Live while we're young

Cap. I

Câteodată simţi că trăieşti degeaba. De ce?

Păi, atunci când aflii că părinţii tăi divorțează, iar eu fiind singură la părinţi, fără un frate sau fără o soră, toată perspectiva ta se schimbă la 180°. Nu am avut şi nici nu am cu cine vorbi, cu cine să-mi împărtăşesc sentimentele, stările şi secretele. Totul am ţinut în mine. Prietene?

Degeaba aş avea prietene, dacă eu peste câteva zile mă mut din România, în Anglia, mai exact în Londra. Iubit?

Nici pe atât. Nici nu cred că un băiat se va uita la mine sau să mă iubească. Cine sunt eu?

Eu sunt Andra Alessia şi am 16 ani. Sunt înaltă, cam de 1,70 m. Am ochii căprui, părul şaten, lung şi drept.

Cum am spus mai devreme, părinţii mei au divorţat. Mama mi-a spus că ne vom muta în Londra. Am observat de mult că mama nu mai poate să stea în aceaşi casă cu tata. Iar mie, nimeni nu-mi spune ce se întâmplă. Doar aflu ultima! Şi tot ultima am aflat faptul că eu şi cu mama părăsim țara şi mergem într-un loc necunoscut.

În ultima luna nici nu am fost pe la liceu. Am fost doar atunci când trebuia să-mi iau dosarul pentru a mă putea înscrie la un liceu din Londra.

Ziua plecării a şi sosit.

Mă uitam pentru ultima oară prin camera mea. Am luat valiza şi am ieşit din cameră, coborând pe scări, direct în sufragerie. Mă uitam prin jur. Într-un fel, regret că părăsesc această casă în care am copilărit. O să-mi fie dor de această casă. Am ajuns în hol, am lăsat valiza jos, apoi am intrat înapoi în sufragerie. O vedeam pe mama cum strângea de pe măsuţa din mijlocul sufrageriei nişte hârtii.

A(ndra): Mergem, mamă?

Mama: Da! Stai doar să iau aceste hârtii.

Am ieşit din sufragerie, ajungând din nou în hol. Am luat valiza şi am ieşit din casă. Am ieşit şi din curte, apropiindu-mă de maşină, de care era rezemat tata.

Tata: Sigur nu vrei să rămâi cu mine?

A: Nu, tata! Mă duc cu mama. Vreau să încep o nouă viaţă alături de mama. Şti că eu, prieteni de încredere nu am aici. Voi aţi fost singurii mei prieteni!

Tata: Bine, Andra!

S-a apropiat de mine şi m-a îmbrăţişat. Suntem întrerupţi de mama, care ieşea din curte cu bagajul ei. Am urcat în maşină, urmată de ai mei. Tata a băgat cheile în contact şi am pornit spre aeroport.

Îmi scot din buzunarul de la geacă, căştile şi telefonul. Căştile mi le pun în urechi şi dau drumul la melodia mea preferată, "Little things", de One Direction. Ascult doar muzica lor. Sunt o direcţioneră, dar nu sunt ca acele nebune, care sar la ei în braţe când îi văd. Toţi 5 sunt drăguţi, nu pot să-i compar. Dar cel mai mult îmi place de Louis. Sau cum îmi place să spun Tommo. Ei au fost singura mea ancoră, atunci când eram tristă, supărată, nervoasă şi alte stări negative.

Peste câteva minute, simt cum maşina se opreşte. Mă uit pe geam şi observ că am ajuns deja la aeroport. Coborâm din maşină şi ne îndreptăm către intrarea.

Tata: Eu vă las! Poate mai veniţi în România, în vizită.

Mama: Poate!

Tata: Călătorie plăcută!

Mama: Mulţumim!

Eu şi mama intrăm în aeroport şi mergem la locul îmbarcării, în avionul nostru spre destinaţia Londra.

Când am ajuns în avion, m-am aşezat pe scaun, luând căştile şi punându-le în urechi. Am dat în continuare muzica celor de la One Direction, acum ascultând melodia "Heart attack".