Eu Și Demonii Tăi

Capitolul 4

★Zack

Prin cuvinte nu poți face o persoană să uite ce simte cu adevărat. Poți spune atâtea cuvinte și să nu aibă niciun efect,dar în același timp poți rosti un singur cuvânt și să însemne enorm. Cuvinte,încă un lucru de care am fost izolat. Nu folosesc multe cuvinte,ele se pierd în spațiu,zboară.
N-avem nevoie de cuvinte ca să spunem ce simțim,faptele ne reprezintă.

Dar,e atât de multă răutate încât e normal să fiu așa. Nu e vina mea,eram un puști obișnuit,cu speranță,vesel din nimicuri. Lumea m-a transformat,m-a secat de sentimente.
Au smuls toată bunătatea din mine și m-au lăsat pustiu.

Pun cartofii prăjiți pe farfurie,răzuind brânză deasupra. Scot carnea din microundă și le pun pe o tavă,alaturi de un pahar de suc.
Mă întorc în salon și o găsesc pe Shadia aproape adormită.
E atât de frumoasă,cu părul castaniu,ochii verzi și buzele pline. Dar pe dinăuntru poartă o mască,a jucat atât de bine rolul încât a ajuns să creadă că e adevărat. Pot vedea cum în spatele timideței sale se ascunde o altă ea. Privirea ei caldă mă urmărește,încercând să pară neafectată de prezența mea.
Și cel mai mult o sperie faptul că am putut să văd o pe ea,cea adevărată. Că nu m-am oprit la copertă,am continuat să o citesc,nu doar titlul frumos.

-Cina e gata,spun și las tava pe masă.

Mă răsucesc pe călcâie și văd cum privirea ei neliniștită se plimbă prin încăpere.

-Nu-mi e foame,șoptește.

Ridic din sprânceană,dar ea își lasă capul în jos,rușinată. Fac câtiva pași spre ea,nervos.

"Cică nu îi e foame.."

O prind de mână si o târăsc până la masă. Așez utensilele și aștept să ia loc.

"Mă ignoră.."

Încep să mă enervez,ar face bine să mă asculte.

- Ia loc  și mănâncă,am vorbit rar,încercând să mă calmez.

-Nu,nu vreau.

Apuc paharul de suc și-l trântesc violent de sol,făcându-se țăndări.
Shadia trăsare,mărindu-și ochii. Fac un pas spre ea,iar ea unul inapoi.

-Ce naiba faci? o întreb iritat de comportamentul său.

Nu-mi răspunde,doar mă privește înspăimântată.
Apuc și farfuria cu cartofi și o izbesc de perete. Sângele fierbe în mine,tot ce vreau este să ditrug,tot ce-mi iese in cale.
Mai fac un pas spre ea,dar începe să urce scările în grabă.
Enervat,mă iau după ea. Întră în camera mea,trântind ușa în urma ei. Împung cu forță în ușă,deschizând-o.
Mă reped spre ea,o prind de umeri și o trântesc în pat.

Tremură,prin lumina slabă a luni și a felinarelor de afară,pot vedea cum lacrimile îi alunecă încet pe obraji. Respiră greu,apăsat. Mă las în jos și îi pun mâna pe picior,mângâindu-l.
Suspină și mă face să mă simt ciudat.

"Ca și cum mi-ar părea rău."

Inspir profund,toți nervi evaporându-se.

-Baia este lângă,apa calda e spre stânga.

Caut în sifonier și-i las un prosop alb pe pat.
Cobor să strâng mizeria provocată de mine.

E de câteva minute la baie,aud apa cum curge și încerc să-mi țin în frâu dorința de a mă alătura ei.
Umplu o cupă cu vin roșu. Îmi razm cotul de blatul barului și torn bautura pe gât.
Când închide dușul,abandonez paharul gol și urc scările.
Intru în cameră adoptând aura mea de indiferență. Stă în mijloc,cu prosopul alb înfăsurat bine în jurul corpului său. Picături cad din parul său ud,alunecând pe brațe și lovindu-se de sol.
Înghit în sec și trec pe lângă ea,îndreptându-mă spre dulap.
După ce găsesc un tricou mai larg il înmânez.

-Ăhh..voi avea nevoie și de lenjerie intimă,zice înroșindu-se.

Izbucnesc într-un râs vesel,cauzat de timidețea și inocența ei.
Îmi aruncă o privire urâtă și redevin serios.

-Nu,nu vei avea nevoie,îi șoptesc la ureche.

E rândul ei să înghită în sec,privindu-mă terifiată.

-Cum adică?întrebă încet,pronunțând cuvintele cu teamă.

-Nu vei avea nevoie de ei în seara asta,mâine vedem noi.

Dă din cap și analizează tricoul,apoi se uită la mine.

-Poți să pleci sau să te întorci?mă întreabă,jucându-se cu materialul din mâna sa.

Surâd și mă întorc cu spatele. Aud cum aruncă prosopul jos și mă lupt cu mine pentru a nu o privi.

-Gata,spune și se pune în pat,acoperindu-se înainte să mă răsucesc pe călcâie.

Îmi rostogolesc ochii și-mi iau pijamalele în mână.

-Mă duc să-mi fac un duș,cu apă rece,zic ultima parte pentru mine,dar judecând după expresia feței sale,a auzit și ea.

Revin în cameră mult mai relaxat. Shadia doarme,pe burta,un picior ieșindu-i din cearceful închis. Mă așez cu grijă lângă ea,privind tavanul.

"Ar trebui să dorm în altă cameră."

Dar dorința care îmi străbate fiecare milinetru din corp,e prea puternică. Mă domină complet,tot ce vreau este să o ating. Îmi scutur capul,încercând să mă gândesc la altceva.

"Altfel,voi avea nevoie de încă un duș cu apă rece."

Își întoarce capul spre mine și  eu mă las mai în jos,nasul meu atingându-l pe al său.
E atât de mică,dar luptă atât de bine împotriva demonilor mei.
Respirația sa caldă se izbește de fața mea,căldura corpului său încălzându-l pe al meu,pe interior.
Își pune capul pe pieptul meu,se odihnește pe mine.
Îmi înfăsor brațul în jurul taliei sale,trăgând-o mai aproape.
În momente ca acestea,îți dai seama câtă nevoie ai de oameni. E o necesitate orbească,absurd,dar adevărat.
Da,te rănesc,îți rup inima,te golesc de sentimente. Dar apare cineva,o rază de soare care îți luminează viața intunecată,îți controlează deminii.
Și,acum,reînvie în mine primul sentiment,unul pe care l-am îngropat adânc,frica.
Îmi e frică,mă înspăimântă gândul că aș putea să mă atașez de Shadia.
Dar,impotriva tuturor,ea va rămâne aici,până voi decide eu.

Trebuie să tin minte un lucru,lumea e rece ca gheța. 

★17.09.2016★