Eu Și Demonii Tăi

Capitotul 3

★Shadia★

Viața,ce suntem noi pentru ea? Dar pentru timp?
Nimic,asta suntem. Doar niște marionete cu zâmbete pe față,dar goale pe interior.
Cu mii de gânduri care se pierd,ilizii care dipar,speranțe ce se evaporă,dezamagiri care ne fac mai puternici.
Noi,nu suntem nimic pentru timp. Trece pe lângă noi,ne privește cu milă,dar se îndepărtează.
Ce ironie,noi avem nevoie de el,dar el de noi,nu.
2 săpatămâni,atât trecuse de când încercam să-mi revin. De când îmi murise cel mai bun prieten.
Și azi,când l-am vazut pe Luca atât de fragil,slab în fața criminalului,am știut că trebuie să-l salvez,indiferent dacă asta insemnă să mă condamnez pe mine. Îi datoram asta,mie îmi datoram asta.

Îl văd pe Luca dezaprobându-mă,implorându-mă din privire să nu accept,dar prea târziu.

-Nu,Shadia,nu fă asta,nu merită,eu nu merit.

Am vrut să mă aplec,să-l strâng în brațe,să-i soptesc lucruri draguțe,să-l liniștesc,așa cum face și el,dar o mână mă prinde de braț,ținându-mă pe loc.

-Prea târziu,ea este a mea,zice cu o duritate care mă face să îngheț pe loc.

Mă trage spre el,târându-mă până după un colț.
Luca se ridică disperat dar cade înapoi,dând cu pumnii în genunchi.
Se simte nepunticios,cunosc sentimentul ăsta,să vezi cu ochii tăi cum o persoană dragă îți este smulsă de lângă tine,și tu,tot ce poți să faci este să continui să privești și să speri.

-Din păcate,trebuie să te leg la ochii,zice și mă desprinde din gândurile mele.

Ridic indiferentă din umeri,stăpânindu-mi lacrimile.
Își pune o mână pe umărul meu,iar cu cealaltă trage de mâneca bluzei mele. După ce o rupe mă întoarce cu spatele și-mi acoperă ochii.

"Nu văd nimic.."

Totul e intuneric,nici o urmă de lumină,doar zgometele mașinilor din apropiere. Așa este și-n interiorul meu,doar umbre,fără culoare. Și o mulțime de sentimente rătăcite,care umblă în cautare de lumină,de o rază de soare care să le încălzească. Dar tot ce găsesc sunt roci,tari și reci,care îngheață totul.

Îmi ia mâna într-a sa și mă ridică încet de pe sol. Mă lasă cu grijă pe motocicletă,dându-mi o suviță după ureche. Se așează în fața mea și-mi înfășoară brațele în jurul taliei sale.
Pornește motorul și pleacă câțiva metri de pe loc. Scot un țipăt și strâng cu forță strânsoarea din jurul său. Mă lipesc complet de el,sâni mei strivindu-se de spatele său ferm.
Inima îmi bubuie în piept și mâinile îmi transpiră.

Vântul mă lovește în față,ciufulindu-mi părul. Îmi las capul pe spatele său și mă relaxez.

"Sau cel puțin încerc să mă relaxez."

Oprește motorul și îmi deslipește brațele din jurul său.
Se dă jos,apoi pe mine.
Îmi trece mâna peste umărul său și ma ridică în brațe.
Nu are rost să protestez,oricum va face ce vrea.
Mă pune jos cu brutalitate.
Aștept să zică sau să facă ceva,dar cum observ că nu are de gând să scoată niciun cuvânt,îmi duc mâinile la ceafă și dau jos bucata de material care îmi acopera ochii.
Pereții de un albu strălucitor,în mijloc canapele de piele neagră,despărțite de o măsuță de sticlă. Mai în stânga se afla barul,din marmură. Câteva sticle de alcool zac pe blat,începute.
În partea cealaltă,un șemineu tot din marmură,separat de retul camerii de un semi-perete. În fața lui,un covoraș și două fotolii negre. Deasupra,atârnă poze în rame de cristal.