LET ME IN !

Capitolul 9

„Intuneric. Era atat de rece si infricosator, iar eu nu puteam realiza unde sunt. Mi-am intors capul si am vazut o luminita rosie, care ma ademenea hipnotic. Am fugit fara incetare spre ea, ca apoi sa regret enorm acest lucru. In fata mea, la doar cativa pasi de mine, se afla din nou acel tigru imens, cu pielea sa de culoarea focului, tarcat si prins in lanturi. Ceva nu era in regula insa, intregul corp fiind strabatut de neliniste si confuzie. Stateam aproape de el, dar nu imi mai inspira teama, nu mai puteam simti acea dorinta de a-mi sfasia carnea si de a-mi mesteca oasele. Cumva, el statea pe labele din fata si parea ca nimic nu il deranjeaza, miscandu-si din cand in cand, alene coada. M-am uitat din nou la piciorul meu, pe care l-am simtit greu si care era inca inlantuit de acesta, si am incercat din nou sa ma eliberez, si acum fara rezultat. Lanturile zornaiau cu putere, insa ceea ce mi-a atras atentia, a fost un alt sunet, mult mai familiar. Atunci am putut insfarsit sa o vad. Cheia care m-ar fi putut elibera, se afla la gantul bestiei, ce acum statea nestingherit pe podeaua rece si lucioasa. M-am repezit fara sa gandesc la gatul sau, dar inevitabilul se produse, iar el se ridica brusc si incepu sa scoata sunete ce iti ridicau parul de frica, repezindu-se vijelios la mine. Nu putuse sa inainteze foarte mult si nici eu nu am reusit sa ma ridic de acolo, privind cum lantul se scurteaza cat ai vedea cu ochii. Statea deasupra mea si ma privea tinta, furios, neratand nici o ocazie sa isi arate coltii. Acela fusese momentul prielnic sa ii iau cheia si sa ma eliberez o data pentru totdeauna, dar hipnoza din privirea lui, ma incremeni la picioarele lui. Ma uitam direct in ochii lui, unde ii puteam vedea licarirea sangerie ce scapara mai rau ca o furtuna in plina vara. Fiorii m-au cuprins, ochii mi s-au marit de uimire, iar inima a inceput sa bata insfarsit in ritmul ei normal. Atunci am realizat de fapt intregul sens al tot acestui joc, recunoscand acei ochi si acea salbaticie, ce parea ca nici acum nu poate fi tinuta sub control."

M-am trezit cu inima stransa, dar pentru prima oara de cand nu mai avusesem acest vis, ma simteam mai impacata. Stateam cu ochii in tavan, bucurandu-ma de racoarea diminetii. Era ora 7:03, iar eu nu aveam de gand sa sa ma ridic din pat. Era sambata, si in plan erau doar patru ore de scoala, din punctul meu inutile fata de restul.

Am tresarit la auzul soneriei facandu-ma sa realizez ca este pentru prima oara cand cineva suna la usa mea. Mi-am tras un un tricou lung pe cap, si am coborat scarile deschizand usa putin reticenta.

In fata mea statea un tip in uniforma, cu o cutie mare in mana.

-Domnisoara Raion?

-Da?

-Am un colet pentru dumneavoastra. Semnati aici va rog.

Acesta imi intinse un dosar in care am semnat rapid, am luat coletul si am intrat in casa nerabdatoare sa vad ce se afla inauntru. M-am dus sus in camera si cu o oarecare teama, am inceput sa desfac cutia. Era indesata cu haine noi si printre ele am gasit tot felul de lucruri. Am descoperit un aparat de fotografiat nou nout, o sticluta cu parfumul meu preferat, o carte destul de groasa invelita intr-o folie transparenta, prin care puteam citi cu usurinta titlul,"Cele mai apreciate proiecte de arhitectura", si mai spre capatul cutiei, se aflau doua caiete, unul putin mai mare decat celalalt, usor uzate si rupte pe alocuri. Am inceput sa il rasfoiesc pe cel mai mare si inauntru, la inceput, scria cu litere frumos de mana, „De la mama...". Am rasfoit paginile fila cu fila, iar emotia a inceput sa imi inunde sufletul. Era caietul special al mamei, in care conservase toate informatile acumulate in decursul anilor de facultate si ulterior, ai celor de cariera in arhitectura. La sfarsit scria proaspat „Urmeaza ca tu sa il completezi!". M-am simtit atat de fericita si mai ales mandra ca aveam sustinerea din partea ei, in a-i continua profesiunea. Am luat cel de-al doilea caiet, care imediat ce s-a deschis in fata mea, mi-a pus capac ramanand cu gura cascata si muta de uimire. In mainile mele, se afla cel mai mare semn al recunostintei muncii si talentului meu, caietul lui Alex. Acolo se aflau toate lucrurile pe care aceasta le stransese de-a lungul timpului. Imediat ce l-am deschis, i-am recunoscut paginile, care adesea ne erau interzise in timpul antrenamentelor. O vedeam mai mereu notand si recitind tot felul de lucruri, de la insemnari asemenea unui jurnal, pana la strategii si miscari necunoscute noua, dar aplicate de cei mai renumiti jucatori ai tuturor timpului. Dintre noi trei, cei mai buni elevi ai ei, ea ma alesese pe mine sa duc mai departe ceea ce ea incepuse cu mult timp in urma.