un paznic,  doar era uimit ca am reușit sa stau pana la ora zece seara în cimitir, m-a salutat apoi am mers la autobuz. Ajuns acasă dau de Devon fostul meu amic ce credeam ca e special, de cate ori treceam unul pe lângă celalalt auzeam o voce calda ce îmi spunea "vei fi trădat din nou" desigur era ALUCARD.
După multe încercări de a uita de lucrurile mai puțin prietenești pe care Devon le făcuse am decis ca nu este cale de întoarcere, nu este cale de mijloc, cum spunea bunicul, "dacă un om se naște javră, javră o sa moară", asa ca o decizie rămâne o decizie probabil ce face dintr-un demon special este ca nu uita niciodată, nu iartă, și trece peste cadavre. Dar totuși nu as vrea sa fac ceva ce o sa regret încerc în fiecare zi sa nu pun energii negative asupra lui, pana desigur acum câteva zile când am realizat ca dacă nu am nevoie de ceva sau cineva o sa las lucrurile sa se întâmple de la sine. Mult succes Devon, nu ca ai avea vreo șansă, "dar as fi probabil un prieten rău dacă nu te-aș avertiza.".

De vrei sa te regăsești
Mergi unde totul începe
La ce a fost sa te gândești
Dacă măcar asta poți percepe!

  ZEHEL